ANI a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Grigore Vlăduţ, fost viceprimar al comunei Şirineasa din judeţul Vâlcea întrucât, simultan cu deţinerea funcţiei de viceprimar al comunei Şirineasa, jud. Vâlcea (19 iunie 2008 – 19 iunie 2012), a deţinut şi calitatea de administrator al S.C. Vlăduţ S.R.L. (în perioada 19 iunie 2008 – 07 noiembrie 2008), precum şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Vlăduţ Grigore Persoană Fizică Autorizată (în perioada 01 iulie 2011 – 19 iunie 2012). Totodată, ANI a stabilit că Maria Dogaru, consilier în cadrul Consiliului Local al comunei Mateeşti din judeţul Vâlcea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada iunie 2008 - iunie 2012, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de consilier local şi funcţia de bibliotecar în cadrul Bibliotecii din comuna Mateeşti.
De asemenea, Nicu Sîrbu, viceprimar al comunei doljene Pleşoi, s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 25 iunie 2008 - 20 iunie 2012, când a deţinut, simultan, funcţia de viceprimar al comunei şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale. Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Dintre acestea, două persoane nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
ANI: 22 de primari şi viceprimari din Gorj, incompatibili
ANI a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către 22 de primari şi viceprimari din Gorj, ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi, contrar prevederilor legale potrivit cărora „funcţia de primar şi viceprimar […] este incompatibilă cu: funcţia de […]administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale[…]; funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local […]; calitatea de comerciant persoană fizică […]”. De asemenea, în cazul a doi primari şi un viceprimar, ANI precizează că a sesizat organele judiciare competente, pentru posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii, ca urmare a faptului că aceştia nu au menţionat, în declaraţiile de interese, calităţile şi funcţiile deţinute. Astfel, au fost găsiţi incompatibili, printre alţii, primarul municipiului Satu Mare, Costel Dorel Coica, primarul oraşului Tăşnad (judeţul Satu Mare), Vasile Mitraşca, primarul din Carei (judeţul Satu Mare), Eugen Kovacs, primarul oraşului Ţicleni (judeţul Gorj), Radu Constantin, în restul cazurilor fiind vorba despre edili ai unor comune. Potrivit ANI, persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Dintre acestea, cinci persoane nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Potrivit Legii 176/2010, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese sau al incompatibilităţii constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective.
De asemenea, conform dispoziţiilor din Codul Penal, „declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.








