Actualitate

Marian-Jean Marinescu: Cerul Unic European este întârziat de lipsa angajamentului politic al anumitor state

Reorganizarea şi administrarea spaţiului aerian european au fost subiectul unei dezbateri găzduite în această săptămână, la Bruxelles, de către eurodeputatul PDL Marian-Jean Marinescu, vicepreşedinte al Grupului PPE şi raportor al Parlamentului European pentru noul pachet legislativ privind Cerul Unic European, pachet cunoscut ca SES 2+.

La masa rotundă au participat reprezentanţi ai Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA), membri ai Parlamentului European, ai Comitetului Economic şi Social European şi ai EUROCONTROL. Punctul de pornire al discuţiei l-au constituit obstacolele în calea implementării Cerului Unic European.

„Cerul Unic European, acest «Schengen aerian», este frânat de obstacole politice care nu se justifică din punct de vedere tehnic şi economic. Există încă state care întârzie implementarea lui prin refuzul de a schimba un mod de organizare depăşit şi ineficient. Aceste state fac ca libera circulaţie a persoanelor şi bunurilor, care este una dintre cele mai importante realizări ale UE, să fie posibilă doar parţial pe cer”, a spus Marian-Jean Marinescu.

Raportorul Marinescu a accentuat faptul că adoptarea SES 2+ este atât în interesul cetăţenilor, cât şi al industriei, dar că este nevoie de un angajament politic al tuturor celor 28 de state membre pentru ca aceste beneficii să devină realitate. „Cerul Unic European ar asigura zboruri pe rute mai scurte, la costuri mai mici, un nivel mai scăzut al emisiilor poluante, o decongestionare a aeroporturilor europene, economii pentru Uniune. Sper ca aceste beneficii să aibă câştig de cauză asupra acestor ambiţii politice care fac ca proiectul să stagneze. Ca raportor, voi face tot posibilul ca noul regulament să fie adoptat într-o formă care să asigure finalizarea Cerului Unic European”, a transmis Marinescu.

Reprezentanţii companiilor aeriene prezente la discuţie au salutat noul proiect de regulament al Comisiei, punctând însă faptul că SES 2+ trebuie să fie mult mai ambiţios, astfel încât să asigure accelerarea proiectului.

„Companiile aeriene sunt afectate de lipsa angajamentului politic al anumitor state. Cerul Unic European trebuie să devină în sfârşit realitate. Facem un apel către Parlamentul European să ia o poziţie fermă în ceea ce priveşte Cerul Unic European, care să faciliteze adoptarea cadrului legal pentru SES 2+”, a transmis Athar Husain Khan, Secretarul General al AEA.

Sistemul european de management al traficului aerian gestionează zilnic circa 27.000 de zboruri comerciale, pe lângă numeroase alte zboruri. Sistemul actual a rămas însă cu mult în urma unor sisteme similare din alte zone ale lumii. În SUA, spre exemplu, sistemul de gestionare a traficului aerian este de două ori mai eficient decât cel din UE: gestionează un număr dublu de zboruri la un cost similar, folosind de trei ori mai puţine centre de control.

Spaţiul aerian al UE este organizat pe criteriul graniţelor naţionale, fiind divizat în 28 de sisteme naţionale de control al traficului. Lipsa de eficacitate cauzată de fragmentarea spaţiului aerian face ca un zbor cu avionul să nu poată fi efectuat, de cele mai multe ori, pe ruta directă. Din această cauză, un avion zboară, în medie, cu circa 42 de km mai mult decât este necesar. Situaţia generează costuri suplimentare de aproape 5 miliarde de euro pe an, precum şi un nivel ridicat al emisiilor poluante.

Prin iniţiativele „Cerul Unic European” (Single European Sky – SES, 2004) şi „Cerul European II” (2008) se urmăreşte ameliorarea acestui mod de organizare a gestionării traficului aerian care nu a cunoscut evoluţii din anii 1960 şi care este, în mare parte, responsabil pentru congestionarea actuală a traficului aerian.

Rapoartele Parlamentului European cu privire la „Cerul Unic European II” au fost elaborate de eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, acesta fiind numit raportor şi pentru noul pachet SES 2+, menit să accelereze punerea în aplicare a reformei serviciilor de navigaţie aeriană, ţinând cont de neaplicarea la timp de către statele membre a iniţiativei SES. Raportul SES 2+ urmează a fi votat în cursul anului viitor în comisia de specialitate a Parlamentului European, urmând a fi supus apoi votului în şedinţa plenară.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...