Economic

Mehedinţi: Combinatul de apă grea va rămâne fără 500 de angajaţi

Circa 500 de angajaţi din cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare ar putea rămâne fără locuri de muncă, susţin reprezentanţii Blocului Naţional Sindical întruniţi săptămâna trecută la Drobeta Turnu Severin. Prim-vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical, Ion Pisc, a declarat că pentru cei 500 de salariaţi ai RAAN, care vor rămâne fără locuri de muncă trebuie găsite soluţii astfel ca ei să nu intre în sistemul de protecţie socială. „De la RAAN se preconizează 500 de oameni. Piaţa internă este saturată de apă grea pentru cele două grupuri energetice nucleare, pentru că investiţiile pe grupurile 3 şi 4 stagnează, pentru că investitorii se retrag şi pentru că Cernavodă are o mare problemă în ceea ce priveşte preluarea de putere energetică”, a spus prim-vicepreşedintele BNS. Prim-vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical, Ion Pisc a propus câteva soluţii pentru redresarea RAAN, dar şi pentru depăşirea sezonului rece în condiţiile în care stocurile de materie primă pentru asigurarea alimentării cu energie termică a municipiului Drobeta Turnu Severin sunt reduse. În acest sens, prim-vicepreşedintele BNS a propus transformarea Minei Husnicioara, cea care asigură cărbune exclusiv pentru RAAN, în societate comercială şi totodată transferarea ei de la Complexul Energetic Oltenia la RAAN, astfel încât minerii, care s-au aflat în şomaj tehnic de la începutul lunii septembrie să extragă cărbune şi să fie plătiţi direct de către Regie.
„Principalele soluţii de redresare şi de o stabilitate în ceea ce priveşte situaţia economică a judeţului ar fi continuarea procesului de reorganizare a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, în sensul în care Exploatarea Minieră Husnicioara, cea care asigură până la 1,8 milioane de tone de cărbune pe an, necesare funcţionării centralei, să devină componentă de drept a acestei societăţi în sensul în care aceşti oameni care stau în regim de aşteptare trebuie să producă cărbunele pe care practic, trebuie să îl şi încaseze pentru că o muncă trebuie şi plătită”, a declarat Ion Pisc. În privinţa redresării platformei Romag Prod a RAAN, sindicaliştii propun diminuarea costurilor de producţie a apei grele până la 50% astfel încât să poată fi introdusă pe piaţa externă.
„La preţul la care se produce nu ne acceptă piaţa externă şi tocmai de aceea trebuie să facem tot posibilul să diminuăm costurile ca să putem exporta. Şi nu în ultimul rând, intrarea într-o normalitate a Termocentralei de la Halânga care, împreună cu Mina, scade costul şi poate într-adevăr să fie pe piaţa energetică din România, dar oricare dintre soluţii va duce la diminuarea costurilor de personal”, a mai declarat prim-vicepreşedintele BNS. RAAN a intrat în insolvenţă în data de 11 septembrie 2013. Guvernul a stabilit prin ordonanţă de urgenţă şi prin derogare de la unele prevederi legale, intrarea în insolvenţă a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin, păstrând dreptul Regiei de a-şi conduce activitatea, de a administra şi a dispune de bunurile din proprietatea sa.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...