Dincolo de isteriile politice cotidiene, dincolo de cancanurile despre oameni care nu fac nimic, există întâmplări emoţionante pe care nu avem timp să le observăm. În Craiova, însă, două fetiţe oferă prin ceea ce fac o adevărată lecţie de omenie şi un exemplu despre ceea ce înseamnă să ajuţi un prieten la nevoie. Povestea impresionantă se petrece zilnic la lumina palidă a unui bec de veghe, într-o scară rece de bloc, unde două copile dezleagă tainele alfabetului şi învaţă, dincolo de situaţia vitregă, meditându-se în frig, pentru a ajunge cineva şi nu oricine. Citiţi un material despre perseverenţă, despre iubirea necondiţionată şi jocul de-a şcoală, când „şcoala” adevărată te mută în spate…

Bunătatea Biancăi ar înmuia pe oricine. E o fată care are aproape tot ce îi cere vârsta de 12 ani, părinţii aproape şi gena generozităţii. Şi-a făcut-o prietenă pe Nicoleta, care e cu patru ani mai mică şi împreună fac o echipă formidabilă. Mai în glumă, mai în serios, Bianca a observat că, deşi este în clasa a doua, Nicoleta nu ştie nici până acum tot alfabetul, că scrisul şi cititul îi sunt acţiuni străine. Ca o prietenă adevărată, nu i s-a făcut ruşine cu ea, nu s-a îndepărtat, nu a râs şi nu a arătat-o cu degetul în faţa blocului cum fac copiii prost-crescuţi. Fetele s-au apropiat şi mai mult, iar Bianca a hotărât să devină un soi de învăţătoare a Nicoletei. După ce vine de la şcoală are grijă de mica ei amică şi, impresionată fiind de faptul că Nicoleta nu are niciun ajutor, s-a hotărât să o mediteze în scara blocului, cu caietele şi cărţile pe genunchi. Prietenia lor strânsă a dezlegat astfel tainele Abecedarului, chiar dacă scara de bloc nu e tocmai curată, e rece şi pune la dispoziţie o lumină palidă de la un bec de veghe. Deşi Nicoleta nu creşte în cele mai bune condiţii, din cauza lipsei posibilităţilor financiare, Bianca nu a marginalizat-o. A înţeles că prietenii nu se aleg nici după haine, nici după jucării. „Copiii nu vorbeau cu ea, ziceau ca e murdară şi că e săracă şi nu se joacă cu ea”, povesteşte Bianca. „Şi de-atunci suntem prietene. E prietena mea cea mai bună. E singura mea prietenă”, o completează Nicoleta.

Jocul „de-a şcoala” a scos la iveală şi mai multe probleme

Fetele au unghiile făcute cu ojă. Se mai prostesc uneori şi se grăbesc să crească. Sunt perseverente, însă, iau în serios lecţiile şi sunt dispuse să recupere tot ce Nicoleta a pierdut. „Eu am scos toate cărţile de clasa I-a II-a şi a III-a afară şi ne-am jucat de-a şcoala. Apoi am întrebat-o pe Nicoleta în ce clasă e şi i-am dat o carte de clasa a doua. De fapt, ea nu putea să îl facă nici pe A. Atunci i-am dat o foaie şi am învăţat-o să facă litere”, a povestit Bianca. Portretul celor două copile este cu atât mai emoţionant cu cât, încercând din răsputeri să îşi ocrotească şi să-şi înveţe prietena, Bianca lucrează cu micuţa Nicoleta mână în mână pentru ca literele să capete o formă frumoasă. „Meditaţiile” ad-hoc organizate de Bianca în scara blocului au fost încurajate şi de părinţii ei, mai ales după ce au aflat povestea tristă a micuţei eleve. ”Îmi povestea mereu de Nicoleta. Îmi povestea cu părere de rău să zic aşa, oarecum, un pic îngrijorată de situaţia ei”, a mărturisit Corina, mama Biancăi.

La şcoală, fetiţa bolnavă a fost mutată în ultima bancă

Acasă, Nicoleta mai are doi fraţi, iar părinţii sunt şomeri de câteva săptămâni. Anul trecut, pe când era în clasa întâi, a lipsit mult de la şcoală după ce a avut probleme de sănătate sau a fost nevoită să stea cu frăţiorul ei mai mic. Peste toate aceste probleme, copila are o formă gravă de strabism, iar medicii i-au recomandat o intervenţie chirurgicală de urgenţă.”Literele le face, dacă vede le face, dar aşa, dacă nu e sprijin… Ca să facă ore suplimentare cu ea trebuie bani, cer bani. Eu neavând situaţia financiară de aşa natură să pot să îi ofer ore suplimentare, asta mai puţin”, a spus Alina Bădeanca, mama Nicoletei.
La şcoală, învăţătoarea ridică neputincioasă din umeri. Absenţele de anul trecut fac imposibilă recuperarea materiei anul acesta, mai ales într-o clasă cu 30 de copii, susţine dascălul, care a aşezat-o pe fetiţă în ultima bancă, în ciuda deficienţei de vedere care o tulbură atât de mult. Întrebată cum o poate ajuta, cu un ton specific funcţionarelor rămase peste program, învăţătoarea se scuză că nu poate ţine o clasă în loc pentru un copil, pentru că ritmul este altul. Captivă între propria familie rămasă fără puteri şi dorinţa ei de cunoaştere, marginalizată de vecinii care nu vor să se joace cu ea sau de şcoala care o tratează ca pe „un caz special”, Nicoleta îşi regăseşte singură şansa, seară de seară, lângă prietena ei cea mai bună.

Sărăcia este principala cauză a abandonului şcolar în România

Problemele în familie şi lipsurile materiale sunt printre cele mai frecvente cauze ale abandonului şcolar, se arată în studiul-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii realizat de Fundaţia Soros România. Apartenenţa la o familie dezorganizată, lipsa de educaţie a părinţilor, neglijenţa acestora, lipsa unui loc de muncă sau consumul excesiv de alcool sunt dificultăţi din familie cu impact important asupra parcursului şcolar al unui copil. Conform studiului, copiii proveniţi din astfel de medii tind să urmeze modelele oferite de părinţi şi concepţiile acestora, conform cărora educaţia nu este o prioritate, iar frecventarea şcolii nu sporeşte şansele unui viitor mai bun. Sărăcia este o altă cauză pentru abandonul şcolar. Acest factor acţionează în două sensuri: fie copiii nu se pot prezenta la şcoală din cauza neputinţei părinţilor de a le cumpăra haine, rechizite sau pentru a plăti transportul, fie sunt nevoiţi să contribuie la întreţinerea familiei, ceea ce nu le mai permite să aloce timp învăţăturii.

Fetele renunţă cel mai des la şcoală

În cazul familiilor cu mulţi copii, adeseori fraţii mai mari sunt nevoiţi să aibă grijă de cei mai mici sau să se ocupe de gospodărie, în timp ce părinţii muncesc. Fetele sunt cele care renunţă mai des la şcoală din acest motiv.
Conform interviurilor realizate în cadrul cercetării, o cauză a abandonului şcolar întâlnită mai ales în rândul copiilor romi este faptul că aceştia nu stăpânesc foarte bine limba română. Atunci când copiii sunt înscrişi în sistemul de învăţămant direct în clasa a I-a, ei întâmpină dificultăţi majore de adaptare la viaţa şcolară şi, adeseori, părăsesc timpuriu sistemul de învăţământ, odată ce au învăţat să scrie şi să citească.
O situaţie aparte relevată de către acest studiu o reprezintă copiii cu cerinţe educative speciale, pentru care fie nu există în şcoală resursele materiale sau umane necesare educării lor, fie părinţii nu doresc obţinerea unui certificat medical care să ateste faptul că aceştia au cerinţe educative speciale, considerându-l stigmatizant şi, astfel, nu există condiţiile formale pentru adaptarea curriculum-ului sau pentru crearea serviciilor de care ar avea nevoie aceşti copii. Alte cauze ale abandonului şcolar identificate în cadrul studiului sunt lipsa comunicării dintre părinţi şi cadrele didactice sau dintre părinţi şi copii, plecarea părinţilor în străinătate şi lăsarea copiilor în grija unor persoane cu mai puţină autoritate (bunici sau vecini) sau influenţa negativă a anturajului tinerilor.