Actualitate

Tatăl lui Buşoi, dosar penal pentru vătămare corporală

Tatăl politicianului liberal Cristian Buşoi s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după ce a accidentat la Severin o tânără pe o trecere de pietoni

Respectiva fată, în vârstă de 16 ani, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, după ce a fost lovită de maşina lui Buşoi senior pe trecerea de pietoni din faţa Primăriei Drobeta Turnu Severin, pe strada Mareşal Averescu. Autoturismul marca Renault, implicat în accident, era condus de tatăl lui Cristian Buşoi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ministrul propus de liberali pentru Sănătate (foto). Tânăra a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin pentru îngrijiri medicale. Potrivit medicului Aurora Grămescu, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, victima a suferit un traumatism cranio-facial şi un traumatism la nivelul genunchiului stâng. Poliţiştii care au efectuat cercetarea la faţa locului spun că accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate pietonului. Accidentul s-a produs în centrul Severinului, chiar în faţa Primăriei municipiului, în zonă fiind două treceri de pietoni semnalizate. „Pe strada Mareşal Averescu, în zona Primăriei Drobeta Turnu Severin, s-a produs un accident de circulaţie ca urmare a neacordării priorităţii de trecere pietonilor. În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat inspector Marin Mihai, de la Poliţia Rutieră Drobeta Turnu Severin.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...