Economic

Vânzarea Oltchim, întârziată cu o lună şi jumătate

Ştefan Vuza vrea să împrumute 200 milioane euro pentru a cumpăra Oltchim. SOCAR nu este interesată de combinatul chimic vâlcean

Termenul final de depunere a ofertelor angajante pentru activele de producţie ale combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) ar putea să fie prelungit cu circa 45 de zile, până la mijlocul lunii martie, la cerinţa principalelor companii interesate de combinat care vor mai mult timp la dispoziţie pentru a luat o decizie în privinţa participării la licitaţie.

„Există o noutate în sensul că faţă de Oltchim şi-a manifestat interesul şi firma TVK, filială a Mol Ungaria, care operează un combinat petrochimic cu afaceri de un miliard de euro şi produce undeva la 50 km de Oradea de trei ori mai multă etilenă şi propilenă decât se producea la Piteşti. Ei sunt interesaţi numai de activitatea de la Vâlcea şi petrochimia de la Piteşti, spre deosebire de azerii de la Socar şi chinezi care vor să cumpere la pachet şi rafinăria. Mă tem însă că se va amâna cu 45 de zile acest termen de 31 ianuarie pentru depunerea ofertelor angajante. Şi azerii şi chinezii, domnul Vuza, filiala Mol, toţi cer prelungirea termenului de depunere a ofertelor pentru Oltchim, pentru acest lucru fiind nevoie de acordul creditorilor“, a declarat Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim.

SOCAR nu este interesată de combinatul chimic vâlcean

Compania petrolieră de stat SOCAR din Azerbaijan va continua investiţiile în România, dar acestea nu includ cumpărarea Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), potrivit directorului general al SOCAR România, Hamza Karimov.

"Având în vedere situaţia actuală a Oltchim, nu cred că există o poziţie pozitivă a conducerii SOCAR referitor la acest proiect", a declarat Karimov pentru MEDIAFAX.

Guvernul a propus SOCAR, anul trecut, să preia combinatul din Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă din ianuarie 2013.

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, aşteaptă până la 31 ianuarie oferte din partea companiilor interesate să cumpere acţiunile deţinute de combinat la Oltchim SPV, care controlează activele unităţii, evaluate la 305,24 milioane de euro.

O tentativă de privatizare a Oltchim eşuat în 2012, iar de atunci statul caută soluţii să menţină combinatul în activitate.

SOCAR este prezent în România pe segmentul distribuţiei de carburanţi în benzinării, cu o reţea de 22 de unităţi. Planurile companiei azere vizează crearea unei reţele de 300 de benzinării în decurs de câţiva ani.

SOCAR are 338 de angajati in Romania, dintre care aproximativ 40% au fost recrutati in 2013.

Ştefan Vuza vrea să împrumute 200 milioane euro pentru a cumpăra Oltchim

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor fabricantului de produse chimice Chimcomplex Borzeşti a aprobat participarea la privatizarea Oltchim şi contractarea unui credit de 200 de milioane de euro pentru această achiziţie, potrivit unui raport al companiei.

Chimcomplex face parte din grupul Serviciile Comerciale Române (SCR), controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza. El a participat şi la precedenta licitaţie de vânzare a Oltchim, din 2012, însă a pierdut în faţa lui Dan Diaconescu.

În raportul companiei se precizează că acţionarii Chimcomplex au aprobat achiziţia Oltchim „în măsura în care Chimcomplex Borzeşti câştigă licitaţia organizată în acest sens, inclusiv în schimbul unui preţ care depăşeşte 20% din totalul activelor imobilizate ale societăţii”.

Totodată, acţionarii au mai aprobat „atragerea de către societate a fondurilor necesare achiziţionării activelor SC Oltchim SA Rm. Vâlcea sau a părţilor sociale ale SC Oltchim PSV SRL, prin contractarea de către acesta, de la una sau mai multe instituţii financiare, a unor împrumuturi în valoare maximă de 200.000.000 (două sute milioane) euro şi constituirea, în vederea garantării obligaţiei de rambursare a sumelor contractate de la instituţiile financiare, de ipoteci mobiliare şi imobiliare asupra tuturor activelor SC Oltchim SA Rm. Vâlcea sau ale SC Oltchim PSV SRL şi/sau a tuturor activelor societăţii (de exemplu: imobile, conturi, stocuri, participaţii în alte societăţi)”.
În această toamnă, omul de afaceri clujean Ştefan Vuza s-a întâlnit cu prefectul de Vâlcea, Mircea Nadolu, pentru a-şi exprima intenţia de a participa la privatizarea SC Oltchim SA.

Investitorul clujean a afirmat, în cadrul întâlnirii, că, deşi Oltchim se află sub legea insolvenţei şi înregistrează în continuare pierderi, el intenţionează să preia întreaga activitate a combinatului, cu funcţionarea la capacitate maximă a tuturor secţiilor de pe platformă, asigurând capital de lucru de 50 de milioane de euro, capital de investiţii urgente de 25 de milioane de euro şi capitalurile necesare pentru investiţiile de mediu, toate aceste investiţii urmând a fi făcute în condiţiile menţinerii locurilor de muncă, potrivit declaraţiilor ulterioare ale prefectului.

În decembrie, Adunarea Creditorilor Oltchim a stabilit la 305,2 milioane de euro valoarea-reper a activelor Oltchim, care au fost transferate la o nouă societate şi vor fi scoase la privatizare. Creditorii au aprobat şi înfiinţarea acestei noi societăţi, Oltchim SPV, care va prelua activele viabile ale Oltchim SA, vechea companie, şi va fi privatizată.

Ofertele angajante din partea investitorilor interesaţi se vor depune până la 31 ianuarie 2014. Combinatul petrochimic din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă.

Anul 2013 a fost unul extrem de dificil pentru Oltchim, la finele lunii ianuarie combinatul intrând oficial în insolvenţă, după ce, timp de 40 de ani, a fost inima economiei judeţului Vâlcea. De la 10.000 de angajaţi, câţi avea în perioada sa „de glorie”, Oltchim a rămas, la sfârşitul anului trecut, cu aproximativ 2.300, iar de la cifrele de afaceri de sute de milioane de euro pe care le înregistra în perioada post-decembristă, a ajuns 11,3 milioane de euro, raportaţi în luna septembrie, în condiţiile funcţionării la 25% din capacitate.

Omul de afaceri Ştefan Vuza are o avere de 65-67 de milioane de euro, conform celei mai recente ediţii a TOP 300 CAPITAL Cei mai bogaţi români.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...