Până să aud expresia aceasta, am purtat cu mine multe întrebări fără răspuns. Şi nu am găsit aproape niciodată un diagnostic pentru oamenii care suferă de ceva, ceva care nu se vede. Doctoriţa Pluşica zice că inimita frântă apare când sentimentele sunt rănite şi încep să doară. Unii plâng, alţii se revoltă, peste cei mai mulţi se aşează tăcerea, iar unii aleg să dispară. Ne îmbolnăvim de inimită mai des decât credem şi mai grav decât lăsăm să se vadă. Pentru că există atâţia care cred că ne pot judeca doar cu răceala minţii, pentru că trăim o viaţă fără să spunem celor dragi cât de mândri suntem de ei.

Ne îmbolnăvim de inimită pentru că din naivitate credem în naivitatea celor din jur şi pentru că strângem la piept persoane care nu pot înţelege acest gest. Ne îmbolnăvim de inimită frântă când ne războim cu universul şi fiinţele din el pentru încrederea dintr-un om, aceeaşi care se evaporă într-un minut. Ne îmbolnăvim de inimită pentru că ne simţim prea responsabili pentru fapte pe care nu le comitem noi, pentru defectele altora, pe care le luăm asupra noastră, renunţând cumva să mai fim deasupra. Ne îmbolnăvim de inimită pentru că suntem prea orgolioşi să strigăm după ajutor şi când decepţiile calcă fără milă pe suportul puterii. Ne îmbolnăvim iremediabil când cei pe care aproape i-am adoptat ne mint şi ne taie speranţele în fâşii, când uită că nu-i deloc uşor să fii părintele unui suflet.

Ne îmbolnăvim de inimită frântă când suntem neputincioşi în faţa unor schimbări care ne despart de cei cu care am vrea să trăim până la capăt şi când oferim la nesfârşit, crezând că putem supravieţui fără să primim nimic înapoi. Ne îmbolnăvim de inimită cronică atunci când ignorăm semnele minuscule şi verzi ale destinului, însoţitorii demni de respect, când ne îndrăgostim de iluzie şi nu de realitate. Când ne transformăm în câte-o stană de piatră şi uităm că dăruitul aduce fericire, nu uscăciune, când cumpărăm dragostea cu preţul de a deveni preşul de la uşă. Ne îmbolnăvim de inimită frântă când nu avem genunchii tari pentru a ne îndepărta cu demnitate de cei agresivi şi când sfidăm prezentul perfect, care porneşte ca o maşină la prima cheie.

Ne îmbolnăvim şi nu ştiu dacă ne mai revenim când uităm mirosul ţărânei, imaginea cârdului de gâşte care zboară la joasă înălţime şi fix acei oameni care îşi dau seama cum suntem de fapt şi ne iubesc pentru asta. E drept, ne îmbolnăvim de inimită frântă când fericirea dă şi ea greş şi nu putem lua în braţe toate clipele acestea şi când pomul îndepartat şi plin de roade e de aproape doar o zdreanţă colorată. Ne îmbolnăvim de inimită frântă când nu mai primim scrisori cu antete minunate, pătate cu cerneală, scrise strâmb şi acoperite cu sute de sărutări. Ne îmbolnăvim pentru că ştim că nimic nu poate schimba ceea ce s-a întâmplat, indiferent de vinovatul pe care îl găsim şi pentru că nu ne acordăm suficient timp pentru vindecare.

Pe Doctoriţa Pluşica o găsiţi pe Disney Junior, dimineaţa. Iar eu vă doresc ca atunci când vă veţi îmbolnăvi de inimită frântă, să vă fie la îndemână toate acele lucruri care vă înalţă şi care vă transformă cea mai posomorâtă zi într-una pe care merită să o trăiţi.