Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a organizat seminarii de educaţie ecologică pentru copiii din zona Olteniei, mai precis în localitatea GÂRLA MARE judeţul MEHEDINŢI. Este cea de-a VI-a etapă a campaniei de informare şi conştientizare a populaţiei privind reducerea poluării apelor şi solului din cadrul proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi. Evenimentele s-au desfăşurat în şcoala generală, respectiv grădiniţă, şi au fost susţinute de cadrele didactice care au participat la Seminarul de Formare de Formatori – educaţie ecologică, organizat în primăvară acestui an, sub supravegherea reprezentanţilor Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice.
”Apa are grijă de tine. Tu ai grijă de ea?”
Seminariile s-au organizat pentru fiecare grupă de copii separat. Astfel, cu ajutorul broşurilor şi a proiecţiilor, cele 3 grupe de copii, preşcolari, ciclul primar şi cel gimnazial au primit informaţii despre importanţa apei pentru mediul înconjurător şi sănătatea omului; utilizarea apei; sursele de poluare a apei la nivelul gospodăriei (gunoi menajer, gunoi de grajd, latrină, fertilizanţi sau pesticide); protejarea mediului înconjurător. Obiectivul principal al seminariilor constă în informarea corectă a copiilor în ceea ce priveşte problemele legate de igienă şi consumul de apă. De asemenea, se va încerca instruirea copiilor şi crearea unei atitudini pozitive în relaţia lor cu mediul înconjurător. Acelaşi seminar a fost organizat şi în localitatea GHERCEŞTI, judeţul DOLJ.
În majoritatea fântânilor, apa este poluată
Prin aceste acţiuni se doreşte îmbunătăţirea practicilor şi comportamentelor individuale, de familie şi instituţionale în zonele rurale din România (în special în comunele desemnate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi), în ceea ce priveşte gestionarea gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere, precum şi combaterea poluării cu nutrienţi a apelor şi solului şi crearea premizelor pentru o agricultură durabilă. Cea mai importantă sursă de intoxicare cu nitraţi şi nitriţi o reprezintă apa din fântâni. În majoritatea comunelor şi satelor din România, apa din fântână este poluată cu această substanţă provenită din depozitarea haotică a gunoiului de grajd şi a latrinelor neimpermeabilizate din gospodăriile oamenilor. În România, peste 1.900 de localităţi sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi, GÂRLA MARE fiind una dintre acestea. Nitraţii scad rezistenţa generală a organismului, iar consumul de apă poluată cu această substanţă poate duce chiar la decesul sugarilor şi copiilor. În plus, nitraţii din apă pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculină. Limita sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană.








