Deşi Pustai a abordat jocul cu foarte mare prudenţă şi şi-a baricadat echipa în jurul careului, gorjenii au deschis scorul în minutul 27. Anton lansează o minge în cros de la centrul terenului, Buleică urmăreşte până la marginea careului, acolo unde portarul Stelei îi ia faţa, însă respinge prost, la câţiva metri în faţă, până la Eric, care reia cu latul de la 30 de metri, în poarta lăsată goală.
Steaua a egalat imediat după pauză, în minutul 49, când Bourceanu execută un corner, Szukala a plutit peste toată apărarea gorjenilor şi a înscris cu capul, din careul mic. Din acest moment, Pandurii s-a tăiat complet, iar contraatacurile gorjenilor şi-au pierdut eficienţa. Steaua a atacat în valuri, dar Mingote a fost de netrecut şi a salvat un punct pentru gorjeni. Antrenorul Cristi Pustai acuză erorile din defensivă. ”Au fost două reprize diferite, prima repriză a fost dominată tactic de noi, neavând la dispoziţie un vârf autentic, am încercat să compensăm prin Nicoară şi Buleică. Nu am reuşit să intrăm la pauză cu 2-0, apoi nu am mai avut nici posesia. A apărut o stare de oboseală, am primit un gol din fază fixă, sunt foarte supărat pentru asta”, a concluzionat Pustai.Steaua a avut două ocazii mai clare în repriza a doua, dar şi noi am avut două şanse prin Buleică şi Eric. Fundaşii centrali au greşit câteva pase, nici benzile nu au mai funcţionat la fel de bine ca în prima repriză. Echitabil după aspectul jocului, mă pune pe gânduri că Mingote a rămas unu contra unu de două ori. Zona centrală a apărării îmi dă de gândit, în iarnă vom vedea ce putem face să ne întărim acolo. E bine că nu am pierdut. E un punct până la urmă. Apare acea groază a ultimelor secunde, avem coşmaruri cu prelungirile, dar sperăm că am trecut de acest impas”, a spus Cristi Pustai.
Joi, în Ucraina
Joi, în penultima etapă a grupelor Ligii Europa, Pandurii merge în Ucraina, pentru jocul cu Dnepr, care însă nu mai are miză, ucrainenii fiind calificaţi alături de Fiorentina. „Mergem să obţinem puncte la Dnepr, ne interesează şi banii din Europa, plus că nu avem nimic de pierdut. Sper să nu ne prindă iarna, cred că va fi un meci frumos. Dacă terminăm turul cu 33 de puncte e bine, în Cupă sper să trecem mai departe, sper să ieşim cu fruntea sus şi din Europa. Calificarea în grupe este un succes, una e să termini cu un punct, alta cu cinci puncte”, a mai afirmat Condescu.








