Eveniment

Elev de liceu, accidentat mortal pe trecerea de pietoni

Un elev de 15 ani a fost omorât pe loc ieri dimineaţă într-un accident de circulaţie, după ce a fost lovit de un autoturism în dreptul Liceului Tehnologic de la Halânga-Mehedinţi, pe DN 67, la kilometrului 5, aproape de municipiul Drobeta Turnu Severin. Potrivit primelor cercetări, băiatul în vârstă de 15 ani, din comuna mehedinţeană Balta, venise împreună cu sora sa la Liceul din Halânga, unde avea o cameră în internatul şcolii. După cum povestesc martorii oculari, minorul a fost spulberat pe trecerea de pietoni de un autoturism care circula cu mare viteză. Impactul a fost atât de violent încât trupul victimei a fost târât pe o distanţă de circa 30 de metri de trecerea de pietoni. Purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, subcomisarul Nicolae Lohon, a declarat că pe numele conducătorului auto, în vârstă de 38 de ani, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Bărbatul a fost testat cu alcooltestul, iar alcoolemia rezultată a fost zero. El circula la volanul unui autoturism Skoda Octavia dinspre Drobeta Turnu Severin spre localitatea Halânga. Conducătorul auto s-a comportat violent la sosirea jurnaliştilor la faţa locului, încercând să lovească un cameraman al unei televiziuni centrale. Victima, Alexandru Mazăre, era elev la liceul numărul 4 din Severin “Lorin Sălăgean”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...