Clienţii firmei de brokeraj Harinvest din Râmnicu Vâlcea, care de circa o lună şi jumătate nu-şi mai pot recupera banii şi acţiunile, s-au întâlnit sâmbătă, 28 decembrie, pentru a stabili un comitet de iniţiativă care să conducă la formarea unei Asociaţii a păgubiţilor Harinvest.
Păgubiţii Harinvest şi-au creat şi un grup pe Facebook denumit “Pagubitii Harinvest”, unde pot să schimbe contacte cu alţi păgubiţi şi să facă demersurile în vederea recuperării banilor pierduţi.
Până în prezent peste 70 de clienţi ai Harinvest au reclamat faptul că nu reuşesc să recupereze de la firma de brokeraj bani şi acţiuni în valoare de 10,9 mil. lei (2,4 mil. euro), potrivit unei liste întocmite de aceştia.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (fosta CNVM), a decis recent să retragă autorizaţia de funcţionare a firmei de brokeraj Harinvest în urma plângerilor din partea clienţilor şi a aplicat amenzi în acest caz care totalizează 618.500 de lei.
Brokerii Harinvest sunt suspectaţi că au vândut ilegal acţiunile din portofoliile clienţilor pentru acoperirea unei pierderi. Firma de brokeraj avea circa 150 de clienţi.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras autorizaţia de funcţionare a Harinvest, a aplicat amenzi de 618.500 de lei în cazul fraudei şi a interzis mai multor angajaţi să mai activeze pe piaţa de capital între 3 şi 5 ani.
Din informaţiile din prezent, un angajat al casei de brokeraj, Maria Voinea, ar fi vândut acţiunile din portofoliile clienţilor pentru a acoperi pierderi rezultate din tranzacţionarea de produse structurate.
Potrivit reclamaţiilor centralizate la ASF, 44 de persoane se consideră prejudiciate, reclamând pagube în sumă de 5,35 milioane lei, reprezentând bani şi acţiuni.
Sancţiunile dispuse luni de ASF vin după ce autoritatea a identificat o serie de "aspecte de natură penală" la firma de brokeraj Harinvest, pe care le-a sesizat "organelor de cercetare penală", în urma unui control în care a identificat şi "nereguli în relaţia client-intermediar".
Controlul s-a derulat în perioada 15-27 noiembrie 2013, iar printre primele măsuri luate de ASF la finele lunii noiembrie a fost suspendarea pentru trei luni a activităţii Harinvest şi aplicarea unei amenzi de 6.770 de lei, deoarece firma nu a avut banii necesari pentru decontarea unor tranzacţii intermediate în prima parte a lunii noiembrie. Pentru realizarea decontării, Depozitarul Central a folosit 500.000 de euro din rezerva Fondului de garantare pe care îl administrează, bani pe care, ulterior, i-a recuperat de la Harinvest, firma fiind nevoită să vândă acţiuni din portofoliu pentru a rambursa banii utilizaţi din rezerva fondului de garantare.
"În şedinta de Consiliu din data de 16 decembrie 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare pentru SSIF Harinvest, amendarea societăţii cu 5% din cifra de afaceri realizată în anul 2012 (338.500 de lei), iniţierea demersurilor pentru modificarea prevederilor Legii 297/2004 sub aspectul calificării unor fapte care sunt considerate în prezent practică frauduloasă (contravenţii) drept infracţiuni şi demararea unei analize interne pentru evaluarea modului în care a funcţionat supravegherea sectorului de instrumente şi investiţii financiare în cazul Harinvest", potrivit unui comunicat ASF.
ASF reaminteşte în comunicat că a sesizat deja PICCJ - DIICOT cu privire la situaţia SSIF Harinvest.
În privinţa deciziei de retragere a autorizaţiei de funcţionare pentru SSIF Harinvest, în termen de cel mult 15 zile, societatea are abligaţiile să numească o persoană responsabilă pentru gestionarea arhivei societăţii după retragerea autorizaţiei de funcţionare şi să transfere toate instrumentele financiare aparţinând clienţilor şi aflate în custodia societăţii în conformitate cu dispoziţiile exprese ale deţinătorilor.
Autoritatatea a decis retragerea autorizaţiei de conducător şi interzicerea pentru o perioadă de 5 ani a dreptului de a ocupa o funcţie, de a desfăşura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în condiţiile Legii 297/2004 pentru Maria Florica Boghiţoi, conducător în cadrul SSIF Harinvest, şi a amendat-o cu 50.000 de lei.
Totodată, a retras autorizaţia de agent de servicii de investiţii financiare şi a dispus interzicerea pentru o perioadă de 5 ani de a activa pe piaţa de capital pentru Maria Voinea (cea care ar fi vândut acţiunile din portofoliile clienţilor), aplicându-i o amendă de 100.000 de lei.
ASF a retras, de asemena, autorizaţia de conducător şi a retras pentru o perioadă de 3 ani dreptul de a activa pe piaţa de capital pentru Carmen Cecilia Pîrvuceanu - conducător în cadrul SSIF Harinvest, dându-i o amendă de 30.000 de lei.
"Pentru că membrii Consiliului de Administraţie al SSIF Harinvest nu au asigurat o administrare prudentă a societăţii, nu au evaluat şi verificat periodic eficacitatea politicilor, măsurilor şi procedurilor în vigoare şi nu şi-au îndeplinit obligaţia supravegherii conducătorilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară sancţionează cu amendă în cuantum de 30.000 de lei pe fiecare membru al Consiliului de Administraţie al SSIF Harinvest (Lungu Veronel, Antonescu Ion, Ilie Mihail)" se mai arată în comunicatul ASF.
O amendă în cuantum de 10.000 de lei a fost aplicată şi pentru Ana Maria Belu - conducător în cadrul SSIF Harinvest.
“Decizia 1250 din 19 decembrie ne va aduce, pe noi păgubiţii în scandalul Harinvest, după finalizarea anchetei penale, în situaţia de a ne adresa în pretenţie împotriva unei persoane juridice inexistente. Nu ne vom putea adresa împotriva administratorului, a membrilor Consiliului de Administraţie şi respectiv a acţionarilor pentru că nu avem contract cu persoane fizice. Această Decizie vine ca o mană cerească administratorului şi membrilor Consiliului de Administratie! Decizia va ascunde gunoiul sub preş! Împotriva cui ne va rămâne să ne adresăm?”, declară unul din păgubiţii Harinvest.
ASF a decis să sesiseze şi Camera Auditorilor Financiari din România cu privire la activitatea auditorului intern al societăţii (având în vedere declaraţiile de certificare a situaţiilor lunare transmise CNVM/ASF).
Autpritatea a hotărât să solicite BVB şi Depozitarului Central modificarea regulamentelor proprii în ceea ce priveşte necesitatea reglementării distincte a procedurilor de sell-out (vânzare forţată) sub aspectul documentelor justificative necesare anterior realizării acestor operaţiuni şi sub alte aspecte.
Totodată, Autoritatea de Supraveghere Financiară a iniţiat demersuri pentru modificarea prevederilor Legii 297/2004 a pieţei de capital pentru calificarea " unor fapte care sunt considerate în prezent practică frauduloasă (contravenţii) drept infracţiuni".
"ASF a demarat, de asemenea, o analiză internă pentru evaluarea modului în care a funcţionat supravegherea în cadrul sectorului de instrumente şi investiţii financiare în cazul Harinvest. Cazul Harinvest validează suplimentar un demers intern al ASF demarat după înfiinţarea Autorităţii, de a evalua activitatea de conformare în întregul sistem al pieţei de capital. Evaluarea priveşte operatorii de piaţă, alte instituţii ale pieţei de capital şi ASF", se mai spune în comunicat.
Într-un comunicat cu antetul Harinvest transmis se preciza că un angajat al Harinvest a "creionat un sistem de rostogolire a obligaţiilor de decontare" împreună cu BCR şi SSIF Broker.
"Sistemul de rostogolire funcţiona atât timp cât existau suficiente sume de bani astfel încât, în ciuda pierderilor imense înregistrate zilnic, să se poată respecta angajamentele de vânzare la preţuri în scădere din partea Harinvest şi reachiziţionare la preţuri mai mari de la cele 2 contrapărţi numite, BCR şi SSIF Broker (...) Din dorinţa de a dispune de cât mai mult numerar pentru rostogolirea decontărilor, agentul Harinvest, Voinea Maria, foloseşte în scop nelegitim sold-urile disponibile în cadrul Harinvest de către clienţi şi le foloseşte fără ştirea/acceptul acestora. În momentul în care nu mai are lichidităţi, sistemul trece la a doua fază: vânzarea de acţiuni din conturile clienţilor fără acceptul acestora şi folosirea aceloraşi conturi fantomă, fără reflectarea transfer-in/transfer-out de instrumente financiare precum şi răscumpărarea lor la preţuri mai mari, contraparte şi de aceasta dată fiind BCR până în data de 13 noiembrie 2013 şi ulterior SSIF Broker Cluj. O bună parte din acţiunile înstrăinate nu mai sunt însă răscumpărate în ultimile zile", se arată în mail-ul respectiv, care nu este, însă, şi semnat.
BCR şi SSIF Broker sunt furnizori de lichiditate pentru mai multe serii de produse structurate, piaţă pe care Harinvest a avut o activitate foarte ridicată.
În cadrul situaţiei de la Harinvest, BCR a concediat un angajat, întrucât a încălcat procedurile, potrivit Ziarului Financiar.
"Banca a informat autorităţile şi a efectuat cu celeritate cercetări interne, luând măsuri pentru orice abateri de la procedurile sale şi ale grupului, menţinând un standard de operare strict. Un angajat care a încălcat aceste proceduri a fost sancţionat prin concediere. Banca a cooperat şi va coopera în continuare cu autorităţile în ancheta cazului", au afirmat reprezentanţii BCR, citaţi de ZF.
SSIF Broker a anunţat joi că a fost un "cumpărător de bună credinţă" în privinţa produselor structurate tranzacţionate de Harinvest şi care "au făcut obiectul unor operaţiuni de sell out" (vânzare forţată pentru obţinerea de bani pentru decontare - n.r.).
"Operaţiunile de sell-out au fost efectuate conform prevederilor reglementărilor în vigoare, transmiţându-se către Bursa de Valori Bucureşti formularul special prevăzut de art. 179 al. 3 din codul Bursei de Valori Bucureşti. Conform acestui formular, operaţiunile sunt aprobate de către Bursa de Valori Bucureşti pe baza confirmării primite de la Depozitarul Central, prin semnăturile olografe ale reprezentanţilor autorizaţi a celor două instituţii, precum şi a reprezentantilor autorizaţi ai participanţilor la sistemul bursier, care iniţiază acest tip de operaţiune. Consideram că reprezentanţii legali ai unui intermediar autorizat, nu se pot deroba de răspunderea privind prejudiciile produse propriilor clienţi", se mai arată într-un comunicat transmis de SSIF Broker Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Harinvest a mai fost sancţionată în urmă cu doi ani de fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), inclusiv pentru că a utilizat o parte din banii clienţilor pentru acoperirea plăţilor care trebuia realizate pentru alţi clienţi, ceea ce reprezintă contravenţie potrivit legislaţiei pieţei de capital.
Activitatea CNVM a fost preluată la finalul lunii aprilie de ASF.
Harinvest a intermediat în primele 11 luni din acest an tranzacţii de 325,5 milioane lei, clasându-se pe locul 13 în topul brokerilor de la BVB, cu o cotă de piaţă de 1,33%. Cele mai mari tranzacţii au fost realizate cu produse structurate, operaţiunile cu aceste titluri însumând 277,3 milioane lei (26,78% pe acest segment).
“În temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. d), art. 3 alin. (1) lit. c) şi lit. d), art. 6 alin. (1) şi alin. (3), art. 7 alin. (2) şi art. 27 din OUG nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (denumită în continuare A.S.F.), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere controlul inopinat efectuat la S.S.I.F. Harinvest S.A., procesul-verbal de control şi obiecţiunile societăţii la procesul-verbal de control, s-au constatat următoarele:
1. S.S.I.F. Harinvest S.A. nu a respectat condiţiile de menţinere a evidenţelor şi nu a asigurat acurateţea acestora şi corespondenţa cu instrumentele financiare şi fondurile deţinute în numele clienţilor, încălcând prevederile art. 91 alin. (1) lit. b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 2 şi se sancţionează conform prevederilor art. 273 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările ulterioare.
Totodată, s-au constatat discrepanţe majore existente între datele înscrise în raportările lunare referitoare la fondurile clienţilor transmise către C.N.V.M./A.S.F., precum şi în raportările pe care societatea le-a realizat către depozitarul central (reconcilieri), pe de o parte şi în situaţiile evidenţiate în sistemul de back-office al societăţii, pe de altă parte;
2. au fost identificate situaţii în care:
- în sistemul intern de înregistrare a tranzacţiilor s-au operat înregistrări în contul altor clienţi decât cei evidenţiaţi în formularele pentru raportările tranzacţiilor de vânzare specială - sell-out;
- în cazul mai multor tranzacţii, „referinţa internă” comunicată la BVB nu există în lista conturilor prezentată de SSIF Harinvest S.A. din sistemul back-office;
- societatea nu a realizat importul corect de date şi nu a menţinut înregistrări corecte pe subconturile individuale ale clienţilor.
Această situaţie a fost de natură a altera obligaţiile instituite prin Codul Depozitarului Central, potrivit cărora participantul la sistemul de compensare-decontare şi registru are obligaţia şi răspunderea exclusivă de a menţine subconturi de instrumente financiare pentru clienţii săi, de a înregistra zilnic în aceste subconturi deţinerile înscrise în contul global al participanţilor şi de a menţine corect şi complet evidenţele la nivel de client ale deţinerilor acestuia. Totodată, această situaţie a generat nerespectarea în mod real a obligaţiei privind reconcilierea poziţiilor din back-office cu cele ale Depozitarului Central.
S.S.I.F. Harinvest S.A. nu a respectat prevederile art. 10 alin. (2) din Regulamentul nr. 5/2010, prevederile art. 3 alin. (2) şi alin. (3), Titlul IV Administrarea şi custodia deţinerilor de instrumente financiare din conturile participanţilor la sistemul de compensare-decontare şi registru, Capitolul 1 Organizarea conturilor, §1 Organizarea datelor din conturile participanţi din Codul Depozitarului Central, precum şi prevederile procedurii interne Reguli de tranzacţionare pentru utilizarea sistemului de conturi globale. În conformitate cu prevederile art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 5 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectarea de către un intermediar a prevederilor existente în reglementările proprii şi/sau ale depozitarului central aprobate de C.N.V.M. constituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor art. 273 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din acelaşi act normativ;
3. societatea a folosit disponibilităţile clienţilor creditori, altfel decât pentru acoperirea obligaţiilor acestora. Înstrăinarea sau folosirea directă sau indirectă de către S.S.I.F. a fondurilor unui client, precum şi acoperirea obligaţiilor ce rezultă din tranzacţiile efectuate în contul unui client prin utilizarea fondurilor care aparţin altui client este considerată practică frauduloasă de către prevederile art. 2 alin. (2) lit. d) şi lit. f) din Dispunerea de măsuri a C.N.V.M. nr. 5/2009. Fapta constituie contravenţie potrivit prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi se sancţionează conform dispoziţiilor art. 273 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările ulterioare;
4. S.S.I.F. Harinvest S.A. a folosit instrumentele financiare deţinute de către clienţi în vederea acoperirii obligaţiilor ce au rezultat din tranzacţiile realizate pe contul altor clienţi fără existenţa unui acord expres prealabil care să întrunească prevederile legale. Se constată nerespectarea prevederilor art. 24 alin. (2) teza 2 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor art. 1 alin. (1) din Dispunerea de măsuri a C.N.V.M. nr. 5/2009, precum şi nerespectarea prevederilor art. 90 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) şi lit. b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie în conformitate cu prevederile art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi se sancţionează conform prevederilor art. 273 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din acelaşi act normativ.
Acoperirea obligaţiilor ce rezultă din tranzacţiile efectuate în contul unui client folosind instrumentele financiare ale altui client, fără a avea în prealabil autorizaţia scrisă expresă a acestuia, este considerată practică frauduloasă de către prevederile art. 2 alin. (2) lit. e) din Dispunerea de măsuri a C.N.V.M. nr. 5/2009. Fapta constituie contravenţie potrivit prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi se sancţionează conform dispoziţiilor art. 273 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările ulterioare;
5. au fost identificate situaţii în care societatea nu şi-a îndeplinit obligaţia completării unui formular de ordin, pentru fiecare ordin de tranzacţionare, încălcând astfel prevederile art. 121 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Fapta constituie contravenţie potrivit prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi se sancţionează conform prevederilor art. 273 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările ulterioare;
6. potrivit documentelor furnizate de către S.S.I.F. Harinvest S.A. în timpul controlului inopinat, care prezintă diferenţe semnificative faţă de aceleaşi date transmise anterior la A.S.F., societatea a folosit procedura sell-out în condiţii care nu o impuneau. Astfel, S.S.I.F. Harinvest S.A. nu a respectat prevederile art. 79 alin. (1) din Secţiunea 5, Capitolul 3, Titlul II din Codul Depozitarului Central, iar în conformitate cu prevederile existente la art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 5 din Legea 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectarea de către societate a prevederilor existente în reglementările depozitarului central constituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor art. 273 alin. (1) lit. a. pct. (ii) din acelaşi act normativ;
7. atribuţiile principale ale unor angajaţi ai societăţii nu au fost separate existând persoane care au ocupat funcţii multiple a căror îndeplinire a fost afectată. Structura organizatorică a societăţii nu a fost adecvată pentru a reduce riscul pierderii de active aparţinând clienţilor ca urmare a folosirii necorespunzătoare a acestora. Au fost încălcate prevederile art. 27 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 63 alin. (2) lit. g), art. 98 alin. (1) lit. d) şi art. 91 alin. (1) lit. f) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Fapta constituie contravenţie potrivit art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi se sancţionează conform prevederilor art. 273 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările ulterioare.
Prin ocuparea funcţiei de persoană desemnată să asigure funcţia de evaluare şi administrare a riscului de către conducătorul intermediarului, nu au fost respectate prevederile art. 80 alin. (2) coroborate cu prevederile art. 81 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 referitoare la independenţa funcţiei de administrare a riscului;
8. S.S.I.F. Harinvest S.A. şi-a asumat angajamentul îndeplinirii unor obligaţii referitoare la informarea clienţilor privind nivelul fondurilor şi portofoliul de instrumente financiare deţinut de către aceştia, precum şi transmiterea la A.S.F. - Sectorul instrumentelor şi investiţilor financiare a dovezii realizării informărilor anterior menţionate, până cel târziu la data de 06.12.2013. Prin faptul că nu şi-a respectat obligaţiile asumate în termenul stabilit, S.S.I.F. Harinvest S.A. nu a respectat prevederile art. 5 coroborat cu art. 4 din Decizia A.S.F. nr. 1019/14.11.2013. Nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de control sau în urma acestora care îi revin conform legii constituie contravenţie conform prevederilor art. 272 alin. (2) lit. a) din Legea 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi se sancţionează conform prevederilor art. 273 alin. (1) lit. b pct. (ii) din acelaşi act normativ.
În baza prevederilor art. 12 alin. (1) lit. d), art. 273 alin. (1) lit. a) pct. (ii) şi lit. b) pct. (ii) şi alin. (4) pct. 2 şi art. 275 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 227 şi art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 2 şi lit. b) pct. 2 şi alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 coroborat cu prevederile Dispunerii de măsuri nr. 21/2012, art. 6 din Dispunerea de măsuri nr. 5/2009 şi art. 26 din Regulamentul nr. 5/2010,
fiecare faptă, reprezentând contravenţie, se sancţionează cu amendă, urmând a se aplica amenda stabilită conform prevederilor art. 1 din prezenta decizie.
Având în vedere elementele de fapt şi de drept mai sus arătate,
în temeiul Hotărârii Parlamentului nr. 60/2013 privind numirea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 05.11.2013,
în urma deliberărilor din cadrul şedinţei din data de 16.12.2013,
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară emite următoarea
D E C I Z I E
Art. 1. Se sancţionează cu amendă în cuantum de 338.500 de lei, reprezentând 5% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar 2012 şi retragerea autorizaţiei de funcţionare, S.S.I.F. Harinvest S.A. identificată cu CUI: 9329504, J38/202/1997, cu sediul în Rm. Vâlcea, str. General Praporgescu nr. 18, jud. Vâlcea.
Art. 2. În termen de cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a deciziei, societatea are următoarele obligaţii:
a) de a numi o persoană responsabilă pentru gestionarea arhivei societăţii după retragerea autorizaţiei de funcţionare şi de a indica adresa la care este păstrată arhiva;
b) de a restitui toate sumele de bani aparţinând clienţilor creditori;
c) de a transfera toate instrumentele financiare aparţinând clienţilor şi aflate în custodia societăţii în conformitate cu dispoziţiile exprese ale deţinătorilor, imediat la solicitarea acestora sau în lipsa acestora, la expirarea termenului în conformitate cu regulile pieţei.
Art. 3. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a deciziei de sancţionare, societatea are obligaţia de a convoca AGA în vederea lichidării societăţii sau modificării obiectului de activitate al acesteia şi, după caz, de a elimina din denumirea societăţii sintagma „Societate de servicii de investiţii financiare”.
Art. 4. Societatea are obligaţia de a păstra pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, toate evidenţele şi înregistrările referitoare la serviciile şi activităţile de investiţii desfăşurate.
Art. 5. S.S.I.F. Harinvest S.A. are obligaţia de a achita cuantumul amenzii contravenţionale prevăzut la art. 1 în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei decizii la Administraţia Financiară din raza teritorială unde îşi are sediul social contravenientul. Prezenta decizie constituie titlu executoriu. O copie a dovezii achitării amenzii se va transmite la A.S.F. cel târziu în ziua lucrătoare următoare zilei achitării amenzii.
Art. 6. În cazul în care amenda nu va fi achitată în termenul prevăzut, se vor lua măsuri în vederea executării silite.
Art. 7. Cu drept de contestaţie la A.S.F. în termen de 30 de zile de la data comunicării. Contestaţia nu suspendă executarea.
Art. 8. Se radiază din Registrul A.S.F. înregistrarea cu nr. PJR01SSIF/380012 care atestă înscrierea societăţii de servicii de investiţii financiare Harinvest S.A. în Secţiunea Intermediari - Subsecţiunea societăţilor pentru servicii de investiţii financiare. La data intrării în vigoare a prezentei încetează valabilitatea tuturor deciziilor emise în numele societăţii de servicii de investiţii financiare Harinvest S.A.
Art. 9. Prezenta decizie va fi comunicată S.S.I.F. Harinvest S.A., S.C. Bursa de Valori Bucureşti S.A., S.C. Depozitarul Central S.A. şi S.C. Fondul de Compensare a Investitorilor S.A.
Art. 10. Prezenta decizie intră în vigoare la data comunicării ei către S.S.I.F. Harinvest S.A. şi se va publica în Buletinul A.S.F.”, se arată în decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară cu nr. 1250 din 19.12.2013, semnată de preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu.








