Sport

Tănasă, în mare formă

Cantonată la Gyula-Ungaria, CSM Rm. Vâlcea a câştigat sâmbătă amicalul cu Kecskemeti cu scorul 2-1

Echipa lui Claudiu Niculescu a învins sâmbătă cu 2-1 (2-0) pe Kecskemeti TE, echipă din prima ligă maghiară. Rezultatul a venit perfect după eşecul suferit cu câteva zile înainte, în amicalul cu formaţia de Liga a III-a, FC Szeged, scor 0-1.

Vâlcea a început în trombă testul cu Kecskemeti şi Ciprian Tănasă a reuşit o ”dublă” în primele opt minute! Pe finalul jocului, apărătorul vâlcean C. Pîrvulescu a fost eliminat. Ungurii au redus din diferenţă în prelungirile jocului. De remarcat faptul că nu a evoluat deloc Bogdan Geantă, care a fost menajat, având o uşoară accidentare, iar Chris N’Kongue a redebutat la echipă.
Aflat în Ungaria alături de managerul Lucian Munteanu, preşedintele clubului, Bogdan Medrea s-a declarat mulţumit. ”Am jucat foarte bine, mai ales în prima repriză, în partea secundă au fost multe schimbări”, a spus preşedintele Bogdan Medrea.
CSM va sta la Gyula până pe 14 februarie. Vâlcenii vor mai juca pe 11 februarie cu colega de serie FC Bihor, iar pe 13 februarie cu Beckecsaba.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...