Clădirea Tribunalului Mehedinţi e la un pas să se dărâme pe magistraţi şi justiţiabili. Potrivit experţilor, la un cutremur de 6 grade pe scara Richter există riscul ca imobilul, unde îşi au sediul atât Tribunalul Mehedinţi, cât şi Judecătoria Drobeta Turnu Severin, să se prăbuşească. Cu toate acestea, mii de oameni intră anual în clădirea care stă să le cadă în cap. Numai anul trecut, pe rolul Tribunalului Mehedinţi au fost înregistrate 17.062 de dosare. Din acest motiv, Tribunalul Judeţean Mehedinţi are nevoie urgentă de fonduri pentru un nou sediu pentru că actuala clădire are un grad avansat de uzură, iar structura de rezistenţă este grav avariată.
Conducerea Tribunalul Mehedinţi solicită alocarea de fonduri în sumă de 1.429 mii lei pentru finalizarea proiectului obiectivului de investiţii „Palatul de Justiţie Mehedinţi”. Actualul sediu a devenit impropriu pentru desfăşurarea în condiţii normale a activităţii, gradul avansat de uzură determină o lipsă de siguranţă în exploatare, structura de rezistenţă fiind grav avariată. Necesitatea unei astfel de investiţii se impune şi ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri. În lipsa fondurilor pentru un palat de justiţie în care Tribunalul Mehedinţi şi Judecătoria Drobeta Turnu Severin să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii, conducerea Tribunalului a reuşit în cursul anului trecut să facă unele reparaţii la vechea clădire.
În anul 2013, s-au alocat fonduri bugetare pentru lucrări de reparaţii curente în sumă de 369 mii lei: pentru înlocuirea parţială a învelitorii din tablă a acoperişului de la Tribunalul Mehedinţi - 189 mii lei; pentru reparaţie instalaţie încălzire - 180 mii lei. Din fondurile alocate s-a înlocuit tabla pe o suprafaţă de 1.236 mp din totalul de 2.310 mp, continuarea lucrării de înlocuire fiind absolut necesară întrucât învelitoarea rămasă de executat este deteriorată, permiţând pătrunderea apei pe lângă coşuri, pe la îmbinări şi în câmp, pe porţiuni mari învelitoarea din tablă fiind ruginită. Lucrările urmează a fi continuate în anul 2014 pentru înlocuirea învelitorii rămase, a luminatorului din plan vertical care va fi executat din policarbonat transparent pe scheletul existent în funcţie de fondurile bugetare alocate. „După racordarea la termoficare, în pod au rămas coşurile de fum care încarcă nejustificat clădirea, iar starea lor de degradare pune în pericol siguranţa personalului din tribunal, existând pericolul prăbuşirii în pod sau a desfacerii cărămizilor nelegate, lucrarea de demolare a coşurilor fiind urgent de executat”, se arată în bilanţul Tribunalului Mehedinţi. O altă problemă este tâmplăria exterioară din lemn, care este putrezită, neetanşă, ruptă şi prin care se pierde cea mai mare parte din căldură, prin repararea acesteia reducându-se cheltuielile cu încălzirea. Pentru a spori gradul de siguranţă la foc, se impune executarea unei instalaţii de stingere şi semnalizare pentru arhiva veche de la Tribunalul Mehedinţi si Judecătoria Drobeta Turnu Severin. La instalaţia de încălzire, în anul 2013, din fondurile alocate s-au înlocuit ţevile de distribuţie şi s-au înlocuit parţial caloriferele, urmând ca în cursul anului 2014, în funcţie de fondurile alocate, să se înlocuiască şi celelalte care au o vechime de peste 30 ani.
Aceste lucrări de reparaţii curente rezolvă doar parţial problemele cu care se confruntă Tribunalul Mehedinţi, iar din punct de vedere funcţional suprafaţa construită a actualului sediu nu mai este suficientă.








