Puştii de la CS Hidro au ocupat un onorant loc 2 la Cupa Speranţelor la minifotbal, un turneu rezervat copiilor născuţi în anul 2006, desfăşurat în weekend în Sala Traian din Rm. Vâlcea. Conform regulamentului, pe teren, fiecare echipă a avut cinci jucători şi un portar, iar durata unei reprize a fost de 20 minute.
Competiţia a fost organizată de CS Hidro Rm. Vâlcea prin antrenorul Bogdan Mihalache, în colaborare cu DJTS şi AJF. Primăria Rm. Vâlcea a contribuit şi ea, acordând 100 pachete cu dulciuri pentru copii, cupe şi diplome. Iniţial, cele opt echipe au fost împărţite în două grupe, însă toate echipele au mers în faza sferturilor de finală. În finala turneului, Inizio Bucureşti a învins pe CS Hidro cu 1-0. Clasamentul final a fost următorul: 1. Inizio Bucureşti; 2. CS Hidro; 3.Tâmpa Braşov; 4.Inter Star Sibiu; 5.Academia Hagi; 6.Steaua; 7. Viitorul Argeş; 8.ŞF Răzvan Raţ. S-au acordat şi premii individuale, după cum urmează: Marius Gherghiţă (cel mai bun portar, Steaua); Luca Băsceanu (cel mai tehnic jucător, Academia Hagi); Denis Tudorescu (golgeter, CS Hidro).
”A fost un turneu reuşit, îmi felicit copiii, s-au comportat excelent. Puteam lua chiar locul 1, dar sunt foarte mulţumit de echipa mea, sunt copii foarte talentaţi”, a declarat Bogdan Mihalache, antrenorul CS Hidro.
Sport
09.12.2013
CS Hidro, locul 2 la Cupa Speranţelor

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







