Antrenoarea echipei HCM Rm. Vâlcea, Simona Gogârlă, îşi păstrează vie speranţa că va putea salva echipa din situaţia critică în care se află.
Tehniciana speră să revigoreze echipa aflată în picaj, fără niciun succes în 14 jocuri. ”Tot timpul suntem pe aproape, dar nu trecem peste adversare, ţine şi de psihic, sunt mai multe aspecte. Noi încercăm să punem totul la punct în antrenamente, am avut momente destul de bune în joc, dar nu am reuşit să ne autodepăşim. Contează mult play-off-ul, dar şi cu ce puncte pleci, este o speranţă că va fi bine, din ce în ce lucrurile să meargă mai bine. Pe moment, rămânem însă doar cu speranţa”, a spus Simona Gogârlă.
Însărcinată în trei luni, Simona aşteaptă decizia fetiţei sale, Alicia (11 ani), care caută deja un nume pentru viitorul frăţior. ”Se pare că va fi un băieţel. Fetiţa este cu toate calculele, cu nume, cu toate, ea hotărăşte”, a spus Simona Gogârlă.








