Echipa lui Ovidiu Stângă a terminat anul cu bine, câştigând cu 2-0 la Reşiţa, contra unei echipe care are mari şanse să ajungă în play-off. Echipa Primăriei Craiova a deschis scorul din minutul 2, după o gafă imensă a lui Oară, care a reluat defectuos cu capul spre poarta sa, mingea a ajuns la Curelea, care a profitat şi a făcut 1-0. În minutul 43, arbitrul a refuzat un penalty clar gazdelor, după un henţ în careul craiovean. În minutul 69, Metalul are o ocazie imensă, după ce lovitura de cap a lui C. Stoica este respinsă de Brac în transversală. Desprinderea a venit în minutul 81, după o pasă senzaţională a lui Ferfelea, Voinea a scăpat singur cu portarul, l-a driblat şi a marcat. Astfel, Ovidiu Stângă are toate motivele să fie bucuros. „A fost un joc foarte greu prin faptul că a fost terenul impracticabil. Fiind ultima etapă din acest an calendaristic, mă bucur că am terminat cu o victorie. Mă bucur că am reuşit să marcăm repede, bineînţeles, cu greşeala apărării echipei din Reşiţa. Dar aşa este la fotbal: atât timp cât pui presiune adversarul greşeşte. Din punctul meu de vedere, a fost un rezultat meritat. Sunt rezultate peste aşteptări, dacă cineva îmi zicea atunci când am preluat echipa că vom avea aceste rezultate care să ne aducă pe primul loc, nu-l credeam. Dar, cu ajutorul băieţilor, a modului cum au arătat meci de meci, ţinând cont de accidentări, de problemele care au existat în această echipă de-a lungul acestei perioade, eu cred că am avut rezultate fantastice. Urmează o perioadă de vacanţă, în care, cu siguranţă ne vom întări. Vom avea o altă faţă în 2014“, a declarat antrenorul Ovidiu Stângă.
"A fost un joc foarte greu prin faptul că a fost terenul impracticabil. Fiind ultima etapă din acest an calendaristic, mă bucur că am terminat cu o victorie.", Ovidiu Stângă, antrenor CS U Craiova








