Economic

Preşedintele Ciech crede că parteneriatul este cheia pentru continuarea activităţii USG

Preşedintele Grupului Ciech, Dariusz Krawczyk, a anunţat miercuri, în timpul vizitei sale la Râmnicu Vâlcea, că Grupul doreşte să sprijine în continuare dezvoltarea USG dacă echipa locală îşi va continua eforturile de eficientizare şi dacă partenerii locali se pot angaja la o cooperare pe termen lung.

Anunţul vine după 6 luni de eforturi intense pentru echipa locală a USG în sensul asigurării reducerii costurilor şi restructurării, ceea ce a implicat: reducerea consumului, externalizarea unor activităţi, reducerea cu aproape 25% a personalului până la sfârşitul anului, stabilizarea situaţiei în uzina prin semnarea Contractului Colectiv de Munca în iulie şi reeşalonarea datoriilor istorice în cadrul unui protocol cu CET Govora.

“Ciech işi doreşte un parteneriat pe termen lung cu judeţul Vâlcea iar acest lucru a fost demonstrat de sprijinul constant acordat în ciuda a şase ani de pierderi, mediu economic dificil, presiuni. Consiliul de Administraţie al Ciech intenţionează să încurajeze şansele de evoluţie care au fost câştigate prin efortul extraordinar făcut de echipa USG şi caută parteneriate solide pentru a decide dacă se vor face viitoare investiţii”- a spus Presedintele Grupului, Dariusz Krawczyk.

Grupul Ciech se află, începând cu 2012, într-un proces de restructurare profundă. Ca urmare a măsurilor de eficientizare, profitul net al grupului, utilizat pentru calculul preţului per acţiune, a crescut de la 117.248.000 de zloti, in iunie 2012 la 240.278.000 de zloţi în iunie 2013. “Analiştii apreciază că rezultatele Grupului ar fi fost şi mai bune dacă nu ar fi fost necesară acoperirea pierderilor USG. De aceea avem nevoie de o aliniere rapidă la transformarile realizate de întregul grup”- a mai spus Krawczyk.

Pentru a primi o decizie finală din partea Consiliului de Administraţie al Ciech privind angajamentul său de viitor, USG trebuie să continue restructurarea şi să asigure materia prima şi aburul pentru producţie. Acestea implica garanţia continuării cooperării cu firme locale cum sunt Exploatarea Minieră şi CET. Pe de altă parte USG are nevoie de soluţii pentru a acoperi noile cheltuieli privind taxele de mediu, cum sunt certificatele CO2, implementate începând cu acest an.

“Vizita mea reprezintă o invitaţie deschisă spre cooperare cu partenerii noştri şi cu autorităţile locale pentru a găsi soluţii pe termen lung pentru toate companiile implicate. Dinamica economiei locale trebuie consolidată între toţi cei implicaţi şi suntem gata să ne oferim sprijinul. Totuşi, nu putem să atingem stabilitatea fără un mediu de afaceri stimulativ şi garanţia unor parteneriate eficiente”, a spus Krawczyk.

În cadrul vizitei în Râmnicu Vâlcea sunt incluse întâlniri cu Prefectul, Preşedintele Consiliului Judeţean şi conducerea CET Govora.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...