Dimineaţa pornim pe ruta Lupşa - Hădărău, fostul sat Geamăna. De la Hădărău se urcă pe un drum de ţară cale de 4-5 km până ajungem la un pod. În vale pare a fi un lac, pe malul său câteva case. La o privire mai atentă constatăm că de fapt lacul nu prea e lac. Mai degrabă este o acumulare de nămol. Urcăm pe pod unde găsim nişte conducte. Din ele se aude un zgomot, semn că se transporta ceva. Suntem în Munţii Metaliferi, aproape de Roşia Montană, glumim spunând că pe acolo se transportă aurul.

Bineînţeles că nu e vorba de aur, ci de steril. Acesta provine de la exploatarea de cupru de la Roşia Poieni, făcută de compania Cupru Min începând cu anul 1978. Tot arealul ăsta pe care se întinde lacul e o adevărată bombă ecologică.

Iazul de Valea Şesii este un iaz de decantare de vale, deschis (adică are un singur baraj). Barajul, construit din anrocamente, închide valea, fiind construit între doi versanţi. Tulbureala de steril este deversată în iaz printr-un sistem de conducte care trebuie să permită dirijarea deversării spre diverse zone situate pe conturul iazului astfel ca toată suprafaţa să fie ocupată.

Sterilul cu conţinut de săruri de metale ale acidului sulfuric se constituie în depozit şi se reazemă pe versanţii naturali. În iazul de la Valea Şesii depozitul de steril, în cele mai multe locuri pe care noi le-am sondat, n-are consistenţă; într-un loc era formată un fel de plajă pe care am călcat şi nu ne-am scufundat.

Apele limpezi, care sunt de fapt soluţii apoase ale aceloraşi săruri, ar trebui să ajungă într-un sistem de colectare şi evacuare din care acestea trebuie să fie descărcate spre o staţie de epurare chimică sau spre un sistem de recirculare sau - cel mai simplu, fără costuri, fără jenă - spre un emisar (un râu curat de obicei). Sistemul de colectare şi evacuare noi nu l-am văzut, - dar e drept că n-am ajuns la baraj unde ar putea să fi fost.

În septembrie 2011 iazul avea în jur de 130 ha. Acesta a acoperit aproape în totalitate satul Geamăna; gospodăriile au fost răscumpărate de Cupru Min SA Abrud. Durerea cea mai mare a locuitorilor a fost aceea că nu a fost respectată promisiunea de a se strămuta cimitirul. Sterilul a înghiţit rând pe rând casele oamenilor, dealul pe care era construită biserica, cimitirul. Biserica este unul din puţinii martori care ne arată că aici a fost odată o aşezare omenească. Nămolul a ajuns acum la nivelul acoperişului.

Ce e şi mai grav este faptul că asistăm la un dezastru ecologic în derulare. Sterilul continuă să fie deversat cu consecvenţă şi nivelul iazului creşte în fiecare an. De aceea, cei de la Cupru Min înalţă barajul an de an.

Nămolul acesta este pe alocuri brăzdat de firicele înguste de apă. Peisajul e ireal, pe alocuri ai senzaţia că eşti pe altă planetă. În faţa ochilor ni se aştern tot felul de culori, date de substanţele deversate. Noi am numit generic aceste substanţe cianuri.

E trist să vezi cum nămolul ăsta a înghiţit şi continuă să înghită case, gospodării, livezi, garduri. E trist să vezi cum biserica satului, destul de impozantă de altfel, e sufocată de nămol şi îşi duce în tăcere şi demnitate ultimii ani de existenţă.

Cu toate astea, fiecare dintre noi, dacă nu a spus, măcar o dată a gândit, ceva de genul: ce culori, ce peisaj. Într-adevăr, lacul ăsta cu este foarte fotogenic, dar...

Din fostul sat Geamăna au mai rămas doar câteva case şi o mână de oameni care a refuzat să plece. Oare cum e să vezi tot peisajul ăsta în fiecare zi? Şi să mai ai în minte imaginea vechiului sat.

Nu se poate ca atunci când vii aici să nu faci legătura cu ceea ce se preconizează a se întâmpla în zona Roşiei Montane. Se spune că şi acolo, pe valea Corna, se va amenaja un astfel de iaz de decantare. Şi tot aşa, sacrificând nişte sate. Numai că acela va fi mai întins decât acesta de la Valea Şesii. Unele surse spun că va fi cam de trei-patru ori mai mare.

După aproape o zi de umblat pe malurile iazului de decantare de la Valea Şesii, ne-am propus să ajungem pe halda de steril ce aparţine exploatării Roşia Poieni. Treaba asta nu ne-a ieşit, am ajuns numai sub haldă din cauza neatenţiei, nehotărârii şi mai ales a lipsei de timp.

Astfel, am traversat partea de jos a haldei, acolo unde au ajuns pietrele mai mari din sterilul depus şi împins pe haldă. Din fotografii reies două alte problemele asociate tuturor haldelor de steril: generarea de ape încărcate acid care contaminează apele de suprafaţă, eroziunea şi instabilitatea taluzului, degradarea terenurilor învecinate.

Am mers ceva timp printre tot felul de bolovani, am păşit pe nisipuri instabile, am traversat pâraie de culoare verde. Am călătorit practic pe tărâmuri nepământene.
Reabilitarea iazului de decantare Valea Şesii, ca şi a haldei de steril, ar trebui să fie făcută după încetarea exploatării. Dar oare chiar se va întâmpla asta?

Concluzie: ar fi bine ca oricare dintre noi să treacă măcar o dată şi să vadă acest iaz de decantare, să tragă învăţămintele cuvenite şi să nu mai repete greşelile trecutului.

De reţinut! În Munţii Apuseni se găsesc 24 iazuri de decantare.