Sport

Handbal feminin, Liga Naţională, HCM Rm. Vâlcea-HCM Baia Mare 24-34

Vâlcea, surclasată de Baia Mare

Cum era de aşteptat, HCM Rm. Vâlcea a pierdut azi la scor disputa din Sala Traian, cu HCM Baia Mare, scor 24-34.

Venită la Vâlcea fără şase jucătoare de bază, printre care şi fosta vâlceancă Nechita, Baia Mare a tratat jocul cu superficialitate în prima parte. În faţa a circa 700 de spectatori, echipa Simonei Gogârlă a rezistat doar până în minutul 20, când scorul era egal, 8-8. La pauză, băimărencele conduceau cu 13-11.
După pauză, aşa cum a obişnuit în ultimul timp, Vâlcea a căzut complet până în minutul 50. Baia Mare a înscris la foc automat, s-a deprins la 13 goluri şi în final a câştigat fără emoţii, 32-24.
În tribuna din Sala Traian s-a aflat şi fosta conducere a clubului Oltchim, în frunte cu fostul director Constantin Roibu, Ioan Gavrilescu şi Petre Berbecaru.
HCM Baia Mare rămâne lider, în timp ce Vâlcea nu are nicio victorie. Şi nici nu pare să obţină prea curând una, fiind evident decalajul de valoare faţă de restul echipelor din campionat.

Foto Dan Lixandru

HCM Rm. Vâlcea - HCM Baia Mare 24-34 (11-13)
Sala Sporturilor Traian, cca 900 spectatori
Arbitri: Lucian Crucean / Florin Rădulescu (Dr. T. Severin)

HCM Rm. Vâlcea: Puşcaş, Guiu, Sântămărean - J: Luca 9 (4), Vădineanu 2 (1), R. Tamaş 3, Craiu 2, Mitrovic 3, Cherăscu 2, Lazarin 3, Chirilă, Pătuleanu. Antrenori: Simona Gogârlă, Mia Rădoi.
HCM Baia Mare: Ungureanu (10 int. plus un 7m apărat), Băbeanu (3 int.) - Buceschi 11 (5), Pîrvuţ 6, Rudics 5 (1), Maior Paşca 4, Marin 2 (2), Oltean 2, Diniş Vârtic 2, Bondar 1, Ghionea 1, Puiu, Tomescu. Antrenori: Costică Buceschi şi Magdalena Kovacs.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

23.01.2014 - 18:41amatorism:Citi spectatori au fost ???

700 sau 900 ???

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...