Le văd adesea în parc şi le admir pentru cât sunt de fidele, pentru cum se joacă şi pentru cum zâmbesc ferm, chiar dacă fac cinci lucruri deodată. Le văd alergând grăbite pe stradă, pentru ca altcineva să nu aştepte, le văd socotind în minte, alegând mai întâi pentru cei dragi şi mai apoi pentru ele. Le văd legate de probleme pentru care nimeni nu ar avea soluţii şi ciufulite în zilele în care, din bucătărie, merg direct cu copilul la teatrul de păpuşi. Le văd ştrengăriţe când îşi permit să se răsfeţe şi gingaşe atunci când explică fără oboseală acelaşi principiu. Le văd chibzuite şi modeste, le văd prăpădind ultima picătură de energie pentru liniştea tuturor. Le văd cum se războiesc ca nişte leoaice şi cum mângâie ca nişte aripi de fluture în acelaşi timp.

Le văd cu bluzele căzute pe un umăr şi cu biscuiţii cu miere în buzunarul de la blugi. Le văd învăţând cu răbdare tot ce nu le-a învăţat nimeni şi dăruind mai departe din lecţiile pe care viaţa nu le propune cu blândeţe. Le văd mândre de sufletele pe care le rup din ele şi le cresc, le văd emoţionate în curtea şcolii şi le văd plângând pe ascuns la serbări. Le văd obosite la miezul nopţii şi proaspete când abia se luminează. Le văd multifuncţionale şi făcând din femei, zeiţe, când se ridică pe tocuri.

Le văd printre rafturile magazinelor când trimit o vorbă bună spre casă, le văd panicate şi flămânde când pruncii nu dorm liniştiţi. Le văd aşteptându-şi fiii şi fiicele să vină de departe, le văd aşezând în cutii de carton şi borcane mâncarea minunată în care scapă dragoste mai mult decât orice alt ingredient. Le văd revoltate când se lasă cozonacul şi când nedreptăţile cotidiene ameninţă pragul căminului. Le văd pregătind cele mai haioase surprize şi aranjând cu calm jucăriile care în zece minute sunt din nou împrăştiate.

Le văd plătind poliţe pentru ca alţii să simtă traiul roz şi le văd stând în genunchi lângă patul celor pe care îi divinizează. Le văd calendarele perfecte şi bancomate. Le văd biserici, arlechini şi medici. Le văd simple, dar complexe, le văd fireşti şi totuşi excepţionale, le văd haotice, dar totuşi punctuale, le văd impulsive, dar totuşi calculate, le văd cu cearcăne, dar totuşi luând-o de la capăt. Le văd gospodine şi totuşi prinţese, le văd îmbătrânind, dar totuşi atât de tinere, le văd fragile, dar totuşi atât de războinice. Le văd plângând când cedează, le văd ridicându-se repede când realizează că au pentru ce. Le văd atingând perfecţiunea, le văd drogul bun din viaţa oricui. Le văd ca pe cea mai importantă religie în care merită să-ţi investeşti încrederea. Le văd ca pe îngerii care au învăţat să umble cu un telefon complicat când de la depărtare simt că ai o migrenă. Le simt fericirea când împart cu tine o plăcintă cu mere şi le văd sătule atunci când toţi ceilalţi au mâncat mai mult, fiindcă ele au renunţat la porţia lor. Le văd înflorind şi spărgându-se în mii de gărgăriţe când le spui o vorbă bună şi le văd fericite când plantează flori.

Le văd îmbujorate şi îngrijorate pentru cei abia cunoscuţi, le văd renunţând la orgolii de dragul păcii. Le văd pe toate ca pe nişte Dumnezei mai mici care au venit pe pământ să ne simţim noi sfinţi, le văd ca fiind singurele care ne adoră, doar fiindcă respirăm şi cele mai pure fiinţe care se fac umbrele când plouă, sănii când ninge şi apă când ne topim. Le văd pe toate celalalte mame şi Slavă Cerului că sunt aşa de multe, pentru că în fiecare dimineaţă lumea asta străluceşte datorită lor.