Opinii

 

Primarul Constantin Neagoie s-a făcut satrap în Ioneşti

Acum câteva zile m-am întâlnit cu un prieten care a lucrat şi el, cândva, la Oltchim. Acesta mi-a povestit despre cum a ajuns fostul mamut industrial în situaţia disperată de astăzi, alături de mii şi mii de oameni din judeţul Vâlcea. Mi-a mai povestit şi despre unele aspecte ale afacerilor derulate atunci. Pentru că prietenul meu nu a fost un lingău, acesta nu a promovat, dar nici nu a „ieşit ca păduchele în frunte” pentru a fi promovat.
Nu acelaşi lucru putem spune despre domnul Constantin Neagoie şi despre afacerile dintre Oltchim şi firma domniei sale, Comchim. Sau despre cum a evoluat Comchim cu ajutorul Oltchimului, ca o căpuşă, printre multe alte firme satelit. Oltchim nu livra sodă caustică, deşi o producea în cantităţi foarte mari. Dacă dorea cineva să achiziţioneze sodă (unul dintre produsele principale ale Oltchimului, de altfel, şi rezultat în primele faze tehnologice), trebuia să facă solicitarea respectivă la Comchim, care practic cumpăra întreaga producţie, pe care o mai şi stoca în depozitele Oltchimului, fără să plătească nici măcar custodia. Plata către Oltchim se făcea după mult timp, la 90 de zile, deşi Comchim încasa aproape întotdeauna banii pe loc pentru soda caustică vândută.
Timpul a trecut şi Neagoie a ajuns primarul localităţii vâlcene Ioneşti. Prietenul meu a rămas consternat când a auzit. Nemaiavând de ceva vreme habar de evoluţiile politice şi economice locale, lucrând undeva în Deşertul Saudit de mai mulţi ani, m-a întrebat „cum de a ajuns ăla primar la Ioneşti” când, zilele trecute, i-am spus că „ăla” a împuşcat un câine pe stradă ca pe moşia mamei domniei sale (ca să mă exprim politicos). I-am răspuns că e deja la al doilea mandat. Prietenul meu mi-a spus că aşa ceva nu se poate, că Neagoie, informator la Secu până în ’89, a fost ţucalistul şefilor de la Utilităţi, în mod special al lui Şerbănescu, şi că e imposibil ca un astfel de om să ajungă primar. Uite că a ajuns, de două ori chiar.
Prietenul meu, ca şi mine, este un iubitor şi crescător de câini. Şi eu, şi el, ştim că un vânător adevărat nu ucide câini. Dimpotrivă, îi consideră parteneri de vânătoare sau, cel mult, îi ignoră, dacă vânează fără să îi folosească. Un vânător adevărat, chiar unul fără şcoală prea multă, aşa procedează, aşa se comportă. Era odată, prin zona Mehedinţiului, un ţăran cu 7 clase primare, care vâna iepuri, cu singurul scop de a-şi hrăni familia. Îşi iubea şi respecta mult câinii, deşi numai unul era copoi, ceilalţi doi fiind dulăi pentru paza curţii.
Cetăţeanul Neagoie, că om nu-i pot spune, darămite domn, probabil şi-a găsit o refulare, dacă înţelege acest termen, în vânătoare, sau mai degrabă în împuşcare, şi în ideea de a deţine arme. Arme care pot cu mare uşurinţă să fie folosite pentru a curma vieţi, aşa cum chiar el a demonstrat. Arme care să îl ajute să îşi dovedească puterea, care îl fac să se considere un om ajuns, cu drept de viaţă şi de moarte asupra altora. Ce să mai, îi place să se creadă un fel de satrap, dacă măcar asta înţelege. Că deh, e şi el patron, are şi el o firmă mare, Comchimul, şi copii care umblă în maşini suburbane (adică SUV-uri 4x4 de 80.000 de euro bucata).
Dar, pe de altă parte, oare câte cărţi o fi citit primarul ioneştean în ultimul an? Sau îşi mai aduce aminte de titlul ultimei cărţi citite? Să nu ne spună cumva că e Levantul. În schimb, individul Neagoie a ajuns primar. Noi, societatea, cetăţenii, când vom renunţa să avem personaje ca Becali sau Neagoie drept modele sau reprezentanţi?
Încă din 1936, în Codul Penal, relele tratamente aplicate animalelor sau uciderea acestora erau sancţionate cu închisoare corecţională (adică nu mergeai la muncă silnică, dar făceai puşcărie). Nu aveai acces la radio, la ziare sau la telefoane. În schimb, „beneficiai” de un program strict, supraveghere aşijderea şi alimentaţie specifică zdupului.
Drept urmare, eu şi prietenul meu le urăm succes domnului Silviu Popescu, celorlalţi ziarişti care au scris despre acest caz, procurorilor, judecătorilor şi iubitorilor de animale în demersul lor de a îl trimite pe don’ maistru Neagoie (cum îi ziceau cu teamă subalternii lui de la Secţia de Epurare a Oltchim) acolo unde îi este locul, în spatele unor bare metalice dispuse vertical, numite gratii şi de a îl pune, astfel, la punct. Poate aşa îşi va recunoaşte adevăratul statut şi limitele în societate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...