Doi poliţişti de la Poliţia Strehaia, judeţul Mehedinţi, care şi-au făcut meseria refuzând şpăgi în bani au fost prezentaţi opiniei publice, lăudaţi şi recompensaţi. Insistând în lăudăroşenia exagerată, organizatorii evenimentului n-au realizat că cetăţeanul ar putea percepe că astfel de fapte sunt ceva de senzaţie, rarisim, ieşit din tipare şi nu normalitatea în care trebuie să trăim cu toţii...
„Eroii de la Termopile”. Cam în aceşti termeni au fost prezentaţi opiniei publice 2 poliţişti din cadrul IPJ Mehedinţi care au refuzat să ia mită, lucru firesc şi nu ieşit din tipare pentru nişte oameni ai legii, plătiţi din banii statului. „Eroii” au fost felicitaţi într-un cadru festiv de superiorii lor, de conducerea Direcţiei Judeţene Anticorupţie Mehedinţi, dar şi de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi. Subinspector de poliţie Deloreanu Alexandru, din cadrul formaţiunii Investigaţii Criminale al Poliţiei Strehaia, a denunţat ofiţerilor anticorupţie cazul unui bărbat care i-a oferit 2.000 lei ca să-l favorizeze într-un dosar în care era cercetat, iar agent principal Petolescu Alexandru a refuzat 200 lei din partea unui şofer pe care l-a depistat că avea asigurare falsă la un autoturism înmatriculat în Franţa.
Şi-au făcut meseria pentru care sunt plătiţi
„Eroii de la Termopile”. Cam în aceşti termeni au fost prezentaţi opiniei publice 2 poliţişti din cadrul IPJ Mehedinţi care au refuzat să ia mită, lucru firesc şi nu ieşit din tipare pentru nişte oameni ai legii, plătiţi din banii statului.
În ultima zi a lunii ianuarie, Deloreanu Alexandru, din cadrul Poliţiei oraşului Strehaia, i-a anunţat pe ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Mehedinţi cu privire la faptul că, având spre instrumentare un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, cel cercetat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie i-a propus „să rezolve situaţia”, dându-i de înţeles că îi cere să-şi încalce atribuţiile de serviciu. Zilele următoare, bărbatul respectiv a insistat telefonic să se întâlnească neoficial cu poliţistul pentru a-l determina să propună o soluţie de neurmărire penală şi pentru a-i furniza date confidenţiale privind mersul anchetei în schimbul sumei de 2.000 lei. Ofiţerii anticorupţie l-au prins în flagrant pe individ în data de 3 februarie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi luând împotriva acestuia măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile, fiind cercetat pentru dare de mită. În cadrul conferinţei de presă susţinută la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Deloreanu Alexandru a declarat că imediat ce şi-a dat seama de intenţiile bărbatului pe care îl cerceta, l-a denunţat. „Cei care încearcă să ne abordeze, neoficial, nu o fac în mod direct, trebuie să deducem asta din comportamentul lor, din expresii populare: să plătească deranjul, din care trebuie să înţelegem. Trebuie să facem diferenţa când este intenţia lor de a oferi sau doar încearcă să se pună bine cu noi ca să obţină anumite informaţii. Atunci să punem punctul pe i, să avem stăpânire de sine şi să facem denunţul. Salariul este destul de mic, dar oferă o siguranţă şi un caracter de permanenţă”, a declarat poliţistul.
Cel de-al doilea poliţist premiat miercuri a refuzat mită în valoare de 200 de lei de la un şofer care avea asigurare falsă la autoturismul pe care îl conducea. Agent principal Petolescu Alexandru recunoaşte că se descurcă foarte greu cu salariul de poliţist, dar nu s-a gândit să accepte „atenţia” şoferului respectiv. „Problema de a rezista tentaţiei nu este neapărat o problemă economică, trebuie să fie o problemă de moralitate şi atunci imediat a fost înlăturat factorul economic. Nu am pus problema aşa, deşi îmi este foarte greu, salariul este relativ mic. Nu s-a pus niciodată problema să iau acei bani şi să îmi văd mai departe de treabă, nu am putut din punct de vedere moral să fac acest lucru şi nu puteam să fiu împăcat cu mine. Moralitatea şi legalitatea sunt ceea ce ne fac pe noi să fim poliţişti. Altfel am fi altceva”, a declarat ag. princ. Alexandru Petolescu.
Diplome şi osanale
Cei doi poliţişti au primit diplome de felicitare din partea conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, care nu dispune de banii necesari şi pentru recompense financiare. „Felicitări pentru atitudinea pe care au avut-o faţă de cetăţeni care au vrut să-i mituiască. Corupţia este un fenomen global, care a cuprins întreaga societate românească şi nu numai şi unul dintre obiectivele Poliţiei mehedinţene este acela de a preveni şi combate corupţia în rândul cadrelor de poliţie. Cei doi au avut o atitudine de apreciat”, a declarat comisar şef Ştefan Ponea, şeful IPJ Mehedinţi. Din partea conducerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Mehedinţi, cei doi poliţişti au primit diplome de integritate pentru implicarea în combaterea faptelor de corupţie, agende, câte o icoană semnată Ioan Popa Popa’s şi câte un ceas de perete. „Sunt poate acţiuni obişnuite, dar tentaţiile sunt foarte mari în munca de poliţie. Vreau să vă spun că domnul Deloreanu a refuzat o sumă de 2.000 lei, care este poate egal cu salariul pe care dumnealui îl ia într-o lună. Tentaţia a fost fantastic de mare”, a declarat şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie, subcomisar Remus Luca. Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, Cornelia Cîrjeu, prezentă la conferinţa de la IPJ Mehedinţi, i-a lăudat şi ea pe poliţişti. „Nu pot decât să le adresez felicitări, să le urez să continue aşa, iar exemplul lor să-i impulsioneze şi pe ceilalţi pentru ca împreună să constituim o societate mai curată, mai morală şi mai bună”, le-a transmis poliţiştilor procurorul Cîrjeu.








