Sport

Gorjenii au demolat Botoşaniul

Pandurii Târgu Jiu a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (3-0), echipa FC Botoşani, într-un meci contând pentru etapa a XI-a a Ligii I

Formaţia lui Cristian Pustai este în mare formă înaintea jocului de joi, din grupele Europa League, din Italia, cu Fiorentina.

Pandurii au deschis scorul prin Matulevicius, care a reluat din prima o centrare a lui Unguruşan. Neînvinşi în deplasare până la acest joc, botoşănenii s-au prăbuşit pe finalul reprizei. În minutul 43, Breeveld a făcut 2-0 cu o lovitură de cap, iar când se arătau minutele de prelungire, Croitoru a făcut henţ în propriul careu, blocând o centrare din aceeaşi zonă, iar arbitrul Tudor a dictat lovitură de la 11 metri. Eric de Oliveira a transformat fără probleme (45+2), iar vicecampioana a intrat la pauză cu avantaj de trei goluri.
S-a făcut 4-0 la patru minute după pauză, când Eric a realizat prima sa dublă de la venirea la Târgu Jiu. Botoşănenii au avut o răbufnire de orgoliu şi au redus din diferenţă prin căpitanul Vaşvari (’70). Peste trei minute, Alex dos Santos a punctat pentru 5-1, iar înainte de prelungiri avea să se stabilească scorul final. În niciunul dintre cele şase meciuri oficiale disputate pe teren străin în acest sezon, botoşănenii nu încasaseră mai mult de un gol. Antrenorul Cristi Pustai are toate motivele să fie mulţumit. „A fost o victorie importantă pentru că am urcat în clasament. Din păcate, acasă am pierdut cu Astra si Mediaş, aşa că erau foarte importante aceste puncte. Suntem în grafic, sper că până la sfârşitul turului să ajungem la 30 de puncte. Ne aşteaptă dubla cu Fiorentina, o reprezentantă a unui fotbal foarte puternic. Am fost nemulţumit din cauza anumitor greşeli. Unguruşan a făcut greşeli copilăreşti din cauză că s-a grăbit. După ce am marcat nu am mai avut teama de a greşi”, a spus Pustai.

"A fost o victorie importantă pentru că am urcat în clasament. Din păcate, acasă am pierdut cu Astra şi Mediaş, aşa că erau foarte importante aceste puncte. Suntem în grafic, sper ca până la sfârşitul turului să ajungem la 30 de puncte. Ne aşteaptă dubla cu Fiorentina, o reprezentantă a unui fotbal foarte puternic.", Cristi Pustai, antrenor Pandurii

Eric: ”Va fi greu cu Fiorentina”

„Pot să răspund la ceea ce doreşte antrenorul şi staff-ul. Mă bucur că pot să ajut echipa, m-am pregătit bine pentru acest meci. Am intâlnit o echipă bună. Avem o forţă ofensivă foarte bună, am jucat ce ştim şi au ieşit şase goluri. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, ştim că o să fie greu meciul cu Fiorentina, însă nu degeaba am ajuns în Europa League. Sunt sigur că o să ne lase să jucăm şi atunci ne vom pune calităţile în valoare”, a comentat Eric de Oliveira pentru Dolce Sport.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...