Special

Dinozaurul bugetofag Horăscu a bătut un nou record!

Jaf strigător la cer în primăriile vâlcene!

Clauze de penalizare a administraţiei locale de 547,5% pe an, acceptate de Primarul din Prundeni!

Raportul Camerei de Conturi Vâlcea relevă jecmăneala sistematică din bugetele localităţilor judeţului, sub privirile îngăduitoare ale edililor sau chiar cu complicitatea acestora. Conducerea Camerei de Conturi Vâlcea a făcut public “Raportul privind finanţele publice locale pe anul 2012”. Documentul cuprinde rezultatele activităţilor de audit şi control desfăşurate în anul 2013 de procurorii, controlorii şi auditorii financiari din cadrul instituţiei asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale unităţilor administraţiei publice locale în exerciţiul financiar al anului 2012. Concluziile analizei sunt aproape dezastruoase. La Consiliul Judeţean şi la majoritatea primăriilor şi societăţilor din subordinea acestora au fost descoperite grave abateri şi prejudicii din avutul public. Elaborarea şi fundamentarea eronată a bugetelor, modificări nelegale aduse bugetelor aprobate, date neconforme cu realitatea reflectate în situaţiile financiare, sisteme de control intern deficitare, încasări defectuoase a taxelor şi impozitelor locale, plăţi pentru lucrări neexecutate sau produse ori servicii achiziţionate fictiv sunt doar câteva dintre concluziile procurorilor şi controlorilor fiscali vâlceni. De departe campion al abaterilor şi al nepăsării în faţa organelor de cercetare se află şi în acest an Ion Horăscu, primarul pesedist al comunei Prundeni. El este urmat îndeaproape de edilii-şefi din Racoviţa şi Păuşeşti Măglaşi.

60% din venituri, pomeni de la administraţii superioare

Potrivit datelor centralizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, prevederile bugetare anuale definitive la venituri au însumat 1,105 miliarde RON, iar încasările realizate s-au ridicat la doar 847,116 milioane RON, reprezentând 77 % din prevederi. În cifre absolute, nerealizările la partea de venituri au însumat 257,590 mii lei. Sumele primite de la UE sau alţi donatori, în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări, au reprezentat 24% din total, în timp ce subvenţiile primite de la alte nivele ale administraţiei publice s-au ridicat la 60%. În 2012, gradul de colectare a taxelor şi impozitelor a fost de 84%, în scădere faţă de anul anterior cu 7 procente. Între cauzele semnalate de specialişti se numără fundamentarea eronată a sumelor ce pot fi atrase şi implicit prevăzute ca venituri ale bugetelor locale, neluarea în considerare a caracterului ocazional al unor venituri, dar şi disfuncţionalităţile semnalate la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale în urmărirea şi încasarea acestor venituri, în special în aplicarea procedurilor de executare silită. Plăţile efectuate de către bugetele locale s-au concentrat pe capitolele “Învăţământ”, “Transporturi”, “Asigurări şi asistenţă socială” şi “Autorităţi publice şi acţiuni externe”, care totalizează împreună peste 72% din totalul execuţiei bugetare.

Peste 10 milioane - prejudicii, 75 de milioane - erori contabile!

Camera de Conturi Vâlcea a realizat 65 acţiuni de control/audit care privesc entităţi de interes local şi a întocmit 39 rapoarte de control/audit, 33 procese verbale de constatare şi 36 note de constatare. Aferent deficienţelor constatate s-a emis un număr de 35 decizii cuprinzând 409 măsuri pentru înlăturarea neregulilor din activitatea financiar contabilă, încasarea veniturilor suplimentare constatate şi pentru stabilirea întinderii prejudiciilor şi recuperarea acestora. Au fost constatate venituri suplimentare datorate bugetelor publice în sumă estimată de 3,256 milioane de lei, prejudicii în sumă estimată de 10,424 milioane de lei şi au fost consemnate abateri cu caracter financiar contabil în sumă estimată de 75,650 milioane de lei. Spre exemplu, la Primăria Râmnicu Vâlcea au fost constatate prejudicii de 1,70 milioane lei şi abateri financiar-contabile în valoare de 19,16 milioane lei, din care 18,13 milioane chiar în activitatea proprie a instituţiei, iar restul la Direcţia Administrării Domeniului Public. Abateri financiar-contabile de 7,9 milioane lei au fost constatate şi la Băbeni, majoritatea în activitatea proprie a primăriei. Alţi 13,80 milioane lei reprezintă abateri financiar-contabile stabilite la Buneşti, iar la SC Expo Nord Oltenia SA s-au constatat abateri de 1,416 milioane lei.

Ion Horia Horăscu s-a ales cu un nou dosar penal!

Primăria condusă de 18 ani de pesedistul Ion Horia Horăscu, Prundeni, continuă să bată toate recordurile în materie de sfidare a legilor administraţiei locale şi a gestiunii contabile publice. Edilul-şef s-a ales cu încă o sesizare a procurorilor de către controlorii fiscali în 2013. Printre altele, la Prundeni s-a constatat nerespectarea dispoziţiilor legale privind fundamentarea solicitării de sume defalcate din TVA, în sensul că din totalul solicitat de 5.432 mii lei, suma de 3.336 lei era aferentă unor facturi neînregistrate în evidenţele contabile. În contractele de achiziţie publică încheiate cu SC Structural Consult Investiţii şi Dezvoltare Bucureşti, ordonatorul principal de credite (primarul), secretarul comunei şi contabilul acesteia “au acceptat, fie cu bună ştiinţă, fie din neglijenţă, includerea în clauzele contractuale a unui procent de penalizare de 1,5% pe zi, adică 547,5% pe an, ceea ce contravine dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 356/2002. Urmare celor arătate, în perioada septembrie 2008 - octombrie 2012, constructorul - SC Structural Consult Investiţii şi Dezvoltare SA Bucureşti (devenită ulterior Global Business Adviser SA) a emis facturi în valoare totală de 4.306 mii lei, din care 316 mii lei pentru contravaloarea serviciilor prestate şi 3.990 mii lei penalităţi.
Includerea cu bună ştiinţă sau din neglijenţă în contractele încheiate a unor clauze penalizatoare în cuantum ce depăşeşte nivelul legal admis de cadrul legal în vigoare afectează bugetul local prin crearea unui prejudiciu compus din penalităţile de întârziere pentru neplata la termen a sumelor datorate, în condiţiile în care entitatea dispunea de fonduri necesare achitării angajamentelor financiare contractuale. Având în vedere cele arătate, abaterile reţinute prezintă indiciile săvârşirii unor fapte de natură penală, motiv pentru care, prin Hotărârea Plenului nr. 158/13.06.2013, s-a aprobat sesizarea organelor de urmărire penală competente”, se arată în raportul Camerei de Conturi Vâlcea.

Prejudiciu de 5,14 milioane lei la Prundeni

Ca şi la Racoviţa, şi la Prundeni sunt la “modă” cheltuielile de capital fără contraprestaţie, asta însemnând acceptarea la plată a unor situaţii de lucrări care conţineau articole de deviz neexecutate, materiale şi manoperă neincluse în operă. Primăria Prundeni a achitat un “mizilic” de 1.251.000 lei către SC Prima Prundeni SRL (societate cu capital integral al unităţii administrativ-teritoriale) fără a putea fi prezentate documente justificative legal întocmite care să ateste executarea unor lucrări, prestarea unor servicii sau achiziţia unor bunuri de la societatea comercială în cauză. De fapt, la SC Prima Prundeni SRL, primăria nu a reuşit nici măcar să evidenţieze capitalul deţinut. Tot la Prundeni, controlorii fiscali au constatat trageri suplimentare de 303 mii lei din finanţarea rambursabilă contractată fără notificarea prealabilă a Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale. În aceste condiţii, nu este de mirare că prejudiciile totale constatate de procurorii şi controlorii fiscali vâlceni la Primăria Prundeni se ridică la 5,14 milioane de lei, iar abaterile financiar-contabile depăşesc 450.000 de lei.

Abateri cu nemiluita şi un prejudiciu de 1,1 miliarde lei vechi la Racoviţa

Potrivit concluziilor la care au ajuns angajaţii Camerei de Conturi Vâlcea, gestiunea contabilă a primăriei Racoviţa este un adevărat dezastru, ca să nu-i spunem bătaie de joc din partea primăriţei Sonia Iliescu (PNL), aflată la al treilea mandat. Aici au fost constatate abateri de la prevederile legale privind elaborarea proiectului anual de buget şi fundamentarea şi aprobarea cheltuielilor bugetare necorelate cu posibilităţile reale de încasare a veniturilor estimate a se realiza. De asemenea, s-a constatat neîntocmirea registrelor contabile obligatorii şi neconstituirea fondului de rezervă bugetară. În plus, ordonatorul de credite a bugetului local (primar Sonia Iliescu) nu a respectat obligativitatea publicării pe paginile de internet ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale a documentelor şi informaţiilor prevăzute de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice şi nu a dispus inventarierea materiei impozabile de pe raza localităţii, în consecinţă, primăria fiind în imposibilitatea efectuării unei estimări reale a nivelului veniturilor bugetelor. Conturile de ordine şi evidenţă nu au fost utilizate în afara bilanţului. Reprezentanţii CC au stabilit venituri suplimentare de 188.000 lei, prejudicii de 114.000 lei şi abateri de 1,19 milioane lei la Racoviţa. Tot aici s-a mai constatat nerespectarea prevederilor legale privind prezentarea în anexa la situaţiile financiare a principiilor şi politicilor contabile şi a notelor explicative şi efectuarea de cheltuieli de capital de la alte titluri de cheltuieli (în valoare de 139 mii lei).

Dediu se visa şeful PC Vâlcea, dar abia se “descurcă” la Primăria Păuşeşti Măglaşi!

Exemplul comunei Racoviţa pare a fi luat şi de Păuşeşti Măglaşi, acolo unde primar este Alexandru Dediu (PC), la al doilea mandat. Până de curând, edilul-şef aspirase chiar la şefia filialei vâlcene a conservatorilor, însă şi-a dat demisia la nici două săptămâni după ce fusese înscăunat de conducerea centrală a partidului. Nu ştim dacă la baza deciziei sale au stat concluziile raportului întocmit de Camera de Conturi, însă cert este, potrivit acestui document, că primăria pe care o conduce înregistrează abateri financiar contabile în valoare de 629.000 lei! În plus, controlorii fiscali au mai stabilit că, la fel ca şi la Racoviţa, nici la Păuşeşti Măglaşi nu s-a stabilit taxa pe clădiri şi teren concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, bugetul local fiind lipsit de sume consistente în acest fel. De asemenea, Primăria nu a verificat sistematic, prin personalul de specialitate, gradul de realizare a lucrărilor pe perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire, în scopul identificării datei de la care clădirile sunt supuse impozitării, deficienţă întâlnită atât în ceea ce priveşte persoanele fizice cât şi persoanele juridice.
În ediţiile viitoare vom continua cu exemple de bugete locale administrate după bunul plac al unor edili care consideră moşii proprii localităţile pe care le păstoresc.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

12.02.2014 - 14:29gica:pana se solutioneaza dosarele ,fosila asta comunista e mort deja

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...