Pentru o cât mai bună reprezentare a intereselor viticultorilor din sud-vestul ţării, dar şi pentru creşterea vizibilităţii zonei viticole Drăgăşani pe plan naţional, senatorul Remus Daniel NIŢU a organizat la Drăgăşani, o mMasă rotundă pe tema proiectului Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole, proiect aflat în prezent în Parlament pentru dezbateri.
Săptămâna aceasta, noua lege urmează să fie analizată în Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală din Senat, iar întâlnirea de sâmbătă a constituit un importat prilej pentru viticultori de a-şi exprima poziţia faţă de propunerile Guvernului. Printre cele mai importante observaţii ale invitaţilor s-au numărat necesitatea de a constitui un drept de replantare în cadrul rezervei judeţene, în suprafaţă echivalentă, pentru plantaţiile defrişate, de a introduce caiete de sarcini şi pentru vinurile de soi, fără denumire de origine controlată şi fără indicaţie geografică şi necesitatea certificării unitare a diverselor categorii de vinuri. „În ceea ce priveşte arealul viticol, în ultimii ani s-a constatat o scădere accentuată a suprafeţelor destinate plantaţiilor cu viţă de vie în această zonă cu tradiţie în România. În perioada interbelică, de exemplu, podgoria Drăgăşani avea 10.000 de hectare de viţă-de-vie, în 1989 existau aproximativ 6.000 de hectare, iar în prezent plantaţiile se întind pe o suprafaţă de doar 500 de hectare, din care aproximativ 110 sunt destinate producerii de vin cu denumire de origine controlată sau cu indicaţie geografică. Având în vedere specificul podgoriei Drăgăşani, alcătuită din suprafeţe mici, cea mai bună strategie pentru succesul vinurilor de aici ar fi producerea unor vinuri deosebite, de nişă, destinate mai degrabă magazinelor specializate decât supermarket-urilor. Este însă necesar să se încerce să se ajungă măcar la jumătate din suprafaţa cu viţă de vie deţinută înainte de 1989”, a precizat senatorul PNL. Evenimentul a fost găzduit de Casa de Vinuri Iordache din Drăgăşani, iar printre cei care au răspuns invitaţiei s-au numărat producători de struguri şi vin din regiunile viticole Dealurile Munteniei şi Olteniei, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi ai Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole. Noua Lege a viei şi vinului este iniţiată de Guvernul României, iar Senatul este prima cameră sesizată.








