Administraţie

100 de ani de la înfiinţarea Primului Departament de Ape din România

În România, peste 70 la sută din apa destinată consumului uzual provine din apa de suprafaţă

Administraţia Bazinală de Apă Olt a aniversat pe 15.11.2013 un secol de la înfiinţarea Primului Departament de Ape în România (1913-2013), ocazie cu care a fost organizată o manifestare omagială pentru a marca acest eveniment, în cadrul şedinţei Comitetului de Bazin Olt.
La eveniment au fost prezenţi: prefectul de Vâlcea, Mircea Nadolu, preşedintele Comitetului de Bazin Olt, consilierul superior din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climaterice, Ruxandra Bălăeţ, Ion Stoenescu, directorul ABA Olt, Dumitru Persu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dar şi membrii ai Comitetului de Bazin din alte judeţe. În deschiderea şedinţei, prefectul de Vâlcea, Mircea Nadolu, a dat cuvântul consilierului superior din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ruxandra Bălăeţ, pentru a da citire mesajului transmis, cu ocazia acestei zile aniversare, de către Lucia-Ana Varga, Ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.
În continuare s-a trecut la prezentările materialelor şi dezbaterile propriu zise. Astfel, primul punct cuprins pe agenda întâlnirii, Apa în viaţa poporului român, a fost susţinut de dl. Ion Stoenescu, director Administraţia Bazinală de Apă Olt. A fost prezentat modul în care au evoluat şi s-au diversificat, de-a lungul timpului, legăturile dintre om şi apă.
Strategia de gestionare a resursei de apă va trebui să fie bazată pe patru piloni
„Apa este o avuţie naţională, care trebuie apărată, păstrată şi gospodărită ca atare. «Apa este seva vieţii pe pământ», spunea Leonardo da Vinci. Fie că sunt râuri sau lacuri, apele sunt fiinţe vii. Ca şi oamenii, ele au nevoie de un mediu sănătos să se dezvolte, să trăiască şi să respire. Relaţia dintre om şi apă reflectă relaţia dintre om şi propria lui viaţă şi sănătate, iar dictonul latin „minte sănătoasă într-un corp sănătos” poate fi completat prin «apă sănătoasă pentru viaţă sănătoasă». Marile civilizaţii au apărut, au înflorit şi s-au stins de-a lungul cursurilor de apă. Apele le asigurau hrana de zi cu zi şi bunăstarea. Astăzi, aproape că nu există activitate pe care oamenii să o desfăşoare fără apă. Mulţi dintre noi nu suntem conştienţi de cât de vulnerabilă este resursa de apă, mai ales cea de suprafaţă. În România, peste 70 la sută din apa destinată consumului uzual provine din apa de suprafaţă. Din acest motiv, riscurile la care este expusă resursa de apă de suprafaţă sunt majore, de la poluări accidentale şi până la accidente de orice fel. Chiar dacă ţara noastră nu se află în acest moment pe o hartă a crizei apei, un lucru este evident: evoluţia, schimbările climaterice ne determină să regândim soluţii pentru existenţa noastră. Soluţiile noastre, furnizate în calitate de specialişti, trebuie integrate într-o viziune de ansamblu, care să fie inclusă, atât în strategia naţională de management a inundaţiilor, precum şi cea pe care intenţionăm să o elaborăm la nivelul ANAR, în calitate de gospodari ai apelor. Această strategie de gestionare a resursei de apă va trebui să fie bazată pe patru piloni: 1. populaţia – asigurarea cu prioritate a resursei de apă destinată populaţiei, în perioade extreme, secetă sau inundaţie, protecţia populaţiei devenind primordial; 2. protecţia mediului – asigurarea unei ape de bună calitate nu se poate face decât în cadrul unui mediu sănătos; 3. dezvoltarea economică – utilizatorii de apă trebuie să înţeleagă faptul că apa nu este un produs comercial, dar generează valoare economică; 4. patrimoniu cultural – apa este parte integrantă din patrimoniul naţional, resursă de interes strategic şi trebuie protejată, conservată şi gospodărită ca atare”, a spus directorul Administraţiei Bazinale de Apă Olt, Ion Stoenescu.
Gheorghe Tigaret - şef serviciu Gestiune, Monitoring şi Protecţia resurselor de Apă ABA Olt, a prezentat situaţia referitoare la Lucrările de amenajare pentru gospodărirea resurselor de apă (lacuri de acumulare şi derivaţii).
În bazinul hidrografic Olt există un număr de 43 de acumulări principale (27 pe cursul principal şi 16 pe afluenţi), majoritatea având folosinţe complexe (alimentare cu apă a populaţiei şi industriei, alimentare pentru irigaţii, pentru obţinerea de energie electrică şi regularizarea debitelor). Acumulări importante care constituie surse de alimentare cu apă a unor centre populate sunt: Ac. Mesteacăn, Ac. Frumoasa, Ac. Săcele, Ac. Dopca, Ac. Gura Râului şi Ac. Brădişor. Principalele lacuri de acumulare din B.H. Olt (Frumoasa, Săcele, Gura-Râului, Vidra şi Brădişor) funcţionează după programe de exploatare lunare şi anuale. “Istoricul cercetărilor hidrologice în România şi bazinul hidrografic Olt” a fost prezentat de Angela Farkas, hidrolog – ABA Olt. După modelul altor ţări europene s-au facut studii în vederea organizării unei reţele de staţii hidrometrice. La început, aceasta a fost sumară şi a constat în câteva staţii hidrometrice înfiinţate pe Dunăre şi pe principalele râuri ale ţării. Astfel, la noi în ţară prima staţie hidrometrică s-a înfiinţat in 1838 la Orşova pe Dunăre. În bazinul hidrografic Olt prima staţie hidrometrică înfiinţată a fost Feldioara în 1898, după care a urmat cea de la Micfalău, tot pe Olt, în 1918. Ultimul punct de pe agenda întâlnirii „Evoluţia politicii româneşti în gospodărirea apelor” a fost prezentat de Vasile Bojan, şef Birou Plan de Management Bazinal – ABA Olt. La finalul şedinţei, ţinând cont că s-a aniversat un secol de la înfiinţarea primului departament de ape din România, organizatorii au înmânat medalii tuturor persoanelor care, prin activitatea lor, au contribuit şi contribuie la buna gospodărire a apelor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...