Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea

Negruţ, amendat!

Autorul golului va fi sancţionat financiar pentru o fază la care a fost egoist

Antrenorul echipei CSM Rm. Vâlcea, Claudiu Niculescu, a anunţat la conferinţa de presă că autorul golului din partida cu FC Olt, Sergiu Negruţ, va fi penalizat pentru o fază tratată necorespunzător!

Atacantul venit sub formă de împrumut de la CFR Cluj, Sergiu Negruţ, a înscris unicul gol al disputei cu FC Olt, dar are şi un motiv de supărare. ”Negruţ o să fie sancţionat, mă interesează ca fiecare jucător să joace pentru această echipă, el a făcut lucruri bune, a marcat, dar puteam închide jocul la acea fază din minutul 81. Mult mai bine putea să îi paseze lui Iancu, care era liber, dar nouă ne crapă inimile pe margine”, a anunţat antrenorul Claudiu Niculescu.

”Dacă câştigăm jocurile din Zăvoi cu contracandidatele la promovare, avem şanse mari să ajungem în Liga I”-Claudiu Niculescu, antrenor CSM Rm. Vâlcea

Tehnicianul vâlcenilor crede că echipa sa are şanse mari de promovare dacă câştigă derbyurile din retur. ”Este important că am câştigat contra unei echipe bune, care poate ajunge şi ea în play-off, ştiam că ne aşteaptă un joc greu. Oltul nu a contat până în minutul 55, apoi a început să pună presiune. Urmează două deplasări lungi, îmi doresc să luăm maximum de puncte, pentru că mai întâi trebuie să ajungem în play-off, eu cred că ne putem întoarce cu două rezultate bune. De săptămâna viitoare vin ploi, ninsori, o să dăm de terenuri grele, practic nu se va mai juca fotbal, dar dacă asta e decizia celor ce ne conduc, ne conformăm. În acest retur, multe din jocurile cu echipele importante, care cred că vor ajunge în play-off, le vom avea acasă, unde nu prea am avut probleme. Dacă câştigăm toate aceste jocuri, avem şanse mari de promovare”, a spus Niculescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...