Actualitate

Vi se va face pielea de găină, dar NU DISTRIBUITI MAI DEPARTE CĂ NU INTERESEAZĂ PE NIMENI!

Frunzăresc Facebook, duminică dimineaţa, la cafea. Cineva îmi dă un link, care mă duce la alt link. Îmi zice că voi lăcrima.

N-am lăcrimat, doar mi s-a făcut pielea de găină.

Citiţi aici:

“Am luat aur la Olimpiada Internaţională de Mate!!!

Aşa, şi?!

Sunt vreo şase. Cinci băieţi si-o fată. Doi dintre ei au benoacle. "Feţe de tocilari", aşa gândeşte lumea despre ei! Plus vreo doi-trei profesori, dintr-ăia de au 15-şpe milioane de lei vechi şi halesc conserve în deplasările peste graniţă, ca să pună deoparte diurna şi s-o utilizeze la "trei stele", ultra-all inclusive, în Grecia, alături de soţia sa, o "mâhnită" de profă de biologie.

La aeroport nu-i bagă nimeni în seamă, dar deasupra capului unul dintre dascăli ţine o tăblie pe care scrie:"România". Aeroportul se întrebă: "Ce e, mă, cu amărâţii ăştia?" Au nişte tricouri galbene pe ei, iar la gât le atârnă medalii. La unii, de aur. "Dacă sunt sportivi, de ce nu e ciorchinele de camere TV pe ei?" continuă întrebările. Aaaa, uite, au şi-un steag. Un tricolor! Când îl afişează, o fac cu mândrie. "Bă, eşti nebun?! Ăştia chiar mai cred în chestia asta cu reprezentarea cu cinste a ţării, cu... Cine sunt?" Da, chiar aşa, cine sunt de nu-i bagă nimeni în seamă, în afară de rude?

1. Omer Cerrahoglu - Primul cu benoacle. Clasa a XI-a, vine din Maramu', din Baia Mare. Avea 14 ani când cucerea prima medalie de aur, la Bremen, Germania, în 2009. N-a vrut să dezamăgească, aşa că acum a venit tot cu cel mai preţios metal la gât.

2. Radu Bumbăcea - Fără benoacle. A luat - culmea nesimţirii! - BAC-ul, la "Tudor Vianu", în Bucureşti. Aur la Amsterdam şi în Kazakhstan. Adoră literatura, ştiinţele şi a fost, deja, acceptat la Cambridge. Pentru cei care n-au timp să caute pe Google, băieţii de aici au pornit la drum Universitatea în 1209, cam pe vremea când noi ne apucam de cnezate şi voievodate.

3. Ioana Tamaş - la 18 ani a primit premiu pentru întreaga activitate. Singura fată din lot - fără nicio legătură cu fotbalistul! De când era în şcoala generală, la Nr. 79, rupea pe matematică. În primăvară a primit premiul "Laurenţiu Panaitopol" pentru întreaga activitate de olimpic pe parcursul şcolii! "Poftiiiim???!!! N-are nici 20-j de ani şi primeşte diplome pentru "întreaga activitate"?! A, şi ea are benoacle. Unii poartă ochelari din cauza jocurilor pe calculator sau Wii. Ei, pentru c-au citit prea multe cărţi.

4. Tavi Drăgoi - E pasionat de chitară, informatică şi electronică. A luat doar "argint", dar a fost acceptat deja la Harvard! Completare. "Harvard" desemnează o Universitate din SUA, fondată la 1636, cu 140 de ani înainte ca americanii să se pună pe făurit state. Pur statistic, pe aici au trecut 75 de omuleţi care au luat premiul Nobel la diferite discipline!

5. Alt benoclist, Fane (Ştefan) Spătaru, from Alexandria - atenţie, Alexandria de Teleorman, nu de Egipt! S-a"încălzit" pe plan local, la Balcaniada din Turcia, de unde a venit cu aur. Acum a coborât o treaptă, a luat doar argint, dar e mezinul trupei, are şanse.

6. Fane (Ştefan) Ivanovici - Vine din Bacău. Cei mai buni prieteni ai lui? Newton, L'Hospital, Gauss...

7. Radu Gologan - e coordonatorul. Prof în Poli, în Bucuresti. 10 ani ca preşedinte al Comisiei Naţionale a Olimpiadei de Matematică. 40 de articole de cercetare, peste 30 didactice, cărţi, bla-bla-bla. Le-a vorbit unor studenţi din Rusia, Franţa, SUA, Germania.

În concluzie, nişte tocilari! Iată Delegatia României participantă la Olimpiada Internaţională de Matematică. Locul 1 pe Europa şi locul 10 în lume (din 100 de ţări, într-un clasament neoficial). Două medalii de aur luate în Argentina, la Mar del Plata, la cea de-a 53-a ediţie. Pe cine interesează, însă, o astfel de ştire? În ţară avem 120.000 de nebacalaureaţi. "Pacyno" se dă cu gel când merge să afle rezultatele la BAC. La Iaşi, de trei ani, la acelaşi liceu, NIMENI n-a luat examenul. Iar noi vorbim despre nişte puşti de 16-18 ani care uimesc lumea! Gata, şi aşa povestea e cam lungă...

Apropo, aţi aflat că nea Gigi (astă vară) s-a suit pe maşină şi-a dirijat circulaţia, la trei dimineaţa, în Mamaia? Sau că Salam şi Adrian Copilu' Minune au mai mulţi fani (şi mai mulţi bani) decât aveau George Enescu, Eminescu şi Brâncuşi, la un loc?!

BRAVOS NAŢIUNE, HALAL POPOR! PRIVIŢI EROIC LA TELEVIZOR!''

Distribuie”

Adresa: https://www.facebook.com/oana8691/posts/10151439200604509

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...