Nicolo Napoli a făcut minuni în timp foarte scurt şi a dus Ştiinţa pe primul loc al clasamentului, în ciuda beţelor în roate puse de FRF sau a problemelor financiare de la clubul condus de Mititelu. U Craiova a obţinut o altă victorie meritată după aspectul jocului, 1-0 cu Bistriţa, dar venită după un penalty amuzant.
Craiova a avut prima mare ocazie în minutul 8, când reluarea lui Bălan este respinsă în bară de portarul Albuţ. Unicul gol al partidei de la Roşiori a fost marcat de Săceanu, în minutul 35, dintr-un penalty hilar dat după un duel între Goge şi portarul Albuţ. După pauză, tot Ştiinţa a fost mai periculoasă şi V. Gheorghe şi Bălan au fost aproape de gol. În final, Universitatea lui Mititelu câştigă cu 1-0, puncte care pot conta enorm în play-off. Abia revenit la echipă după 2 luni, Dorel Stoica a fost introdus titular de Napoli şi a avut o evoluţie excelentă. „Am avut ofertă şi de la CSU şi din Liga 1, însă nea Adi nu mi-a dat drumul. Mă bucur că am revenit şi am făcut o mare greşeală că nu m-am întors mai devreme”, a spus la final Dorel Stoica.
Fanii au oprit autocarul echipei la întoarcere, la Caracal, şi au sărbătorit urcarea în fruntea clasamentului împreună cu jucătorii.
"Am avut ofertă şi de la CSU şi din Liga 1, însă nea Adi nu mi-a dat drumul. Mă bucur că am revenit şi am făcut o mare greşeală că nu m-am întors mai devreme.", Dorel Stoica, jucător Universitatea Craiova
Mititelu, cu executorul judecătoresc pe Ion Oblemenco
După ce a câştigat în instanţă dreptul de a reveni cu echipa pe Stadionul “Ion Oblemenco“ din Craiova, Adrian Mititelu, finanţatorul celor de la FC Universitatea, nu a putut intra cu alb-albaştrii pe Central. Omul de afaceri, însoţit de executori judecătoreşti, s-a prezentat la “Centralul“ din Bănie pentru a fi repus în drepturi, dar în momentul venirii echipei reprezentaţii Primăriei au invocat motive de proprietate. La stadionul din Lunca Jiului au ajuns şi aproximativ 400 de suporteri-ai “Ştiinţei“, care sunt de partea lui Mititelu. Până acum, pe cel mai mare stadion din Craiova au evoluat doar jucătorii de la CS Universitatea, echipa oficialităţilor locale. Cu siguranţă, circul din Bănie va continua în aceste zile.








