Opinii

 

Cineva să ne facă din nou fericiţi...

Cineva să ne facă din nou fericiţi, pentru că ne-am obişnuit să adorăm iubirile care ne ucid. Cineva să ne facă fericiţi din nou, pe toţi, pentru că noi nu urâm. Noi am iertat întotdeauna pentru că nu am ştiut altă cale. Cineva să ne facă din nou fericiţi, pentru că străzile, balcoanele şi sălile sunt pline de aceia care s-au transformat în ceea ce au jurat că nu vor fi niciodată. Cineva să ne facă fericiţi, treptat dacă se poate, pentru că în timp ce noi am fi mutat munţii din loc, sunt mulţi cei care n-au încercat să clintească nici măcar o piatră. Cineva să ne facă din nou fericiţi. Pentru că nu ne e dor de aceia care ne-au amărât, ci de cei care credeam că sunt. Cineva să ne facă din nou fericiţi, pentru că fumăm clipele aşa cum fumăm sentimentele şi pentru că bem visele cu tot cu speranţele celor care nu greşesc. Cineva să ne facă din nou fericiţi, pentru că merităm şi pentru că nu pierdem niciodată iubind, ci renunţând prea uşor la iubire. Cineva să ne facă din nou fericiţi, pentru că atunci când nu spunem nimic, de fapt, vrem doar să simţim. Avem dreptul să fim fericiţi, chiar şi olecuţă, fiindcă iubirea înseamnă să dai cuiva şansa să te distrugă şi totuşi să ai încredere că nu o va face. Cineva să ne facă din nou fericiţi, pentru că toţi ne dorim ochi care să nu plângă, buze care să nu mintă, sentimente care să nu moară. Cineva să ne facă din nou fericiţi şi cât mai curând, pentru că iubirea le vindecă pe toate, dar şi ea moare de inimă atunci când nu mai poate. Cineva să ne facă fericiţi din nou, pentru că fidelitatea schimbă domiciliul şi pentru că în spatele cuvintelor „Sunt bine” există mereu un „Am nevoie de tine”. Cineva să ne facă fericiţi din nou, pentru că, orice aţi spune, nu frumuseţea decide pe cine iubim, ci iubirea decide pe cine găsim frumos. Cineva să ne facă din nou fericiţi, chiar dacă sunt răni pe care timpul nu le vindecă, dar cu care învăţăm să trăim. Cineva să ne facă fericiţi din nou, pentru că pentru bani, iubirea e mereu oarbă. Cineva să ne facă din nou fericiţi, pentru că e nedrept să consumăm atâta fericire, fără să producem alta. Cineva să ne facă fericiţi din nou, pentru că am pierdut mult, dar nu am pierdut totul. Cineva să ne facă din nou fericiţi, pentru că zâmbetul este precum ştergătorul unui parbriz, incapabil să oprească ploaia, dar cel care te ajută să-ţi vezi de lungul drum. Cineva să ne facă din nou fericiţi, nu contează pentru a câta oară, fiindcă oamenii ne vor admira mai mult când vom fi dispuşi să ne admitem propriile greşeli, decât presupusa perfecţiune. Cineva să ne facă din nou fericiţi, pentru că cel mai sărac dintre noi nu este acela care nu are bani, ci cel care nu mai crede în niciun vis. Cineva să ne facă din nou fericiţi, şi fie ca cei pe care i-am părăsit să găsească ceva mai bun, iar cei care ne-au abandonat să înţeleagă că noi am fost cei mai buni. Cineva să ne facă fericiţi, nu contează câte lecţii urmează, fiindcă sunt atâtea zile în care, indiferent cum ne-ar sta corpul, sufletul cade în genunchi. Cineva să ne facă din nou fericiţi, pentru că dacă vrem să ajungem repede, vom merge singuri, dar dacă vrem să ajungem departe, putem doar împreună. Cineva să ne facă fericiţi, pentru că adevăratele greutăţi pot fi depăşite, doar cele imaginare sunt de neînvins. Cineva să ne facă din nou fericiţi, pentru că există oameni care ne schimbă viaţa, oameni care ne-o distrug şi oameni care vor deveni viaţa noastră. Cineva să ne facă din nou fericiţi. Cred că doar aşa ne vom uita bine la lucrurile mici din viaţa noastră, pentru ca într-o zi să înţelegem că de fapt erau mari. Cineva să ne facă din nou fericiţi. În definitiv, iubirea nu trebuie să fie perfectă. E suficient să fie adevărată şi atât.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...