România este un caz de bolnav unic în lume. Niciunde în lume străinii nu pot cumpăra terenuri fără niciun fel de restricţii. Peste tot în lume statul are drept de preempţiune asupra terenurilor pe care le cumpără pentru a le închiria apoi celor care le pot lucra. Niciunde în lume miniştrii agriculturii nu îşi permit să afirme că „este bine că vin străinii să cumpere ţara la hectar şi, mai grav, că nu pot face nimic să împiedice acest lucru, pentru că aşa s-a negociat cu UE”, aşa cum se întâmplă în România.
România a pierdut pe timp de pace un sfert din teritoriu fără să fi fost tras un singur glonţ, lucru care nu s-a întâmplat până acum niciodată în istoria noastră.
Din cauza străinilor şi a trădătorilor de ţară, bolşevici care s-au perindat la conducerea României în ultimii 23 de ani, am ajuns să pierdem un sfert din suprafaţa arabilă a ţării, lucru care nu s-a întâmplat vreodată pana acum în vreo ţară europeană şi nici măcar în Africa. Suntem un caz unic la nivel mondial dacă avem în vedere rapiditatea procesului de deposedare de terenuri a românilor.
Ţara noastră se situează, în fapt, pe primul loc în Europa şi pe locul zece în lume după procentul de teren agricol deţinut de companii străine. Si, pentru a vedea cat de bine funcţionează principiul „liberei-concurente” în UE, trebuie sa precizam din capul locului faptul ca, deşi România a fost vândută la hectar, fermierii români nu deţin nici măcar un hectar de teren în vreo ţară UE. Oare asta să însemne concurenţa loială şi construcţie sustenabilă a „proiectului european”?!
Şi în acest timp, „preşedintele” Traian Băsescu şi restul clicii bolşevice susţin sus şi tare că „agricultura este prioritatea zero a României”. Halucinant!!
Haideţi să vedem unde am ajuns astăzi şi să ne aplecăm puţin asupra cauzelor care au condus la această situaţie, luate didactic, punct cu punct. În plus, trebuie să analizăm şi măsurile de contracarare a acestui fenomen, şi ne referim aici în special la naţionalizarea terenurilor cumpărate de la români prin fraudă. Şi asta cu acordul UE care trebuie să înţeleagă că o astfel de situaţie este inacceptabilă şi nesustenabilă, tocmai pentru că se bazează pe fraudă şi pe o concurenţă neloială crasă, lucruri care contravin chiar principiilor de funcţionare a pieţei unice.
Situaţia terenurilor arabile din România:
Potrivit datelor „oficiale” ale MADR, la începutul anului 2012, aşadar acum mai bine de un an, suprafaţa agricolă deţinută de străini în România era de circa 700.000 de hectare( 8,5% din suprafaţa arabilă). Între timp, procentul a depăşit 10%, ajungând la aproape un milion de hectare de teren arabil dintr-un total de 9,5 milioane de hectare la nivel naţional. Preţul de achiziţie variază între 300 de euro şi 4.000 de euro hectarul, media fiind de 2.000 de euro hectarul. Media europeană este de 40.000 de euro hectarul, aşadar de 20 de ori mai scump.
Cât costă terenurile agricole:
Serbia: 10.000 euro hectarul
Bulgaria: 6.400 euro hectarul
Slovacia: 12.900 euro hectarul
Olanda: 35.500 euro hectarul
România: în zone mai puţin bune: 1.500-2.000 euro hectarul
- în zone bune: 4.000-5.000 euro hectarul
(sursa: finantistii.ro, business24.ro)
Într-un clasament al cumpărătorilor de teren în România, în 2012, pe primele locuri se află Italia, cu 24,29%, urmată de Germania cu 15,48% şi de ţările arabe cu 9,98%.
De asemenea, Ungaria deţine 8,17% din cele peste 700.000 de hectare deţinute de străini, Spania (6,22%), Austria (6,13%), Danemarca (4,52%), Grecia şi Olanda câte 2,4% şi Turcia 0,78%.
Trebuie precizat, însă, ca naţionalitatea afişată a cumpărătorilor este irelevantă, pentru că, în mai toate situaţiile avem de-a face cu „fonduri de investiţii”, cu acţionari „discreţi”, înregistrate doar în statele mai sus amintite.
Străinii deţin un sfert din România (proprietate + arendă)
Realitatea este, însă, mult mai crudă - străinii deţin în România între 25% şi 30% dintre terenurile arabile, pentru că, pe lângă cele 10 procente cumpărate prin intermediul firmelor înregistrate în România, străinii mai controlează încă 15-20% din terenurile arabile care sunt luate în arendă cu drept de preempţiune în cazul vânzării de către proprietarii români. Situaţia este la fel de tragică în ceea ce priveşte fondul forestier.
Ce agricultură fac străinii în România
Italienii:
- Brăila: orez
- Banat: cereale
Danezii:
- Buzău, Teleorman, Timiş, Ialomiţa: ferme de vaci, horticultură
Olandezii:
- Arad, Giurgiu: ferme de vaci
Francezii:
- Călan, Bretea Mureşeană: cereale, floarea soarelui
(sursa: adevarul.ro)
Împărţirea terenurilor:
- România încasează subvenţii agricole pe un total de 14.7 ha, din care doar 10 milioane sunt arabile.
România are:
- 1.08 milioane de fermieri înregistraţi APIA, incluzând toate sectoarele de activitate (agricol, apicol, avicol, viticol, pomicultura creşterea animalelor şi păsărilor etc. adică toate sectoarele pentru care se primesc subvenţii)
- 1.04 milioane de fermieri persoane fizice, care lucrează doar terenurile aflate în proprietatea lor (deoarece pentru a arendă trebuie să fi persoană juridică), cumulând în jur de 5.2 milioane ha.
- 40.000 fermieri persoane juridice (incluzând toate sectoarele agricole şi cei aflaţi în Top 10 fermieri ai României şi a persoanelor străine), care lucrează terenuri aflate în proprietatea lor, arendate de la privat şi concesionate din domeniul public sau privat al statului, cumulând 9.5 milioane ha.
- 800.000 ha deţinute de persoane străine, prin societăţi, având în vedere ca ele nu se pot cumpăra încă pe persoană fizică.
- 326.000 ha sunt deţinute de doar 10 persoane (sau societăţile lor).
Împărţirea pe fermier sau societate:
- fiecare fermier privat deţine o medie de 5 ha de teren;
- fiecare persoana juridică (incluzând străinii şi excluzând pe cei din Top 10), deţine o medie de 230 ha.
- fiecare din Top 10, deţine o medie de 32.000 ha.
Deci terenurile, grosso-modo, sunt deţinute în proporţii egale, jumătate de micii fermieri persoane fizice şi jumătate de marii fermieri.
Când „câinii de la stână” se fac fraţi cu lupii ca să devoreze oile
Cum s-a ajuns aici. Care sunt cauzele care au condus la acest jaf de proporţii fără precedent în istoria României:
1. Politica sălbatică de sărăcire a poporului român
Politica constantă dusă în ultimii 23 de ani de către guvernele de sorginte bolşevică, care s-au permutat la conducerea ţării, de sărăcire a populaţiei, de împiedicare a formării clasei de mijloc şi de ţinerea agricultorilor într-o sărăcie şi o dependenţă convenabilă din punct de vedere politic.
La acest lucru s-a ajuns prin:
Lipsa unei minime strategii de dezvoltare a agriculturii
Clasa politică neobolşevică ilegitimă, emanată din FSN-ul lui Iliescu, nimic altceva decât o grupare de crimă organizată cu valori kominterniste care a gustat din plin beneficiile tranziţiei şi ale aşa-numitei economii de piaţă, n-a avut niciun interes să guverneze în beneficiul poporului român.
Acest lucru este de înţeles prin prisma faptului că aceşti neobolşevici nu sunt români (chiar dacă vorbesc bine limba română şi au nume româneşti) şi nu-i leagă nimic de acest popor. Singurul lor interes a fost să se menţină la putere în toţi aceşti ani prin tot felul de vehicule politice care mai de care mai exotice, care mai de care mai „de dreapta” sau mai de centru.
Lipsa sentimentului apartenenţei la acest popor i-a predispus să se pună rapid la dispoziţia marilor reţele financiare de crimă organizată, care urmăresc, după o metodă aplicată la nivel global, spolierea resurselor naţiunilor şi concentrarea lor în curtea unor structuri private transnaţionale, care n-au nimic de-a face cu vreun stat anume, fiind vorba eminamente de un mare grup piramidal, privat, de crimă organizată transnaţională care si-a propus preluarea ostilă a resurselor lumii. Şi, în bună măsură reuşeşte în Africa şi în Orientul Mijlociu. România este, însă, cel mai de succes „proiect” din Europa.
2. Preocuparea constantă pentru satisfacerea clienţilor politici, ajunşi între timp în postura de mari latifundiari
Cu excepţia marilor exploataţii deţinute de străini, megafermele din România sunt controlate de foşti secretari de partid şi securişti, care au avut acces privilegiat la fonduri pe filieră politică. Să ne amintim doar de creditele favorizate la defuncta Bancorex, şi câte alte asemenea. Bineînţeles că printre ei au mai scăpat şi foşti directori de CAP, bişniţari şi chiar tractorişti, personaje „adaptate” la tranziţia originală către economia de piaţă. Singurii care au lipsit de aici au fost ţăranii români, care au trăit în acest timp de pe o zi pe alta, decapitalizaţi programatic.
3. Transformarea unei întregi generaţii de agricultori în căpşunari şi exodul ţăranilor
Sărăcirea extremă şi programatică a micilor fermieri de către clasa politică neobolşevică i-a făcut pe aceştia să ia calea străinătăţii pentru a putea supravieţui şi a-şi putea întreţine familiile. În loc să pună pe picioare ferme în România şi să poată trăi decent, aceştia s-a văzut nevoiţi să culeagă, în condiţii degradante şi pe mai nimic, căpşunile spaniolilor sau ale nemţilor.
Din păcate, cei care au plecat din satele româneşti au fost tinerii, adică chiar forţa vitală a satului, o întreagă generaţie fiind, astfel, ruptă de pământ. Astfel s-a ajuns ca ţăranul să piardă proverbialul său simţ al proprietăţii asupra pământului. Departe de ţară, aceşti căpşunari sau ţărani transformaţi în muncitori în construcţii şi badante au înstrăinat mult mai uşor pământul transmis din generaţie în generaţie.
La fel, bătrânii, dezumanizaţi şi sărăciţi în ultimul hal, au preferat să vândă pământul cu o mie de euro hectarul ca să mai supravieţuiască câţiva ani. Pentru că de muncit nu-l mai puteau munci, iar arenda pe care le-o ofereau bolşevicii latifundiari era de mizerie.
4. Haosul funciar programatic
Chiar dacă pare greu de crezut, în România, la 23 de ani de la lovitura de stat bolşevică, milioane de hectare de teren au proprietari incerţi. În aceşti ani, niciun guvern neobolşevic nu a fost interesat de clarificarea statutului proprietăţilor agricole, astfel că nu a fost rezolvată încă problema cadastrului şi nici înscrierea în cartea funciară pentru suprafeţe mari de teren.
De acest lucru se fac vinovaţi atât bolşevicii de la centru, cât şi reţeaua mafiotă a primarilor din teritoriu care, fie n-au avut nimic de câştigat din clarificarea dreptului de proprietate a ţăranilor asupra terenurilor, fie confuzia le-a priit de minune şi le-a permis să facă tot felul de abuzuri în beneficiul direct al nepoţilor, cumnaţilor şi acoliţilor.
Evident, deşi această situaţie este de-a dreptul criminală, nimeni nu a fost tras la răspundere. Încă.
Comasare = Jaf Criminal
Mai mult, noul proiect „de comasare” a terenurilor agricole propus de Ministerul Agriculturii este, de fapt, un proiect de stimulare a jafului terenurilor. Proiectul prevede, absolut halucinant, „un ajutor” suplimentar de stat de 200 de euro la hectar pentru toţi cei care decid să înstrăineze pământul. Aşadar, unde este comasarea şi unde este jaful? Cat de mare poate sa fie perversiunea bolşevică şi diferenţa dintre declaraţiile politice şi acţiunile politice?!
5. Refuzul creditării românilor de către sistemul bancar străin din România
Deşi pare greu de crezut, pentru micii agricultori români, băncile cu capital străin din România nu pot, sau nu vor să ofere credite. Asta deşi România „a împrumutat” de la FMI 25 de miliarde de euro din 2009 încoace şi pentru ca aceste bănci cu capital străin să-şi poată diminua rezerva minimă obligatorie de la BNR şi să poată repatria o parte din fonduri. Credite pe care românii le vor plăti cu vârf şi îndesat.
Cu alte cuvinte, s-a aplicat reţeta brevetată la nivel global de salvare a băncilor străine pe spinarea populaţiei româneşti. Acele bănci care au fost lăsate de capul lor în perioada de boom economic şi care au făcut profituri astronomice în România nu mai vor acum să-i crediteze pe români.
Condiţiile pentru creditare sunt atât de stufoase, garanţiile cerute sunt atât de aberante, iar birocraţia atât de înfiorătoare, încât este practic imposibil pentru o exploataţie mică sau medie să acceseze credite. Şi atunci când acordă credite, băncile din România fac acest lucru la dobânzi aberante.
Pe de altă parte, puţinii fermieri care au apucat să prindă vreun proiect cu fonduri europene sunt deja îndatoraţi până peste cap cu partea lor de finanţare, luată de regulă, de la bancă. Sau sunt plini de datorii pentru utilajele second-hand luate în rate ca să aibă cu ce să-şi lucreze pământul.
În aceste condiţii nu este de mirare că 80-90% dintre fermierii români lucrează pe credit-furnizor, adică cumpără îngrăşăminte, pesticide, ierbicide pe credit cu plata în rate, până la următoarea recoltă, dar la preţuri cam cu 30% mai mari decât preţurile de listă, cu banii jos. Pentru că altfel nu pot lucra nici aşa.
Pe de altă parte, străinii care vin să cumpere terenuri în România au acces la credite cu dobânzi minime sau, pur şi simplu, fără dobândă şi pot garanta creditele chiar cu terenurile pe care le cumpără, lucru interzis românilor de către sistemul bancar „autohton”. Plus credite cu nemiluita în condiţii extrem de avantajoase pentru investiţii, retehnologizare, utilaje noi etc. Cu alte cuvinte, un caz clar de concurenţă neloială pe care aşa-zişii guvernaţi români şi oficialii UE se prefac că nu-l văd. Vom vedea pentru cât timp…
6. Refuzul cu obstinaţie a înfiinţării unei bănci pentru fermierii români din filialele CEC din mediul rural
Fermierii mici şi medii din România susţin că în acest moment sunt puternic decapitalizaţi şi că statul ar fi înfiinţat mai bine o bancă agricolă, după modelul celor constituite în perioada interbelică, în loc să aloce sute de milioane de euro pentru Fondul Mutual, o instituţie de o candida inutilitate, dar scumpă. Numai ca acest demers s-ar opune intereselor băncilor străine, lucru de neconceput în România.
Aceştia cred că această bancă, constituită cu ajutorul sucursalelor CEC din mediul rural, i-ar putea ajuta să intre în competiţie loială cu străinii pentru că ar putea cumpăra şi ei terenuri şi utilaje la dobânzi mici.
În plus, ar putea să lucreze terenurile la preţuri mai mici cu plata pe loc şi nu aproape exclusiv prin credit-furnizor pentru pesticide, ierbicide şi îngrăşăminte, soluţie la care apelează acum mai toţi fermierii.
„Fermierii români ar fi susţinuţi mai bine dacă s-ar înfiinţa o bancă pentru agricultori după modelul Băncii Naţionale a Ţăranilor, înfiinţată de Carol al-II-lea în anul 1938, prin care ţăranii români puteau cumpăra pământ la dobânzi mici.
Prin această bancă micii agricultori ar putea cumpăra terenuri de până la zece hectare cu o dobândă, să zicem, de 4% pe douăzeci de ani, aşa cum este în Occident. Cu ajutorul acestei bănci, fermierii şi-ar putea cumpăra utilaje, sisteme de irigaţii, teren, şi-ar putea face solarii, ar putea planta pomi etc. În plus, ar putea fi asigurată cofinanţarea pentru fonduri europene în perioada 2014-2010”, a declarat pentru Agrointel, George Lazăr, vicepreşedinte al Cooperativei Micilor Fermieri Argeşeni.
Agricultorii considera că soluţia ar fi una facilă pentru guvern pentru că infrastructura ar putea fi realizată prin transferul unor unităţi ale CEC Bank.
„Acesta ar putea deveni o adevărată bancă de credit agricol românesc. I-am făcut această propunere lui Isărescu (Mugur Isărescu, guvernatorul BNR - n.r.) acum 3-4 ani dar nu s-a ales nimic de ea. Sucursalele CEC din mediul rural ar putea fi cedate pentru această bancă nouă care să dea credite cu dobândă mică. În plus, având în vedere că populaţia de la ţară este îmbătrânită, s-ar putea crea un sistem care să permită transferul acestor credite către copiii fermierilor”, a adăugat Lazăr.
În plus, cred fermierii, guvernul trebuie să aibă fonduri şi pentru acest proiect, de vreme ce s-a găsit finanţare pentru Fondul de Garantare.
„Aşa cum au avut bani să dea 300 de milioane de euro pentru Fondul de Garantare ar trebui să găsească 300 de milioane de lei şi pentru această bancă, mult mai utilă pentru fermieri decât acest fond”, a punctat Lazăr.
Ideea este îmbrăţişată cu entuziasm şi de alţi agricultori care vin cu propriile idei care mai de care mai inedite.
„Este nevoie urgentă de crearea unui fond de cofinanţare, pe principiul „Prima Casă” pentru care garanţia să fie afacerea în sine şi la minister (Ministerul Agriculturii - n.r.) şi la bancă. În felul acesta nu vom mai avea parte de condiţii care mai de care mai ciudate. Acum banca nu mai trebuie decât să pună condiţia de înălţime să aibă solicitantul, că în rest le cere pe toate”, susţine Ion Cioroianu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România (AFR).
Dacă dobânzile ar fi ca în Occident, fermierii spun că ar apela imediat la serviciile acestei bănci.
„Este o idee excelentă pentru că ştie omul că se poate dezvolta şi că poate rambursa creditele la un moment dat. Cu condiţa ca dobânda să fie mică. Uitaţi că în Germania e de 2-3% sau că în Albania, de exemplu, TVA-ul este mai nimic. În acest fel agricultorii şi-ar putea cumpăra utilaje, terenuri şi ar putea face lucrările la momentul potrivit. În agricultură trebuie să fii rapid, să faci lucrările la timp şi să ai tot ce îţi trebuie la timp pentru că altfel pierzi producţie”, este de părere Cristian Vlaicu, un agricultor din Mehedinţi.
Înfiinţarea unei astfel de bănci, chiar dacă, oarecum tardivă, ar relansa agricultura românească şi ar stopa vânzarea terenurilor către străini, cred agricultorii.
„Nu avem bani să cumpărăm pământ. Singura şansă pentru ţărani este banca. Numai că noi plătim o dobândă de 10%, iar un austriac una de 3%. Şi, chiar şi aşa nu ne dă nimeni credite. Nu avem nicio soluţie. Capitalul e în mâna lor. Nu ne mai vedem viitorul. Tocmai pentru că nu pot lua bani din bănci, 80% dintre fermieri apelează la credit furnizor pentru pesticide, seminţe etc. În aceste condiţii, de unde să aibă bani ca să cumpere pământ?”, Daniel Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Bacău.
Nu numai că nu pot să cumpere terenuri, dar românii vor fi forţaţi indirect să vândă, susţin fermierii din Călăraşi.
„Riscul ca agricultorii români să vândă e mai mare de la an la an astfel încât, până la urmă, omul să fie forţat să-l vândă. Vin cei de afară cu susţinere din partea statelor lor care le dau credite cu dobândă de 1%, fără dobândă sau chiar fonduri nerambursabile ca să cumpere terenuri în România”, susţine Ion Ciulinaru, un agricultor din Călăraşi.
Banca Ţărănească, cu sediul în Bucureşti pe strada Academiei, avea, în momentul înfiinţării, un capital social de 60 de milioane de lei.
7. Statul mimează implicarea prin Fondul de Garantare
Peste tot în lume, statele îşi sprijină proprii cetăţeni ca să devină prosperi şi independenţi. Statul român face, însă, notă discordantă prin politicile sale criminale de spoliere a propriilor cetăţeni. La noi Fondul de Garantare a Creditului Rural(FGCR-IFN) are exclusiv două scopuri care n-au nicio legătură cu finanţarea fermierilor români.
Primul, şi cel mai important pentru bolşevici, este acela de a oferi un serviciu bine plătit din bani publici clienţilor politici, amantelor şi nepoţilor, iar cel de-al doilea, finanţarea clicilor bolşevice locale, cu alte cuvinte a unor minorităţi pe care se poate conta la următoarele alegeri.
Fermierii români n-au loc pe niciunde în aceste scheme de finanţare, cu atât mai mult cu cât condiţiile de finanţare impuse nu pot fi îndeplinite de niciun IMM din România de astăzi.
Pe de altă parte, fondurile de garantare ale străinilor le dau bani cu nemiluita, cu singura condiţie să fie cetăţean al statului respectiv, pentru a coloniza în voie ţări conduse de bolşevici alogeni precum este, din nefericire, România. Să luam doar exemplul SACE, fondul de garantare al statului italian pentru colonizarea Europei Centrale şi de Est, mai precis SACE Central & Eastern Europe.
Organismul de garantare SACE, deţinut integral de statul italian asigură până la 85% din valoarea creditelor acordate fermierilor italieni din România şi din alte ţări bananiere pentru achiziţia de terenuri, utilaje şi input-uri. Fără garanţii materiale şi fără credite bancare!
În plus, orice companie cu acţionariat italian din România poate accesa linii de creditare pentru dezvoltarea activităţii proprii. Ca să nu mai vorbim despre acoperirea în proporţie de 10% a scrisorilor de garanţie pentru participarea la licitaţii. Organismul de garantare are un capital propriu de 6 miliarde de euro şi o expunere pe România de 446 milioane de euro.
Aşadar, unde este concurenţa loială?! Cu alte cuvinte, statul bolşevic român şi cel colonizator italian au făcut schimb de populaţii - muncitori în construcţii, badante, prostituate şi şuţi români în Italia, la schimb cu prosperi „oameni de afaceri” italieni pe banii statului italian, transplantaţi în România.
Evident, fondul de garantare italian nu este un caz izolat. La fel îşi ajută proprii cetăţeni şi danezii şi nemţii şi spaniolii. Până şi grecii…
8. Mascarada subvenţiei UE - factori de pauperizare
Un element semnificativ de concurenta neloială este subvenţia UE pe care fermierul român o primeşte comparativ cu fermierii occidentali cu care, cel puţin teoretic, ar trebui sa intre în competiţie.
Deşi logic ar fi fost, pentru a se asigura o concurenta loiala în UE si, implicit, o construcţie sustenabilă pe termen mediu şi lung, ca fermierii din statele sărace să primească o subvenţie mai mare decât cei din statele bogate, pentru a-i ajunge din urma şi a se omogeniza astfel sistemele agricole, potrivit reglementarilor UE se întâmpla exact invers - fermierii bogaţi din Occident primesc subvenţii de patru-cinci ori mai mari!? decât cei din centrul şi estul Europei, crescând, astfel, şi mai mult decalajul dintre agriculturile statelor membre UE şi fiind încurajata o concurenta neloiala atroce.
Când li se reproşează acest lucru, oficialii români ridica din umeri şi spun ca aşa „s-a negociat”. Destul de impersonal şi nesatisfăcător, aşa ca trebuie amintit ca „negocierile” pentru subvenţiile europene au avut loc în timpul guvernării Calin Popescu Tăriceanu (29 dec. 2004-22 dec. 2008), când la ministerul Agriculturii toceau scaunul de ministru domnii Gheorghe Flutur şi Dan Motreanu, iar la Integrare Europeană erau miniştri Ene Dinga şi pupila preşedintelui, doamna Anca Boagiu (sic!).
În treacăt fie spus, deşi domnul Dan Motreanu este pe lista de aşteptare pentru a fi judecat, mai devreme sau mai târziu, pentru înaltă trădare, nu se poate abţine să nu deplângă astăzi, din fotoliul său de europarlamentar, soarta tragică în care se afla agricultorul român. Cu alte cuvinte, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Ridicol şi, aparent, greu de crezut. Vezi AICI.
Mai mult, masonul Dacian Cioloş, „românul” de la Agricultura de la CE, în loc să susţină cauza românilor şi să-i deranjeze puţin pe şefii lui, încearcă să-i manipuleze tot pe bieţii români.
Teoretic, un fermier român ar trebui să primească o subvenţie de 191 de euro la hectar (vezi graficul alăturat).
Cu toate acestea, fermierii se plâng că, în acest an, au luat doar 139 de euro pe hectar (cu tot cu contribuţia din partea statului), adică, de departe, cei mai puţini bani primiţi de fermierii din UE.
Pentru comparaţie, bulgarii primesc 320 de euro la hectar iar ungurii 420 de euro la hectar, adică dublu. Aşadar, nu se pot invoca motive care ţin de un anumit tip de sol sau de o anumită zona geografică. Din păcate pentru noi, ca şi în alte cazuri antologice la nivel mondial (de exemplu Bechtel, RMCG, Chevron sau OMV-Petrom, ca să le amintim pe cele mai flagrante) este vorba doar de corupţie la nivel înalt, înaltă trădare, jaf programatic şi ostilitate extremă la adresa românilor. Pur şi simplu, şi nimic mai mult sau mai puţin.
Campionii subvenţiilor sunt Malta - 1.526 euro la hectar, Grecia - 709 euro la hectar, Olanda - 529 euro/hectar şi Slovenia - 526 euro/hectar. Marile ţări ale UE primesc, de asemenea, subvenţii consistente - Italia - 456 euro, Germania - 428 euro, Austria - 403 euro. La aceste sume se adaugă contribuţii suplimentare serioase ale statelor respective, lucru care nu se întâmplă în România.
Concluzia este simplă: UE a creat în mod deliberat un cadru viciat de funcţionare al agriculturii în zona Euro, în care concurenţa neloială este principalul atribut.
În aceste condiţii de subfinanţare cruntă, nu este de mirare că, deşi avem printre cele mai bune terenuri din Europa, iar forţa de muncă lucrează aproape gratis, comparativ cu ţările UE, România importă cea mai mare parte a produselor agricole consumate pe piaţa internă, fapt care demonstrează o situaţie profund împotriva naturii, „agricultura” românească fiind în pragul unei implozii iminente.
Chiar şi banii aceştia de mizerie ajung tot la clicile bolşevice
Aproximativ 1% dintre cei peste un milion de fermieri primesc jumătate din totalul subvenţiei pe care Comisia Europeană o acordă agricultorilor din România, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la o conferinţa organizată de Mediafax.
„Doar 1% dintre fermieri primesc 50% din totalul sprijinului de la UE. Adică, din sprijinul de 1,4 miliarde de euro pentru 2013, jumătate, circa 700 de milioane de euro se duc către marile exploataţii”, a arătat Constantin. El a precizat că numărul exploataţiilor cu suprafeţe cuprinse între unul şi cinci hectare este de 850.000.
În perioada 1 martie - 26 aprilie 2013, au fost depuse, în cadrul campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2013, un număr de 753.168 cereri de plată, pentru o suprafaţă de aproximativ 4,3 milioane hectare, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) într-un comunicat de presă.
9. Mascarada fondurilor europene
Aşa-numitul ajutor pentru fermieri adus de posibilitatea accesării de fonduri europene nu este altceva decât o cruntă utopie. Cel puţin pentru micii fermieri români care ar trebui să fie coloana vertebrală a agriculturii româneşti.
Fondurile europene, pur şi simplu, nu pot fi accesate de către fermierii mici sau medii, fără conexiuni politice, şi „se scurg” de ani de zile pe aceleaşi filiere bolşevice în toate judeţele ţării. Iar „statul” n-are niciun interes să schimbe aceasta stare de lucruri. Ba din contră!
Până la data de 16 august 2012, de pildă, au fost depuse 133.056 de proiecte, cu o valoare totală de 16.744,33 milioane de euro, deci cu 67% mai mult decât fondurile alocate - 10.015 milioane de euro, potenţialii beneficiari manifestând un mare interes pentru programul FEADR. Cu toate acestea, gradul de absorbţie raportat la plăţile efectuate este de doar 39,5%.
Principalele cauze ale blocării/ drenării către clientela politică a fondurilor europene
Feudalizarea fondurilor europene
Fermierii acuză existenţa unui sistem „de tip feudal” la nivelul judeţelor, care drenează fondurile doar către marii fermieri, mereu aceeaşi, care au relaţii politice.
De altfel, chiar oficialii Băncii Naţionale a României au atras recent atenţia asupra pericolului „feudalizării” fondurilor europene în România, prin crearea unor adevărate filiere prin care autorităţile judeţene dirijează aceşti bani către clientela politică. De vină pentru această situaţie ar fi lipsa unui sistem eficient de absobţie a fondurilor, care favorizează mai mult consultanţii, dar şi selecţia defectuoasă a proiectelor.
„Fondurile europene sunt câştigate mereu cam de aceeaşi în fiecare judeţ. Multe dosare sunt declarate neeligibile, chiar dacă rămân bani. Nu există un sistem de monitorizare a celor care îşi fac treaba defectuos sau cu rea-voinţă”, este de părere Daniel Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Bacău.
El cataloghează drept „utopică” tentativa de accesare a fondurilor UE de către micii fermieri. Fondurile europene sunt destinate, cu precădere, marilor agricultori care deţin complexe integrate, au conexiuni politice şi pot accesa mai multe linii de finanţare.
„Accesarea fondurilor europene este o utopie pentru micii fermieri români. La noi, fermierul este obligat să alerge pe la instituţiile statului pentru tot felul de documente iar apoi să scoată bani din buzunar pentru consultanţi. Există deja o adevărată castă a consultanţilor, o adevărată industrie, dezvoltată tocmai pentru că statul a refuzat să se implice în simplificarea procedurilor”, adaugă Ciobanu.
Nici dacă rămân bani, nu există fonduri pentru micii fermieri.
„Fondurile europene sunt câştigate mereu cam de aceeaşi în fiecare judeţ. Multe dosare sunt declarate neeligibile, chiar dacă rămân bani. Nu există un sistem de monitorizare a celor care îşi fac treaba defectuos sau cu rea-voinţă”, a mai spus Ciobanu.
Corupţia crasă a funcţionarilor care gestionează fondurile europene
Fermierii susţin că sistemul de accesare a fondurilor europene pentru fermierii mici şi medii, fără conexiuni politice este unul „utopic”. Ei acuză funcţionarii care gestionează dosarele pentru proiecte cu fonduri UE că le caută în permanenţă nod în papură şi că nu mişcă un deget dacă nu primesc anumite sume de bani.
Aceste plăţi se adaugă celor cu consultanţii pentru întocmirea proiectelor, de multe ori, aflaţi într-o relaţie strânsă cu funcţionarii care gestionează dosarele, cărora le revin aproximativ 30% din valoarea proiectelor, susţin agricultorii.
„Sistemul de accesare a fondurilor europene este unul mafiot. Gestionarii proiectelor de la APDRP nu mişcă un deget dacă nu sunt unşi în permanenţă cu 1.000 - 2.000 de euro pe lună. Dacă te duci cu dosarul şi nu le dai bani îţi pun beţe-n roate la fiecare pas. Că de ce este ştampila în stânga şi nu e în dreapta, ce de ce nu e aia, de ce nu e ailaltă etc. Funcţionarii trebuie unşi în permanenţă ca să iasă proiectul. Asta, pe lângă banii daţi consultanţilor”, susţine Florin Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Fermieri din judeţul Olt.
Slaba instruire a funcţionarilor, în multe cazuri nepoţi şi amante
Slaba instruire şi fuga de răspundere a unora dintre angajaţii APDRP, de altfel, printre cel mai bine plătiţi funcţionari publici din România, aspecte constatate de autorităţi în urma unor verificări, reprezintă o altă problemă cu care se confruntă beneficiarii.
Procedurile de lucru, în mare parte interpretabile, sunt aplicate astfel încât să fie aleasă cea mai dezavantajoasă soluţie pentru beneficiar.
În alte cazuri, experţii însărcinaţi cu aplicarea acestor proceduri nici măcar nu înţeleg logica în care ar trebui să funcţioneze sistemul. Normele sunt aplicate de către oameni care nu le înţeleg şi care abuzează de poziţia în care se află, iar beneficiarii ajung deseori în situaţii absurde.
De asemenea, este de notorietate faptul că multe proceduri sunt interpretate diferit în funcţie de fiecare centru regional şi oficiu judeţean în parte. Nu există coerenţă la nivel naţional în ceea ce priveşte aplicarea acestor proceduri şi fiecare autoritate locală are propria variantă.
Agricultorii români apreciază că adevăraţii beneficiari ai fondurilor europene sunt, de fapt, funcţionarii publici şi consultanţii, care au format, în timp, o adevărată castă şi derulează o adevărată „industrie” a fondurilor europene.
Fermierii susţin că există firme de consultanţă care au zeci, dacă nu chiar sute de angajaţi, deţinute de multe ori de apropiaţi sau chiar de rude ale funcţionarilor publici care gestionează dosarele.
Ei spun că s-a ajuns în această situaţie din cauza lipsei de implicare a statului, care nu a făcut nimic pentru a simplifica această birocraţie. În acest fel, susţin agricultorii, a fost denaturat însăşi scopul programelor europene pentru agricultură.
Industria consultanţei. Firmele private de consultanţă, deţinute de funcţionarii statului sau în relaţii de afaceri cu aceştia. Miza: procentul de 30%
În România, s-a dezvoltat, în timp, o adevărată industrie a consultanţei pentru accesarea de fonduri europene, care a denaturat chiar scopul programelor europene pentru agricultură.
„La noi, fermierul este obligat să alerge pe la instituţiile statului pentru tot felul de documente iar apoi să scoată bani din buzunar pentru consultanţi. Există deja o adevărată castă a consultanţilor, o adevărată industrie, dezvoltată tocmai pentru că statul a refuzat să se implice în simplificarea procedurilor. Am ridicat această problemă la o conferinţă şi imediat mi-a sărit în cap un consultant pe proiecte europene. Mi-a zis apoi că are 60-70 de angajaţi şi că face proiecte pe bandă rulantă. Consultanţii, nu fermierii sunt adevăraţii beneficiari ai fondurilor europene pentru că percep comisioane de până la 30% din valoarea proiectului”, adaugă Ciobanu.
Durata mare de aprobare şi condiţii multe, imposibil de îndeplinit
Între depunerea proiectelor şi semnarea contractelor de finanţare trece de multe ori o perioadă extrem de lungă, timp în care condiţiile de realizare a investiţiei se modifică, preţurile utilajelor, valoarea investiţiilor imobile fluctuând într-un sens sau altul. Adaptarea proiectului la noile condiţii ale pieţei necesită de obicei realocări între capitolele bugetare, acţiune greoaie, mare consumatoare de timp.
Corupţia este generalizată şi nu ţine cont de particularităţile proiectului, susţin fermierii. De acest lucru s-a convins şi un agricultor din Călăraşi care a aşteptat aproape cinci ani cu speranţa că-şi poate cumpăra două tractoare noi cu fonduri UE.
„Nu mai fac proiecte europene în viaţa mea. Am aplicat încă din 2008 cu două proiecte, de 150.000 şi 300.000 de euro pentru achiziţia de utilaje agricole şi abia acum am aflat că nu primesc niciun ban, că proiectele sunt, cum au zis ei, eligibile, dar fără finanţare. Nu ştiu cum vine treaba asta. Până la urmă mi-am retras banii pe care-i ţineam blocaţi de ani de zile şi mi-am luat două tractoare second-hand”, a declarat Costel Loloţ, un agricultor care lucrează 700 de hectare de teren la Jegălia, judeţul Călăraşi.
Nici pentru realizarea micilor ferme situaţia nu este diferită.
„Am un prieten care a vrut să-şi facă o fermă de găini cu bani de la UE. A luat 50% bani din bancă şi urma să primească cealaltă parte de 50% din fonduri UE. Numai că şi-a dat seama că ar fi rămas cu banii blocaţi 2-3 ani de zile şi că s-ar fi chinuit cu tot felul de acte, garanţii, avize etc. Aşa că s-a descurcat cum a putut şi toamna ferma era gata, iar din iarnă a şi început producţia şi astfel a putut să plătească datoria la bancă. Aşa că nu este foarte rentabil un proiect cu fonduri UE. Unde mai pui că peste 20% din banii pentru proiectele cu fonduri UE se pierd printre degete”, a declarat Radu Taus, un agricultor care cultivă 80 de hectare de sfeclă în judeţul Braşov.
Un alt fermier trezit brusc la crunta realitate a fondurilor europene a fost Cristian Vlaicu, care lucrează 400 de hectare de teren la Dârvari, în judeţul Mehedinţi. Acesta a vrut să acceseze fonduri UE pentru construcţia unei făbricuţe cu care să-şi valorifice paiele rămase după recoltare.
„Nici nu se pune problema să poţi lua bani de la bancă, iar de fonduri europene nici nu poate fi vorba. Este atâta birocraţie, atâtea condiţii, atâtea norme încât vezi banii, dar nu poţi ajunge la ei. Trebuie să fii în zonă defavorizată, să fie start-up, să ai sub 40 de ani etc.” spune Vlaicu.
Cofinanţarea privată, un alt obstacol în calea beneficiarilor privaţi ai proiectelor FEADR
„Fondurile europene nu pot fi accesate de fermierii mici sau medii. Este o iluzie. Începi să demarezi proiectul 1-2 ani iar apoi constaţi că nicio bancă nu-ţi finanţează partea ta de 20-30%. Apoi, consultantul trebuie plătit chiar dacă tu nu ai certitudinea că proiectul este eligibil. Clauzele de eligibilitate se schimbă mereu. De exemplu, îţi cer instalaţii de udare, chiar dacă nu există sistem de irigaţii în zonă. Sau, îţi cer moară chiar dacă proiectul tău n-are legătură cu producţia finală. Eu nu cunosc cazuri de fermieri mici care să fi avut succes cu fondurile europene”, a declarat pentru Agrointel, Ion Mănăilă, preşedintele Asociaţiei de Marketing şi Consultanţă Agricolă „ASOMAR” Teleorman.
Cel mai utilizat document pentru dovedirea capacităţii şi surselor de cofinanţare este scrisoarea de confort angajantă, emisă conform protocolului semnat de către băncile emitente cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, având de obicei un termen de valabilitate de 120 zile.
Multe bănci au, însă, proceduri greoaie în ceea ce priveşte analiza şi emiterea scrisorii de confort, ceea ce a pus de multe ori în pericol însăşi depunerea cererii de finanţare, solicitantul neputându-se încadra în sesiunea de depunere. Pe de altă parte, sesizând oportunitatea unor câştiguri, emit scrisori de confort în schimbul unui comision, fără o analiză reală a proiectului. De obicei, după selectarea proiectului pentru finanţare de către APDRP, banca nu este interesată de finanţarea acestuia, multe proiecte rămânând neimplementate, ceea ce conduce la un grad scăzut de absorbţie reală a fondurilor.
Caracterul aşa-zis angajant al scrisorii de confort este mai mult un aspect pur teoretic, fără implicaţii reale, băncile rezervându-şi dreptul de a nu acorda creditul solicitat, fără a fi nevoite să prezinte un motiv concret al refuzului.
În alte cazuri, chiar criteriile de punctaj reprezintă cauze indirecte ale ratei scăzute de absorbţie. Mulţi dintre solicitanţi, promovaţi prin criteriile de selecţie, sunt cei care au cele mai puţine şanse în obţinerea creditelor pentru acoperirea cofinanţării private, dată fiind reticenţa sectorului financiar-bancar de a acorda start-up-urilor de exemplu, credite de investiţii. Toate acestea au loc în detrimentul solicitanţilor cu potenţial şi vechime în activitate, care ar fi avut acces mult mai uşor la sursele financiare necesare implementării proiectelor. Drd. Alexandru SIN, USAMV, Bucureşti
Proiectele standard pentru fermieri, refuzate cu obstinaţie de către Ministerul Agriculturii
Fermierii au dat exemplul tarilor din vestul Europei unde statul finanţează reţele de birouri de consultanţă care se ocupă gratis de întocmirea unor proiecte standard pentru fermieri în funcţie de mărimea suprafeţelor deţinute, de culturile semănate sau de numărul de animale crescute în ferma respectivă.
Accesarea fondurilor europene este o utopie pentru fermierii români. La cum arată sistemul acum, ai nevoie de foarte mulţi bani pentru a te gândi să accesezi fonduri UE.
În Spania, de exemplu, lucrurile stau cu totul altfel. Ei au nişte proiecte standard pentru micii fermieri. Venea omul şi zicea: am cinci hectare de teren şi o vacă. La ce proiect m-aş putea încadra? Şi autoritatea de acolo îi făcea toate actele pe loc, nu trebuia să mai alerge pe la zeci de instituţii pentru tot felul de documente”, a declarat pentru Agrointel Daniel Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Bacău.
10. Refuzul de a promova o legislaţie restrictivă şi absenţa unui organism românesc cu drept de preempţiune la achiziţia terenurilor
„Poziţia ministrului Agriculturii”
Păcăliciul plantat de Felix la Ministerul Agriculturii s-a remarcat în ultimul an prin doua atitudini cu privire la vânzarea terenurilor - pe de-o parte a încercat sa minimalizeze fenomenul catalogându-l drept „subiect de presă”, sau sa treacă sub tăcere problema, iar, când acest lucru nu a mai fost posibil, a invocate „greaua moştenire”, lipsa măsurilor care trebuiau adoptate de predecesorii săi şi faptul ca „este prea târziu, ca nu se mai poate face nimic”. Numai că pentru alte tari precum Ungaria, Bulgaria, Polonia, nu este „prea târziu”. Pentru aceste ţări nu este „prea târziu” nici să impună restricţii la nivel local pentru orice străin ar încerca să cumpere teren.
România este singura ţară din UE care nu şi-a luat nicio măsură de protecţie. Este mai mult decât evident că lipsa reglementărilor care să descurajeze cumpărarea terenurilor de către străini este un caz clar de trădare a intereselor naţionale şi de înstrăinare a resurselor ţării de către clica bolşevică aflată la putere.
Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia şi Slovacia sunt ţările UE care au obţinut de la Comisia Europeană o prelungire a perioadei de tranziţie şi, implicit, a amânării momentului liberalizării pieţei terenurilor agricole şi forestiere. Cu toate acestea, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a afirmat în nenumărate rânduri că România nu poate face nimic în acest sens „pentru că aşa s-a negociat”.
Recent, aşa-numitul ministru al Agriculturii declara senin, ca şi cum asta l-ar absolvi de orice vină, următoarele:
„Din anul 2007, odată ce am devenit stat membru al UE, societăţile care s-au înfiinţat în România de către străini au putut cumpăra terenuri agricole. Aceasta chestiune se ştia încă din 2005, când s-a semnat tratatul de aderare, că se va liberaliza piaţa funciară, şi vă reamintesc că până acum nu s-a luat nicio măsură de toate guvernele precedente”, a spus Daniel Constantin care, bineînţeles, nu a luat nicio măsură pentru curăţarea mizeriilor prietenilor lui bolşevici pentru că lui îi place să fie ministru doar pentru că are scaun moale de piele neagră.
Ce zic fermierii despre criminalii plătiţi să deschidă uşa de la stâna de la Ministerului Agriculturii
Fermierii români susţin că, deşi a mai rămas mai puţin de un an până la deschiderea pieţei terenurilor către străini, Ministerul Agriculturii nu a luat nicio măsură de protecţie, deşi toate statele europene fac acest lucru.
„În Germania sau Franţa, de exemplu, reglementările cu privire la cumpărarea terenurilor sunt atât de severe încât, de fapt, nu poţi cumpăra nici un metru pătrat de teren. Fiecare ţară are o agenţie care reglementează vânzarea terenurilor care impune o serie de preemţiuni. Restricţiile merg până acolo încât, reglementările naţionale foarte stricte sunt dublate de condiţiile draconice impuse de autorităţile locale. În Polonia, de exemplu, reglementările naţionale şi cele locale se împletesc între ele, astfel încât nu ai nicio şansă să cumperi teren acolo.
La rândul său, Ilie Popescu, un agricultor din Olt, susţine că invocarea principiului neimplicării statului în această problemă esenţială este o dovadă de rea-voinţă din partea Ministerului Agriculturii. El consideră că nu este vorba de o simplă problemă de piaţă liberă şi că statul trebuie să intervină legislativ.
Pe de altă parte, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara la sfârşitul anului trecut, că nu le vom putea interzice străinilor să cumpere terenuri agricole în România.
„Din 2014, piaţa terenurilor agricole se va liberaliza, conform tratatului de aderare la UE pe care îl avem semnat şi pe care nu putem face modificări, pentru ca asta ar însemna ratificarea eventualelor amendamente de toate cele 26 de state membre şi nu avem garanţia că se poate face acest lucru”, declara Constantin.
Spre deosebire de alte ţări europene, României şi Bulgariei le lipseşte articolul şapte din tratat cu privire la circulaţia terenurilor. Dacă nouă ni se impune să deschidem piaţa terenurilor agricole pentru străini de la 1 ianuarie 2014, nu aşa au stat lucrurile şi la alţii. Croaţilor (n. r. - Croaţia este în curs de aderare la UE) li s-a permis să prelungească tranziţia către liberalizarea pieţei terenurilor cu încă trei ani printr-o simplă notificare a Comisiei Europene.
La fel şi în cazul Ungariei, care a notificat CE şi a fost prelungit termenul (n.red. -,ungurii au anunţat chiar că vor să interzică achiziţia de terenuri de către străini). Polonezii aveau negociat deja pe 12 ani de la aderare, până în 2016, deci n-au avut nevoie să notifice.
Evident, în condiţiile în care marilor rechini imobiliari din lume li se vor închide uşile în nas peste tot prin Europa, se vor revărsa toţi în România.
11. Niciunde în Europa, străinii nu pot cumpăra, în realitate, pământ arabil
Vă reamintim faptul că niciunde în Europa străinii nu pot cumpăra teren arabil. În unele state reglementările centrale se împletesc cu condiţiile impuse la nivel local, astfel că este practic imposibil pentru un străin să deţină teren arabil în ţări precum Germania, Italia, Franţa, Polonia etc. În Ungaria, legea este chiar mai strictă şi prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care vând teren străinilor.
Ungurii au invocat recent principiul egalităţii de şanse în relaţia cu străinii pentru a prelungi cu trei ani data la care se va face liberalizarea terenurilor. În plus, au înăsprit legislaţia, astfel că, în ţara vecină se poate face chiar închisoare pentru vânzarea terenurilor către străini. Premierul Ungariei, Viktor Orban a declarat recent, invocând legislaţia protecţionistă din Austria şi Germania, că va proteja terenurile cultivabile de speculatori şi bancheri şi va favoriza deţinerea de terenuri de către exploataţiile agricole mici şi mijlocii, în detrimentul celor mari”. De asemenea, legea va permite şi „recuperarea terenurilor furate prin contracte de achiziţie dubioase”.
În Germania sau Franţa, de exemplu, reglementările cu privire la cumpărarea terenurilor sunt atât de severe încât, de fapt, nu poţi cumpăra niciun metru pătrat de teren.
Fiecare ţară are o agenţie care reglementează vânzarea terenurilor care impune o serie de preemţiuni. Restricţiile merg până acolo încât, reglementările naţionale foarte stricte sunt dublate de condiţiile draconice impuse de autorităţile locale. În Polonia, de exemplu, reglementările naţionale şi cele locale se împletesc între ele, astfel încât nu ai nicio şansă să cumperi teren acolo.
Avem un exemplu recent. Între Germania şi Elveţia există un acord de liber schimb. Recent, o exploataţie elveţiană s-a extins peste graniţă, arendând 2,5 hectare de teren în zona germană. Nu mai puţin de trei instanţe germane au anulat actul de închiriere motivând că firma elveţiană nu plăteşte taxe în Germania. Asta înseamnă protecţia pământului chiar în interiorul UE.
12. Înaltă trădare străvezie, uşor de probat. Agenţii de influenţă de la conducerea României
Toţi miniştri care au frecat cu şezutul fotoliile de piele de la Agricultură se fac vinovaţi de înaltă trădare pentru facilitarea înstrăinării pământului României şi promovarea unor măsuri ostile agricultorului român, şi în final, sărăcirea acestuia şi crearea unor situaţii evidente de concurenţă neloială în raport cu străinii. Vorbim aici de numiţii Ilie Sârbu (alias tata socru), Dan Motreanu, Valeriu Tabără, Stelian Fuia şi, mai nou, Daniel Constantin.
Aceştia se fac vinovaţi de încălcarea Art. 135, alin. 2 din Constituţia României care stipulează clar că „STATUL TREBUIE SĂ ASIGURE PROTECŢIA CONCURENŢEI LOIALE şi CREAREA CADRULUI FAVORABIL PENTRU VALORIFICAREA TUTUROR FACTORILOR DE PRODUCŢIE, respectiv PROTEJAREA INTERESELOR NAŢIONALE ÎN ACTIVITATEA ECONOMICĂ şi EXPLOTAREA RESURSELOR NATURALE ÎN CONCORDANŢĂ CU INTRERESUL NAŢIONAL.
Articolul 135. Economia
(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;
c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele UE.
Mai mult ca sigur că acest articol este unul care-i deranjează foarte mult în acest moment şi, foarte probabil, va suferi ceva schimbări la preconizata modificare a Constituţiei.
Trebuie precizat că aceşti trădători de tara enumeraţi mai sus s-au remarcat prin faptul că au minimalizat sau chiar au încercat să acopere problema jafului terenurilor arabile ale românilor şi că au catalogat acest subiect drept „unul de presă”. Mai mult, aceştia şi-au manifestat în nenumărate rânduri satisfacţia că străinii cumpără pe rupte terenuri în România, venind cu argumentul că aceştia vor veni cu tehnologie nouă (sic!), lucru care, evident, nu este la îndemâna românilor sărăciţi în ultimul hal.
Gaşca lui Soros nu vrea pedeapsa cu moartea şi arme pentru români
în aceste condiţii, nu este de mirare, ca n-au prea avut efect doua propuneri care exprima gradul de disperare al românilor - reintroducerea pedepsei cu moartea şi liberalizarea armelor de foc. Cristian Pârvulescu şi restul găştii lui Soros, aceşti lupi paznici la oi puşi sa modifice Constituţia României ne spune senin ca aceste propuneri nu pot fi luate în seama pentru ca, potrivit Constituţiei, „restrâng drepturile cetăţenilor” (sic!).
13. Societatea Inginerilor Agronomi: adoptaţi urgent legi pentru stoparea vânzării pământului către străini
Scrisoare deschisă adresată de Societatea Inginerilor Agronomi din România(SIAR), Comisiilor pentru Agricultură din Parlamentul României, Guvernului României, Ministerului Agriculturii. Societatea Inginerilor Agronomi din România, filiala Mureş, în cadrul adunării din 22.02.2013, luând în discuţie cele mai neplăcute, mai grave aspecte: economice, sociale, organi¬zatorice şi chiar politice ale agriculturii din zonă, a hotărât să vă relateze unele dintre ele, cu câteva sugestii de rezolvare. Considerăm că una dintre cele mai grave situaţii este modul de mişcare, gospodărire, organizare, întreţinere şi exploatare a fondului funciar, îndeosebi a terenurilor arabile. Acestea şi multe altele ne arată necesitatea stringentă ca pământul să rămână în proprietatea românilor indiferent de etnie, fiind cel mai de preţ bun naţional.
Mulţi tineri, unii orăşeni, nesimţindu-se legaţi de pământ, îl vând la preţuri mult sub valoarea lui. Puterea de cumpărare a românilor, care ar dori să cumpere pământ, fiind scă¬zută, dă posibilitatea speculanţilor străini, care direct sau indirect, prin intermediari locali - „cozi de topor” - cumpără pământ la preţuri de 40-50 ori mai mici decât în ţara lor şi de 5-6 ori sub valoarea reală (de exemplu, un hectar din lunca Târnavelor s-a cumpărat, de aceiaşi samsari, cu 2.000 lei, faţă de 20.000 lei cât este valoarea reală).
Acum, în ceasul al 12-lea, vă cerem, cu multă insistenţă, să puneţi stavilă acestui jaf naţional de înstrăinare a patrimoniului funciar românesc. Dacă nu ştiţi cum, consultaţi vecinii, pe polonezi, slovaci, unguri, care nu-şi vând pământul străinilor. Cei care înstrăinează pământul, ilegal, sunt pedepsiţi penal în unele ţări, membre ale UE.
Reluarea în cultură a întregului fond funciar (arabil, fâneţe, păşuni, mlaştini etc.) se poate realiza prin măsuri concrete, acceptate, atractive pentru cultivatori şi nu represive, cuprinse în programe patriotice de scurtă durată (2-3 ani), medie (5-10 ani) şi lungă durată (15-30 ani), întocmite conform specificului şi cerinţelor naţionale, fără influenţe externe, fără conotaţii politice, să fie dorite şi acceptate de toate formaţiunile politice, sociale, de toţi românii. Măsuri care să nu se modifice odată cu schimbarea guvernelor sau a miniştrilor.
Dintre multiplele măsuri de punere în totalitate, în plină producţie, a întregului fond funciar amintim doar câteva:
• Să nu se poată înstrăina, vinde străinilor, fapt ce trebuie reglementat prin legi clare, precise, concrete şi ferme, urgent adoptate.
• Să se pună restricţii certe în posibilitatea de a fi scos din circuitul agricol sau silvic, cu reglementări şi atribuţii concrete în acest sens.
Exemple de scoatere din circuit, nejustificat, ineficient sunt destule. Amintim numai suprafeţele aprobate pentru amenajarea supermarketurilor, cărora li s-au acordat suprafeţe de 4-5 ori mai mari decât necesar, s-au amenajat în jurul lor, pe cele mai fertile terenuri, parcuri, spaţii verzi, parcări auto, care nu se vor popula în întregime niciodată, în loc să construiască parcări subterane sau etajate.
• Crearea de posibilităţi cultivatorilor de a lucra pământul cu mijloace moderne, având consum redus de energie şi eficienţă economică ridicată.
Aceasta se poate realiza prin:
- crearea de exploataţii agrozootehnice mari, prin asocierea proprietarilor, sub îndrumarea şi stimularea de către stat;
- cumpărarea de teren agricol de către tineri români, indiferent de etnie, la preţuri reale. Preţul pământului se poate stabili în funcţie de indicii de fertilitate şi pretabilitate, pe zone, în urma bonitării solelor de specialişti. Tinerii să primească credite cu dobândă subvenţionată, de 3-5%, pe termen mediu de 10-15 ani. Cu ce să garanteze creditele? Cu pământul şi utilajele cumpărate;
- pământul rămas nelucrat, neinclus în asociaţii, necumpărat de români, să fie cumpărat de stat, la preţuri stabilite prin bonitare. Să se comaseze în ferme de stat. După ce sunt puse la punct să se vândă tinerilor sau să rămână la stat.
Pământul ce rămâne nelucrat şi după această acţiune se poate concesiona străinilor pe o perioadă de 10-30 ani.
Ne oprim aici în înşirarea măsurilor majore de păstrare, protejare şi îmbunătăţire a pământului (în conceptul nostru sunt peste 30 de măsuri uşor de aplicat), spunând că proprietarii de pământ au obligaţia sfântă de a-l lucra, cultiva raţional, agronomic.
Nu uitaţi că încă mai avem specialişti care să conceapă, să aplice programele de redresare agriculturii. Trebuie doar să fie ascultaţi şi folosiţi.
14. Impozitarea agricultorilor, un nou vector de decapitalizare şi fărâmiţare a micii proprietăţi
Impozitarea veniturilor în agricultură va conduce la accelerarea vânzării terenurilor micilor producători către marile exploataţii controlate de străini şi la preţuri tot mai mici, susţin fermierii locali.
Aceştia se tem că nu-şi vor putea acoperi costurile. Stabilirea pragului de impozitare de la două hectare în sus, adică impozitarea agriculturii de subzistenţă, este o măsură nerealistă pentru că în România nu se poate obţine un venit constant de pe suprafeţe mai mici de 10-20 de hectare, spun fermierii locali.
Ei susţin că modalitatea de calcul a normei de venit anual nu ţine cont de realităţile economice şi că agricultorii români, care deja primesc subvenţii de patru ori mai mici decât cei occidentali, vor fi puşi pe butuci de impozit.
„Cu certitudine agricultorii vor fi puternic afectaţi de acest impozit, în special micii producători. Nu ştiu cum s-a decis să fie impozitaţi de la două hectare în sus. Era mai logic de la cinci hectare în sus pentru că oricum cei cu loturi mici fac doar o agricultură de subzistenţă; nu îşi vând produsele. Micii producători vor fi puşi pe butuci. Vor fi nevoiţi să vândă, pur şi simplu, terenurile, mai puţin să le arendeze, pentru că deja vor cheltui mai mult decât vor produce” , este de părere Ilie Popescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Olt.
El adaugă că guvernanţii nu par deloc interesaţi de faptul că terenurile ajung pe mâna străinilor.
„Încercaţi să cumpăraţi ca cetăţean UE terenuri în Germania sau Austria şi o să vedeţi că nu o să întruniţi condiţiile impuse de ei. Guvernanţii noştri zic că statul nu poate să intervină, că e vorba de piaţă. Nu! Statul trebuie să intervină legislativ”, susţine Popescu.
Părerea este susţinută şi de agricultorii din Călăraşi, un judeţ care trăieşte mai ales din agricultură. Aceştia se plâng că guvernul român pune beţe în roate românilor, în vreme ce, străinii sunt puternic sprijiniţi de guvernele proprii să cumpere terenuri agricole în România.
„Riscul ca agricultorii să vândă e mai mare de la an la an astfel încât, până la urmă, omul să fie forţat să-l vândă. Vin cei de afară cu susţinere din partea statelor lor care le dau credite cu dobândă de 1%, fără dobândă sau chiar fonduri nerambursabile ca să cumpere terenuri în România. Orice bănuţ luat din pungă te afectează indiferent de suprafaţă. Fermierii mici, cei neorganizaţi, vor fi nevoiţi să vândă pentru că nu au cu ce să facă agricultură. În mod sigur, după impozitarea agricultorilor se vor vinde şi mai multe terenuri, la preţuri mult mai mici decât până acum” , susţine Ion Ciulinaru, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Călăraşi.
Perspective sumbre. Creşte decalajul între fermierii români şi cei occidentali
Agricultorii români nu aveau nici până acum nicio şansă să devină competitivi, în condiţiile în care primesc subvenţii de trei-patru ori mai mici decât fermierii din Occident cu care ar trebui să intre în competiţie. Odată cu introducerea impozitului pe venitul agricol, acest decalaj va creşte simţitor. Fermierii susţin că guvernaţii români adoptă măsuri în dauna ţăranului român, deşi susţin că agricultura este un domeniu de interes strategic.
„Micii agricultori n-au nicio şansă în România. Nu poţi să obţii un venit constant dacă ai doar 10-20 de hectare. Toate statele din Europa îşi susţin agricultorii, îi subvenţionează, au reglementări clare care nu se schimbă timp de 7-10 ani.
Noi nu avem aşa ceva. Îţi spun că agricultura este un domeniu strategic. Prim-ministrul ne-a promis că va creşte subvenţiile.
Numai că, dacă anul trecut am primit 171 de euro, acum primim doar 139 de euro. Cum poţi să fii competitiv şi să te baţi cu agricultorii occidentali când un francez, de exemplu, primeşte 400 de euro. Subvenţia ar trebui să fie la fel ca în alte ţări UE şi trebuie acordată atât pe suprafaţă, cât şi în funcţie de performanţă, de productivitatea agricultorilor”, continuă preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Olt.
Fermierii sunt de părere că impozitarea fermierilor va conduce la o fărâmiţare şi mai mare a exploataţiilor pentru că agricultorii vor fi tentaţi să înstrăineze o parte dintre terenuri, în special către membrii aceleiaşi familii, pentru a nu depăşi pragul de impozitare de două hectare. Acest lucru se datorează exclusiv măsurilor luate de statul român, recte de către Ministerul Agriculturii care, în declaraţii cel puţin, are o poziţie opusă, în sensul ca trebuie combătuta fărămiţarea terenurilor şi încurajată comasarea. Schizofrenie pură sau corupţie crasă?!
Varanul Felix, tătucul micului bolşevic de la Agricultura, cel mai rapace comparator de terenuri din România
Felix Voiculescu, a cărui pasiune pentru pământ este cunoscută, fiind deja cercetat într-un dosar de înşelăciune în acest sens, este, se pare, un haiduc modern. Adică, ia de la săraci, comasează şi dă la bogaţi. Potrivit surselor din piaţă, Voiculescu, părintele spiritual al schnautzerului de la Agricultură, domnul Daniel Constantin, îşi trimite echipe de agenţi pe la micii fermieri din ţară cu care negociază agresiv să le cumpere terenurile la preţuri de nimic.
Terenuri pe care apoi să le comaseze şi să le vândă, evident, la preţuri mult mai mari „fondurilor de investiţii” cu care colaborează pentru vânzarea la hectar a României. În aceste condiţii, nu este de mirare ca Daniel Constantin ne spune că „nu se mai poate face nimic” pentru oprirea vânzării terenurilor către străini, că „este prea târziu”, sau ca „vânzarea terenurilor către străini este doar un subiect de presa”. Evident, aceşti lupi agresivi, extrem de ostili la adresa românilor trebuie să-şi primească nota de plată, cu tot cu dobândă, mai devreme sau mai târziu. Preferabil mai devreme.
Cum reacţionează b
