Duminică, 6 octombrie a.c., la Teatrul Anton Pann din Rm. Vâlcea, au avut loc alegerile pentru funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali din cadrul PNL Vâlcea. Cu această ocazie s-a format şi biroul de conducere al acestei structuri, pentru posturile vacante înscriindu-se 18 primari, viceprimari şi consilieri locali liberali. Trebuie să menţionăm că acest eveniment s-a bucurat de o prezenţă numeroasă, participând penelişti din toate colţurile judeţului, sala teatrului dovedindu-se neîncăpătoare. Bogdan Pistol a fost ales preşedinte cu majoritate covârşitoare.
Bogdan Pistol, vicepreşedintele CJ Vâlcea, i-a convins pe colegii săi să-l voteze cu un discurs foarte bun, el punând accent în special pe problemele economice ale primarilor, probleme pe care s-a angajat să le rezolve împreună cu ei, obţinând astfel 210 voturi din 212 delegaţi prezenţi. „Dacă în anii trecuţi mai aveam mici elemente plastice în modul de abordare, cred că misiunea pe care mi-o daţi azi şi funcţia pe care o am la Consiliul Judeţean mă obligă să abordez acelaşi ton. Acesta este şi motivul pentru care, renunţând la sentimente, mi-am denumit programul politic «Regulă şi transparenţă» şi cred că, introducând aceste două elemente în conducerea organizaţiei, vom putea reuşi să conducem cu adevărat eficient. Numai gândind coerent, concret, după reguli putem transforma Liga Aleşilor Locali, Consiliul Judeţean, Parlamentul sau Guvernul într-o adevărată instituţie. Trebuie să îmi fac un reproş şi făcându-mi-l mie cred că îl fac şi colegilor mei. Cred că modul în care am indicat sursele de finanţare a fost greşit. Ne-am dus în grabă anul trecut cu toţi primarii la Adrănel Cotescu, crezând că acesta va fi etern la Ministerul Dezvoltării, am făcut proiecte pe OUG nr. 577 şi acum ne-am apucat de lucru şi s-ar putea să avem mari probleme. Ştiu că printre dvs. există o mare teamă legată de urmările legislative, insolvenţa sau urmările penale, teamă care face ca foarte mulţi să nu demaraţi lucrările deja licitate pe PNDL. Sfatul meu este să lucraţi în avans cu 500 de mii sau 600 de mii de lei, astfel încât să nu intrăm nici într-o stare de risc, dar să şi depunem situaţii de lucrări la Consiliul Judeţean, pentru ca ulterior să fie trimise la minister şi apoi să fie decontate. Liga Aleşilor Locali va fi o instituţie. Asta o garantez. Proiectele administraţiilor locale vor fi gândite şi susţinute aici. Regula şi transparenţa vor fi atributele după care ne vom ghida. Cred că acum e un moment crucial pentru partidul nostru. Victoria, fără culegerea roadelor, ne-a descumpănit pe mulţi. dacă rămânem împreună, reprezentăm peste 66% din populaţia judeţului. Eu ştiu sigur că vom rămâne împreună!”, a spus Bogdan Pistol.
În biroul de conducere, au intrat primarii Robert Schell (Brezoi), Constantin Cîrstina (Orleşti), Nicolae Joiţa (Lăpuşata), Vasile Boiangiu (Alunu), Tiberiu Costea (Lungeşti), Maria Dina (Runcu), Daniel Băluţă (Vaideeni), George Popolan (Dăeşti), Gheorghe Staiu (Şuşani), viceprimarii Adrian Sanda (Drăgăşani), Florea Udrea (Galicea), Ionel Vlădulescu (Budeşti), Vasile Scîrlea (Călimăneşti), Cătălin Avan (Păuşeşti Otăsău), consilierii Bogdan Pruteanu şi Liviu Boban (Rm. Vâlcea), Nicolae Văcărescu (Băbeni) şi Iulian Puieţu (Horezu).
În următoarea şedinţă a biroului, vor fi aleşi 5 vicepreşedinţi.








