După ce s-a pregătit în vară cu UTA, mijlocaşul defensiv Monel Cîrstoiu a ajuns în Zăvoi şi este acum unul dintre jucătorii de bază ai CSM Rm.Vâlcea.
Monwel Cîrstoiu a luat decizia bună şi a părăsit UTA, echipă care se zbate în subsolul clasamenului, pentru a trage la promovare sub comanda lui Claudiu Niculescu. „Chiar îmi pare rău că nu am rămas împreună. Cu mine, Briceag, Ivănică, Marius Ion şi Dulcea, plus jucătorii care mai erau la Arad şi mai intenţiona să aducă domnul Falub, sunt convins că UTA se bătea la promovare. Păcat că nu s-a putut sau nu s-a vrut, noi am plecat fiindcă nu mai putea sta la 500 de kilometri de casă, fără bani şi fără alte cele necesare la o echipă ce-şi propune ceva”, a spus Cârstoiu pentru siteul www.sportarad.ro.
Sâmbătă, probabil în ultimul joc din acest an, CSM va juca la Arad şi Cîrstiu speră într-un nou succes. „Vrem să terminăm cât mai sus în clasament, nu ne uităm cu cine jucăm. Apoi, am auzit că s-ar putea schimba regulile de play-off şi play-out şi atunci ce facem? Venim să câştigăm contra UTA-ei, deşi suntem convinşi că nu va fi deloc simplu. Adversarii sunt în revenire de formă şi au destui jucători valoroşi pe care i-am cunoscut şi eu în cele trei săptămâni petrecute la Arad”, a mai spus Monel pentru sportarad.ro








