Puternic întărit în această iarnă, liderul Seriei B2, CS Universitatea, impresionează şi în amicalele susţinute în Antalya. Echipa pregătită de Ovidiu Stângă a învins pe Cherno More, formaţie care ocupă locul 6 în Bulgaria şi luptă pentru calificarea în cupele europene.
Încă din startul amicalului de sâmbătă, în minutul 6, Ferfelea a şutat în bară, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri. La mijlocul reprizei, Voinea scapă singur cu portarul advers, însă atacantul nu reuşeşte să fructifice. Pe finalul reprizei, tot Ferfelea este aproape de gol dintr-o lovitură liberă.
Debutul reprizei a doua a adus golul lui Varga dintr-o lovitură liberă de pe cercul careului, care a răzbunat astfel ratările lui Ferfelea. Bulgarii au avut şansa egalării după o oră de joc, dar Brac s-a opus perfect unei lovituri cu capul din 3 metri. Finalul partidei a fost unul echilibrat, fără faze importante de poartă, craiovenii preferând să menţină rezultatul, în vreme ce bulgarii au atacat steril.
Este cel de-al doilea succes obţinut în amicalele din Antalya de trupa lui Stângă, după ce în primul joc a învins cu 4-0 Dynamo Dresda II. În următoarea partidă, programată pe 11 februarie, Universitatea va întâlni echipa din prima ligă georgiană Zugdidi. Antrenorul Ovidiu Stâmgă este mulţumit. „Este o victorie meritată, muncită, venită pe un fond de oboseală şi pe un fond de concentrare, din punctul meu de vedere, nu 100%. Ţinând cont de perioada asta grea, eu cred că băieţii se mişcă foarte bine. Mă bucur că jucătorii reuşesc să menţină aceeaşi linie pozitivă şi că ne creăm ocazii. Problema este că unele accidentări au recidivat. Poate pe undeva este şi greşeala noastră, prin modul de recuperare a lor. Am avut o perioadă scurtă, grea, în care am încercat să-i aducem alături de ceilalţi, să fie apţi sută la sută. Au simţit unele dureri şi am ajuns la concluzia că trebuie să o luăm treptat“, a declarat Stângă.
Un sârb şi un belgian, în probe
CS Universitatea Craiova nu a încheiat campania de achiziţii din această iarnă şi l-a luat pe fundaşul central Vukasin Tomic, de la Jagodina, ocupanta locului 3 în Serbia.
Tomic are 1,98 metri înălţime şi s-a alăturat deja lotului CS Universitatea Craiova, care se găseşte în cantonament în Turcia, la Antalya, urmând a fi testat de Stângă în următoarele amicale. Tot în probe este de săptămâna trecută şi belgianul Jason Vandelannoite (27 ani), un jucător polivalent ce poate evolua ca mijlocaş defensiv, fundaş central şi fundaş dreapta.








