Membrii Ligii Suporterilor Vâlceni au fost prezenţi la disputa HCM-Cetate Deva (29-29) cu un mesaj de susţinere pentru fosta jucătoare a Oltchimului, Alice Ardean.
Extrema Devei, Alice Ardean a fost întâmpinată la Vâlcea cu un banner pe care se afla înscris: ”Onoarea unei valori nu poate fi călcată în picioare de un gunoi. Respect Elisei”.
Reacţia vâlcenilor a venit după ce Alice a fost criticată dur de patronul echipei Cetate Deva, Marian Muntean, după ce a ratat o aruncare în ultimele secunde ale eşecului cu HC Zalău.
De remarcat că membrii LSV nu au susţinut niciuna dintre echipe. ”Am fost la joc doar pentru Alice, ea a adus faimă Oltchimului şi Naţionalei. A fost primul şi totodată ultimul joc al HCM-ului la care mergem, noi nu susţinem această echipă. Am venit doar pentru Elisei, nu am încurajat niciuna dintre echipe”, a spus Robert Vlădăşel, liderul LSV.
La finalul jocului, conform obiceiului împământenit în sportul românesc, controversatul patron al Devei, Marian Muntean, a negat public declaraţia făcută la adresa lui Ardean.








