Democrat-liberalii vâlceni şi-au ales noua conducere în cadrul Consiliului de Coordonare al PDL Vâlcea.” Din structura centrală de conducere a Partidului Democrat Liberal, la eveniment, au fost prezenţi Anca Boagiu şi europarlamentarul Marian Jean Marinescu. La finalul alegerilor, a fost ales preşedinte al PDL Vâlcea Romulus Bulacu. Cele două posturi de prim-vecepreşedinţi au fost ocupate de Samoil Vîlcu şi Dorel Jurcan. În funcţia de secretar general a fost ales Ştefan Prală, iar pentru cele două posturi de secretar general adjunct au fost aleşi Stoian Nicolae Marian şi Chisalom Dumitru. De asemenea, au fost aleşi 8 vicepreşedinţi: Vieru Gheorghe - Departamentul pentru Politici în Educaţie, Cercetare, Cultură, Culte, Minorităţi şi Sport, Diculoiu Mihai - Departamentul pentru Politici Sociale, Relaţii cu Sindicate, Patronate, Organizaţii Neguvernamentale şi grupuri de cetăţeni, Ungureanu Petre - Departamentul Imagine, Comunicare, Relaţii cu mass-media şi Purtător de cuvânt, Crăciun Gheorghe - Departamentul pentru Politici Economice, Mediu de afaceri si Fonduri Europene, Petrescu Remus - Departamentul pentru Strategii şi Relaţii Politice, Constantinescu Florinel - Departamentul pentru Politici privind Administraţia Publică, Justiţie, Siguranţă Naţională, Ordine Publică şi Siguranţa Cetăţeanului, Simion Aurel - Departamentul pentru Politici în Agricultură, Silvicultură, Mediu şi Dezvoltare Rurală, Brînzan Gheorghe - Departamentul pentru Politici în Sănătate. Preşedintele C.J.I.S.E.L. (Comisia Judeţeană pentru Integritate, Statut şi Litigii) a fost ales Lăzăroiu Constantin, iar Traşcă Ana Maria a fost aleasă în funcţia de Preşedinte C.J.R.C. (Comisia Judeţeană de Revizie şi Control).
Bulacu vrea să facă opoziţie pe bune
Sindicalistul vâlcean Mihai Diculoiu susţine că a intrat în PDL în urmă cu puţin timp şi că acest pas nu este unul întâmplător. “Nu e întâmplătoare înscrierea mea în PDL Vâlcea, având în vedere colaborarea bună cu Adrian Videanu legată de revigorarea activităţii combinatului chimic Oltchim şi susţinerea acordată domnului Romeo Rădulescu la alegerile din 2010. Mi-am depus candidatura la funcţia de vicepreşedinte în ideea că putem sensibiliza mai mult USL în rezolvarea problemelor la Oltchim. Sunt membru PDL din data de 25 noiembrie”, a declarat Mihai Diculoiu.
Noul preşedinte al PDL Vâlcea, Romulus Bulacu, anunţă schimbări radicale în politica consilierilor judeţeni ai partidului. După mai bine de un an de coabitare cu pesediştii lui Ion Cîlea, Bulacu anunţă că este pregătit să întoarcă foaia. „Vom face opoziţie în toate instituţiile în care suntem reprezentaţi. Targetul nostru va fi mai mare. Vizăm recâştigarea Primăriei Râmnicu Vâlcea şi câştigarea alegerilor pentru preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea”, a declarat Bulacu. Europarlamentarul doljean Marian Jean Marinescu a susţinut ideea lui Bulacu, completând: „O organizaţie judeţeană de partid se validează prin rezultatul obţinut în alegerile locale. Sigur, până atunci vor fi europarlamentarele şi alegerile prezidenţiale, dar testul final va fi cel al alegerilor locale”. Cât despre Mircia Gutău, europarlamentarul doljean spune că: “Mircia Gutău nu poate intra în PDL cu o condamnare penală şi anumite drepturi civile suspendate. Când va trece perioada stabilită de instanţă pentru reabilitare, se poate înscrie din nou în partid, însă ca simplu membru”, a afirmat europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele PDL pe regiunea Oltenia.








