Doi medici ginecologi şi un anestezist de la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti au fost reţinuţi, vineri, de procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova, după ce au fost prinşi în flagrant luând mită de la o pacientă pentru a-i face cezariană.
Conform unor surse judiciare, cei trei medici de la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti ar fi primit, în total, 1.900 de lei pentru a-i face cezariană unei tinere de 23 de ani. Banii au fost daţi medicilor înainte de intervenţie, fiind marcaţi de anchetatori, care au intervenit la finalul operaţiei şi i-au prins în flagrant pe cei trei.
Cei trei medici sunt şeful Secţiei Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, Aurelian Dobran, medicul ginecolog Daniela Uţupanu şi medicul anestezist Dinu Dorel, care au fost ridicaţi de anchetatori şi duşi la Curtea de Apel Craiova, unde au fost audiaţi timp de mai multe ore, ulterior fiind emise ordonanţe de reţinere pe numele acestora.
Cei trei medici de la Spitalul Târgu Cărbuneşti, reţinuţi pentru luare de mită, arestaţi
Cei trei medici de la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, reţinuţi, vineri, după ce au fost prinşi în flagrant luând mită de la o pacientă pentru a-i face cezariană, au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Dolj.
Tribunalul Dolj a admis, sâmbătă, cererea procurorilor de arestare preventivă, pentru 29 de zile, a celor trei medici de la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, reţinuţi pentru luare de mită, în urma unui flagrant.
Sentinţa instanţei nu este definitivă.
Spitalul din Târgu Cărbuneşti a fost implicat în ultimii ani în mai multe scandaluri generate de moartea unor bebeluşi la naştere, anchetele respective nefiind finalizate nici până în prezent. Cercetările au vizat alţi medici decât cei implicaţi în ancheta de acum.
În plus, în luna aprilie a anului trecut un nou-născut devorat de câini fără stăpân a fost găsit mort în curtea unităţii sanitare, în urma anchetei stabilindu-se că o rudă a unui pacient internat acolo a născut în toaleta unui salon, după care a aruncat copilul în curtea spitalului.








