Actualitate

Mehedinţi: Poliţişti revoltaţi de propunerile puşcăriabilului Dragnea

Corpul Naţional al Poliţiştilor din Mehedinţi nu este de acord cu propunerile vicepremierului cu dosar penal, Liviu Dragnea, privind trecerea Serviciului de Ordine Publică şi Siguranţă Rutieră la primării. Şeful CNP Mehedinţi, comisar-şef Valentin Lazăr spune că acest lucru va crea haos în sistem şi o creştere a infracţionalităţii.

Sindicatele din Poliţia Mehedinţi ameninţă cu proteste şi cu pichetarea Guvernului în cazul în care acest proiect va fi adoptat. Preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor din Mehedinţi, comisarul şef Valentin Lazăr, spune că prin această măsură nu s-ar face altceva decât amputarea poliţiei naţionale de componentele sale de ordine publică şi siguranţă rutieră. „Organizaţia profesională a poliţiştilor din România - Corpul Naţional al Poliţiştilor nu respinge ideea regionalizării dacă asta înseamnă un bine pentru ţară, dar chiar nu există nicio argumentaţie economică ori socială care să justifice amputarea poliţiei naţionale de componentele sale de ordine publică şi siguranţă rutieră. Cu ce ajută asta procesul descentralizării în condiţiile în care numai în mediul urban se trec structurile respective la primării, iar în mediul rural, posturile comunale de poliţie rămân în competenţa serviciului judeţean de profil de la IPJ? Unde mai este unitatea de acţiune şi Strategia Naţională de Ordine Publică într-un sistem atât de disparat? Se va crea un haos!”, a declarat intrigat comisarul şef Valentin Lazăr. „Credem că acest lucru va genera şi o creştere a infracţionalităţii pentru care va fi făcută responsabilă tot poliţia naţională şi nicidecum poliţia locală. Este până la urmă o serioasă problemă de siguranţă naţională, aşa cum a exprimat-o şi ministrul de interne”, a mai spus preşedintele CNP din IPJ Mehedinţi.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...