Ca urmare a solicitărilor beneficiarilor programului PEAD, dar şi la sugestiile venite prin intermediul presei, primarul Emilian Frâncu a dat dispoziţie ca programul de distribuire a alimentelor din fonduri comunitare la depozitul din str. Ferdinand nr. 3 să fie extins, el demarând cu o oră mai devreme, respectiv de la 8.00 dimineaţa, şi încheindu-se la ora 14.00, de luni până joi, sau până la ora 12.30 - vinerea.
Totodată, pe parcursul unei zile de lucru, se vor distribui şi bonurile de ordine pentru ziua următoare. Gestionarii programului anunţă că sunt catităţi suficiente pentru toţi beneficiarii şi îi roagă pe cetăţeni să aibă pregătite documente justificative cerute. Temporar, ca urmare a suspiciunilor apărute privind un lot de miere, acest produs a fost retras de la distribuire până la emiterea unui buletin de analiză care să ateste calităţile conforme. Până luni, aproape 3.000 de beneficiari ai programului PEAD intraseră în posesia produselor alimentare cuvenite.








