Sport

Minifotbal, copii

Cupa Speranţelor, turneu puternic pentru copii, la Vâlcea

Bogdan Mihalache atacă încă o medalie cu puştii săi de la Hidro

Sala Sporturilor Traian din Rm. Vâlcea găzduieşte în perioada 6-8 decembrie, Cupa Speranţelor la minifotbal, un turneu rezervat copiilor născuţi până în anul 2006.

Puternicul turneu amical pentru copii este organizat de CS Hidro Rm. Vâlcea, prin antrenorul Bogdan Mihalache. Conform regulamentului, pe teren, fiecare echipă va avea cinci jucători şi un portar, iar durata unei reprize va fi de 20 minute. Pe lângă clubul organizator, CS Hidro Rm. Vâlcea, la turneu mai participă alte şapte echipe cunoscute pe plan naţional: Acadamia Hagi, ŞF Răzvan Raţ, Viitorul Argeş, Inter Star Sibiu, Tâmpa Braşov, Steaua şi Inizio Bucureşti.
Iniţial, cele opt echipe vor fi împărţite în două grupe, toate echipele urmând a se califica în faza următoare, cea a sferturilor de finală. ”Este un sistem german, fiecare echipă are şansa după grupe să meargă mai departe, în sferturile de finală, unde se va juca încrucişat. La acest nivel de vârstă copiii trebuie încurajaţi şi motivaţi. CS Hidro a avut în acest an rezultate foarte bune, sper să lăsăm o impresie plăcută şi la acest turneu”, a declarat Bogdan Mihalache, fostul portar al CSM-ului.

Program turneu:

Vineri, 6 decembrie: Ora 15.00: Hidro-Raţ; Ora 15.50: Sibiu-Piteşti; Ora:16.40: Tâmpa-Inizio; Ora 17,30: Hagi-Steaua.

Sâmbătă, 7 decembrie: ora 9.00: Hidro-Inizio; ora 9.50: Sibiu-Steaua; ora 10.40: Tâmpa-Raţ; ora 11.30: Hagi-Piteşti; ora 12,20: Hidro-Tâmpa; ora 13.10: Sibiu-Hagi; ora 14.00: Inizio-Raţ; ora 14.50: Steaua-Piteşti; ora 15.40: Sfert 1, A1-B4; ora 16.30: sfert 2, A2-B3; ora 17.20: sfert 3, A3-B2; ora 18.00: sfert 4: A4-B1.

Duminică, 8 decembrie: ora 9.00: învinsă sfert 1-învinsă sfert 3; ora 9.50: învinsă sfert 2-învinsă sfert 4; ora 10.40: câştigătoare sfert 1-câştigătoare sfert 3; ora 11.30: câştigătoare sfert 2-câştigătoare sfert 4; ora 12.20: meci pentru locurile 7-8; ora 13.10: meci pentru locurile 5-6; ora 14.00: finala mică; ora 14.50: finala mare.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...