Fostul inter al Oltchimului, Aurelia Brădeanu a fost desemnată de Federaţia de specialitate ca fiind cea mai bună handbalistă româncă a anului 2013!
Federaţia Română de Handbal a stabilit, prin intermediul Comisiei Tehnice, numele celor mai buni jucători în anul 2013. La feminin, titlul i-a revenit Aureliei Brădeanu, actualmente la Corona Braşov. La 34 de ani şi după 14 turnee finale - la ultimul Campionat Mondial, din Serbia, a fost căpitanul echipei -, "Mica" era cea mai îndreptăţită să fie declarată "handbalista anului".
Brădeanu a fost unul din liderii Oltchimului în acest an, având un aport decisiv în special în faza defensivă, sezon în care Vâlcea a ajuns până în semifinalele Ligii Campionilor. Ulterior, însă, Oltchim s-a destrămat.








