Ninsorile abundente din ultimele zile par să fi luat din nou prin surprindere autorităţile, care, în ciuda alertelor instituite, nu reuşesc să managerieze situaţiile de urgenţă cauzate de intemperii. Aşa se face că Oltenia numără judeţe în care au fost declarate drumuri blocate, şcoli închise, căderi de electricitate, sate izolate şi aproape niciun responsabil direct. Situaţia denotă că, aceleaşi probleme care anii trecuţi au condus chiar la pierderea de vieţi omeneşti predomină şi în prezent, în condiţiile în care, în ciuda necesităţii unei viteze de reacţie şi a logisticii performante, în România, natura se înfruntă cu nisip, lopeţi şi câteva tractoare. Sau, în cel mai rău caz, se strigă „pârtie!” şi atât...
Patru firme de deszăpezire, trei din Dolj şi una din Dâmboviţa, au fost amendate cu 7.140 de lei, sâmbătă fiind blocaţi în trafic 159 de oameni şi 126 de maşini, potrivit informaţiilor transmise de vicepremierul Gabriel Oprea, de la comandamentul de iarnă de la MAI. Ministrul interimar de Interne Gabriel Oprea a spus că oamenii blocaţi în trafic vor fi duşi la cămine provizorii desemnate de primării şi că s-au suplimentat efectivele de intervenţie, la care s-au adugat şi militari. Oprea a arătat că, în urma intervenţiilor MAI şi MApN, au fost salvate 63 de persoane din situaţii de blocaj, la care se adaugă alte zeci salvate de SMURD şi serviciile de ambulanţă. Nu au fost înregistrate persoane dispărute şi nici distrugeri sau victime social-economice momentan, a mai spus Oprea. Viscolul şi ninsoarea creează probleme în aproape jumătate de ţară. În aceste condiţii, şcolile din Bucureşti şi din mai multe judeţe din sudul şi estul României au fost închise. Unităţile de învăţământ au fost închise luni şi marţi în 26 de judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, pentru care au fost emise cod portocaliu sau galben de ninsori şi viscol, au anunţat membrii comandamentului de iarnă reunit la Guvern. Perioada în care activitatea din unităţile de învăţământ este suspendată ar putea fi prelungită dacă este cazul, a anunţat premierul Victor Ponta. La rândul său, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a arătat că se va analiza punctual situaţia din fiecare judeţ. Este vorba despre judeţele Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea. „Nu putem risca să punem în pericol sănătatea sau viaţa vreunui elev sau student”, a spus vicepremierul Liviu Dragnea în cadrul comandamentului de iarnă. Acesta le-a cerut tuturor inspectorilor să facă o analiză serioasă şi să ia o decizie în consecinţă. Oprea a mai spus că rămân închise sau blocate temporar A1, A2 şi A3, 30 de drumuri naţionale şi 106 drumuri judeţene, care vor fi redeschise doar după ce va exista certitudinea că se poate circula pe ele fără riscuri.La nivelul grupei operative a MAI s-au suplimentat efectivele din teren, acestea ajungând la 5.616, cărora li se adugă 150 de militari ai MApN, a precizat Oprea.
Un angajat al CNADNR a murit în timpul intervenţiei pentru deszăpezire în Olt
Un angajat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a murit, la sfârşitul săptămânii, în timpul intervenţiei pentru deszăpezire, în judeţul Olt. Anunţul a fost făcut de Florin Dascălu, consilier în cadrul CNADNR, la Ministerul Afacerilor Interne, unde a fost convocat comandamentul de iarnă. Angajatul companiei, în vârstă de 52 de ani, din Slatina, participa la operaţiunile de deszăpezire de pe DN 64, în localitatea Găneasa şi se afla la volanul unui utilaj. Ceilalţi colegi ai săi, văzând că maşina pe care o conducea s-a oprit brusc, au constantat că bărbatul a murit. Decesul ar fi survenit din cauza unor probleme cardiace.
Mehedinţi: Bărbat scos mort de sub zăpadă de către medicii de la Ambulanţă
Apelul la 112 a venit la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, un bărbat anunţând că un bătrân este căzut în curtea casei sale din localitatea Stângăceaua, judeţul Mehedinţi. Potrivit unui comunicat de presă remis, sâmbătă, de Centrul Operaţional Judeţean Mehedinţi, la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, care a constatat că cetăţeanul în vârstă de 82 ani nu avea semne vitale, era acoperit cu un strat consistent de zăpadă, iar pământul de sub el era uscat. „Se ia în calcul ipoteza ca decesul să se fi produs înainte de căderile de zăpadă. Din informaţiile pe care le avem, cetăţeanul se afla în evidenţa Serviciului Judeţean de Ambulanţă cu boli cronice (hipertensiune arterială)”, se mai arată în comunicatul Centrului Operaţional Judeţean Mehedinţi. Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili cauzele decesului bărbatului. În judeţul Mehedinţi se circulă în condiţii de iarnă, dar nu există localităţi blocate în urma ninsorilor. Potrivit autorităţilor, pentru intervenţia în cazul îndepărtării stratului de zăpadă de pe carosabil şi a altor incidente care ar putea apărea, în Mehedinţi sunt pregătie 225 efective ale Ministerului Afacerilor Interne şi 165 reprezentanţi ai altor structuri. Aceştia vor interveni cu 21 de autovehicule ale MAI şi 103 ale Secţiilor Drumurilor Naţionale.
Un microbuz cu 16 persoane rămas înzăpezit în Vâlcea, scos de angajaţii de la Drumuri
Locuitorii unui sat din judeţul Vâlcea au rămas fără alimentare cu electricitate din cauza viscolului, iar un microbuz care transporta 16 persoane a rămas înzăpezit pe un drum judeţean, fiind scos de pe acea şosea şi direcţionat pe altă rută. Vântul puternic şi căderile masive de zăpadă au avariat cinci puncte de transformare a energiei electrice în judeţul Vâlcea, aproximativ 600 de locuitori ai satului Geamăna din comuna Stoileşti rămânând fără curent electric.
Potrivit prefectului judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, la ora transmiterii acestei ştiri, defecţiunea a fost remediată, iar alimentarea cu energie a celor 600 de abonaţi a fost reluată. De asemenea, sâmbătă dimineaţă, un microbuz în care se aflau 16 persoane a rămas înzăpezit timp de aproximativ o jumătate de oră, pe drumul judeţean 677A, între localităţile vâlcene Creţeni şi Pesceana, în zona comunei Glăvile. Conform datelor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, deşi microbuzul era echipat cu anvelope de iarnă, maşina nu a avut şi lanţuri antiderapante, motiv pentru care nu a mai putut înainta din cauza drumului aflat în câmp, pe care viscolea puternic. Trei echipe de la Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri Vâlcea au intervenit, au scos microbuzul din zona în care rămăsese blocat, maşina fiind direcţionată pe o rută ocolitoare. În judeţul Vâlcea, unde a fost instituit cod portocaliu de ninsori, stratul de zăpadă ajunge până la 39 de centimetri la Obârşia Lotrului, iar pe drumurile judeţene şi naţionale se circulă în condiţii de iarnă. Un număr de 88 de autovehicule şi peste 170 de persoane acţionează pe aceste drumuri.
Valea Oltului şi Dealul Negru, închise pentru atovehiculele de transport marfă, mai mari de 7,5 tone
După cum se cunoaşte, din punct de vedere meteorologic, în intervalul menţionat, judeţul Vâlcea a fost sub avertizări de cod portocaliu şi cod galben, înregistrându-se precipitaţii abundente sub formă de ninsoare, stratul de zăpadă căzut fiind cuprins între 29 cm - Rm. Vâlcea, 50 cm - Şirineasa, 63 cm - Băile Olăneşti, 71 cm - Obârşia Lotrului. În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Vâlcea s-au produs mai multe situaţii de urgenţă, respectiv: traficul rutier pe drumul naţional DN 7, pe sectorul Rm. Vâlcea - Piteşti a fost restricţionat pentru autovehiculele cu masa totală peste 7,5 tone, iar începând cu 26.01.2014, ora 16.00, pe sectorul Rm. Vâlcea - Sibiu s-a reluat progresiv circulaţia şi pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone; linia de cale ferată 205 (Băbeni-Alunu) a fost închisă datorită condiţiilor meteo nefavorabile (zăpadă pe calea ferată), 8 trenuri de călători pe ruta Băbeni–Alunu fiind anulate. Reamintim faptul că, în urma centralizărilor efectuate la nivelul Secretariatului Tehnic Permanent al CJSU, pe lângă problemele menţionate anterior, au fost totalizate 24 de localităţi care au fost afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică. Din totalul de 230 de puncte de transformare şi 34.501 consumatori întrerupţi, la 35 de puncte de transformare şi 5.251 consumatori au fost remediate defecţiunile. Pentru deszăpezirea drumurilor din sudul judeţului Vâlcea, la solicitarea prefectului judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, Unitatea Militară 01784 – Centrul de Instruire pentru Geniu Panait Donici a pus la dispoziţie, cu personalul aferent, un autogreder AG 180 şi un autoîncărcător frontal tip Wolla – L 34.
În acelaşi timp, până la îmbunătăţirea vremii, se apelează la cetăţeni să nu părăsească localităţile de domiciliu, decât în cazuri urgente. Dacă acest lucru se impune, autovehiculele cu care vor circula trebuie să fie echipate pentru condiţii grele de iarnă (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, lopeţi, îmbrăcăminte groasă, rezerve de apă, alimente şi carburant).
De asemenea, se recomandă evitarea în totalitate a traseelor turistice montane din judeţ, acestea fiind în totalitate închise deoarece există posibilitatea producerii unor avalanşe, riscul fiind de grad III pe o scară de I la V.
În Vâlcea nu sunt drumuri judeţene blocate
Începând de vinerea trecută, judeţul Vâlcea a intrat pentru două zile sub cod portocaliu din cauza ninsorilor şi a viscolului, cele mai afectate fiind, contrar aşteptărilor, localităţile din zona de sud. Pentru asigurarea unui sistem rapid de informare şi control în toate localităţile judeţului, preşedintele CJ Vâlcea Ion Cîlea, a dispus organizarea în cadrul Consiliului Judeţean a unui comitet operativ de acţiune desemnat să identifice, prin convorbiri directe cu fiecare primar, precum şi pe baza datelor orare furnizate de dispeceratul Administraţiei Bazinale de Apă Olt, comunele şi satele unde s-au înregistrat cele mai mari căderi de zăpadă ori continuă ninsorile abundente. În funcţie de gravitatea situaţiilor, Ion Cîlea, împreună cu specialiştii Direcţiei Tehnice şi Conducerea RAJDP, au stabilit planul de acţiune privind repartizarea şi dirijarea în teritoriu a celor 66 de autogredere, tractoare echipate cu pluguri şi lame, buldozere, răspânditoare de material antiderapant şi alte autospeciale.
Sâmbătă, la primele ore ale dimineţii, după evaluarea gradului de acoperire a judeţului cu echipamente de intrevenţie, preşedintele Consiliului Judeţean a solicitat Centrului de pregătire militară „Panait Donici” Rm. Vâlcea să pună la dispoziţie un autogreder şi o platformă de transport care au fost dirijate imediat la lucrările de deszăpezire pe Drumul Judeţean 677, Mădulari – Şuşani.
Analiza operativă din dimineaţa aceleiaşi zile a demonstrat că foarte mulţi primari, au ţinut seama de Normativul 525 al CNADNR privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor, asigurându-se şi pe plan local utilaje de intervenţie pentru înlăturarea poleiului şi zăpezilor de pe drumurile comunale. Aceasta i-a permis preşedintelui Ion Cîlea să concentreze cu prioritate mijloacele de intervenţie din secţiile teritoriale RAJDP, precum şi cele închiriate de la alte unităţi îndeosebi pe drumurile judeţene.
„În toate aceste zile şi nopţi am verificat şi coordonat participarea la acţiunile de deszăpezire şi vreau să mulţumesc tuturor deservenţilor de utilaje pentru responsabilitatea şi conştiinciozitatea cu care s-au implicat. Datorită lor am putut interveni imediat atunci când am fost anunţaţi că un drum sau altul riscă să fie închis pentru circulaţie şi să traversăm cele trei zile de ninsori abundente fără vreun drum blocat. Aplauzele pentru spectacolul premierei de la Teatrul Anton Pann, unde am fost invitat, dar n-am putut să dau curs invitaţiei, le-am dedicat excepţionalilor oameni de la volanul autospecialelor de care nu m-am despărţit în toată această perioadă”, a declarat Ion Cîlea.








