Sport

CS Universitatea face senzaţie la transferuri

În tentativa de a promova în Liga I, CS Universitatea anunţă alte transferuri senzaţionale pentru un club de eşalon secund

Lider în Seria B2, echipa Primăriei Craiova a încheiat anul cu un amical, 0-2 cu Clinceni. Golurile bucureştenilor au fost marcate de către S. Stancu în minutul 57 şi Konyeha în minutul 76. Antrenorul doljenilor, Ovidiu Stângă a folosit mai mult rezervele, dar şi pe fostul internaţional Dacian Varga, jucător aflat în conflict juridic cu Sportul. Aflat în conflict cu Vasile Şiman, dar aflat şi la mâna acestuia după ce patronul Sportului i-a înregistrat un nou contract, Varga a ajuns la un compromis cu omul de care depinde juridic: CS „U“ Craiova este noua destinaţie a talentatului, dar recalcitrantului fotbalist. Oficialii clubului craiovean poartă trataive pentru aducerea şi a altor jucători foarte cunoscuţi pe plan naţional, precum Bărboianu (Astra), M. Costea, Răduţ (Steaua), Stephane Acka (U Craiova), Marc (Ceahlăul) şi M. Roman (Săgeata), Dănănae (liber contract) sau Gugu (Tg.Mureş). Dacă va reuşi măcar jumătate din aceste transferuri, CS Universitatea nu mai poate rata promovarea în primul eşalon. „Nu ne interesează jucătorii de fotbal. La Craiova încercăm să aducem numai fotbalişti. Sumt foarte mulţi cei care vor să vină la CS Universitatea Craiova pentru că aici se dau salariile la timp, condiţiile de pregătire sunt excelente iar clubul este unul serios”, a declarat Pavel Badea. Cu siguranţă, în acastă iarnă, clubul se va despărţi de mai mulţi jucători, majoritatea aduşi de Erik Lincar. Lista jucătorilor care probabil vor părăsi Craiova este alcătuită din Irimia, Creţu, Vişan, Bardu, Cîju, Pîrvu, Dragalina, M. Popa, Opriţa, Dragu şi Voinea.

"La Craiova încercăm să aducem numai fotbalişti. Sumt foarte mulţi cei care vor să vină la CS Universitatea Craiova pentru că aici se dau salariile la timp, condiţiile de pregătire sunt excelente iar clubul este unul serios", Pavel Badea, preşedinte CS U Craiova

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...