Politică

Baronu’ prinde curaj!

Duicu îl pune la colţ pe Gherghe

Înţepături şi crize de personalitate în şedinţa Consiliului Local Severin

„Îndrăzneala” primarului Constantin Gherghe de a părăsi zilele trecute sala de şedinţe a Consiliului Local Drobeta Turnu Severin şi de a arăta cu degetul către USL nu a rămas netaxată de preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi şi preşedintele PSD Mehedinţi, Adrian Duicu. Acesta i-a transmis un avertisment edilului şef să fie mai „responsabil” şi să nu mai facă astfel de „greşeli”. Amiciţia dintre primarul Severinului, Constantin Gherghe, şi preşedintele PSD Mehedinţi, Adrian Duicu, este de notorietate, astfel că nimeni nu s-a aşteptat la un afront din partea lui Gherghe la adresa consilierilor USL care îi sprijină iniţiativele în Consiliul Local. Constantin Gherghe a fost ales pe listele Partidului Democrat Liberal Mehedinţi, însă nu părăseşte acest partid fiindcă şi-ar pierde mandatul de primar, dar se bucură de sprijinul USL. Surprinzător, însă, săptămâna trecută, primarul a reuşit să uimească pe toată lumea atunci când a părăsit sala de şedinţă a Consiliului Local, deranjat de o propunere a viceprimarului Marius Screciu de a scoate de pe ordinea de zi un proiect de hotărâre. E vorba de un proiect iniţiat de primarul Gherghe care viza asocierea în participaţiune cu o firmă care investea 120.000 de euro într-un teren de tenis şi fotbal, acoperite, la Pădurea Crihala. Duicu i-a luat apărarea lui Screciu şi a trimis săgeţi către Gherghe. Este pentru prima dată când Duicu ridică tonul la Gherghe şi îl apostrofează public. „Primarul Gherghe a avut şi are în continuare sprijinul USL în Consiliul Local. Parteneriatul şi relaţia cu Constantin Gherghe nu sunt sub nicio formă afectate. Însă cred că domnul Gherghe, de atâta linişte de care dispune astăzi, faptul că este primar la o primărie fără datorii, probabil că îşi permite luxul şi liniştea de a părăsi sala. Eu i-aş spune să nu mai facă greşeala să mai părăsească sala, să participe la şedinţe şi să fie mai responsabil. Nu are altă alternativă decât să se conformeze. Nu primarul conduce Primăria, ci Consiliul Local conduce Primăria, deci tot ce se decide –soarta banilor şi modul cum sunt utilizaţi banii Primăriei – se fac prin Consiliul Local, prin vot”, a afirmat Duicu.

Test de soliditate

Acesta mai crede că intenţia lui Gherghe nu a fost alta decât să testeze „soliditatea” USL din Consiliul Local Drobeta Turnu Severin. „Cu privire la punctul şi momentul din sala de şedinţă, eu cred că Marius Screciu a făcut bine ce a făcut în momentul în care a suspendat de pe ordinea de zi punctele respective. Problema este în felul următor: Domnul Gherghe, pe lângă faptul că este un bun administrator, este şi un bun om politic, deşi nu vrea să-şi arată această faţă. Cred că a fost un moment în care a vrut să testeze dacă mai este atât de unită Uniunea Social Liberală care l-a susţinut şi a verificat treaba asta”, a spus Adrian Duicu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...