Verginica Tonescu este o persoană care a ajuns să îşi piardă orice urmă de speranţă după ce cinci primari i-au dat cu tifla vreme de 16 ani. Pentru obţinerea unei locuinţe sociale în Râmnicu Vâlcea, femeia, însoţită de fiica ei, a luat calea audienţelor săptămânale sau lunare către cei cinci primari ce s-au perindat în fruntea Râmnicului din 1997 şi până în prezent: Zamfirescu, Sabău, Gutău, Rădulescu şi Frâncu. Fără nicio excepţie, toţi aleşii râmnicenilor au refuzat să asigure minimele condiţii de siguranţă socială celor două fiinţe rămase ale nimănui. I s-au cerut bani, a fost dată afară din birou după ce Romeo Rădulescu a aflat că a făcut plângeri împotriva administraţiei locale şi a fost lăsată să privească lung la apartamentele sociale construite la fostul cămin de bătrâni din Ostroveni şi rămase neocupate cu lunile. Însă abia fiorul iernii ce se apropie a făcut-o pe Verginica Tonescu să simtă că ajunge la capătul puterilor şi la limita răbdării. Iarna trecută a petrecut-o aproape pe de-a-ntregul în sala de sşteptare a gării. Acum, clădirea a dispărut, iar gândul unor nopţi geroase petrecute alături de fiica ei de aproape 18 ani o fac să nutrească gânduri negre.

De la primari până la Băsescu, via Prefectură

Jalbele depuse de femeie au luat calea Primăriei, a Prefecturii şi chiar a Administraţiei Prezidenţiale fără niciun folos însă. Zeci de promisiuni, răspunsuri sosite la zecile de adrese la care a locuit în acest timp şi nicio rezolvare clară. „Povestea mea este veche. A început în 1997, când fetiţa mea avea doar doi ani şi a trebuit să părăsim locuinţa părinţilor mei din cauza abuzurilor la care eram supuse de tatăl meu. Am trecut prin cabinetul fiecărui primar de atunci şi până acum. Toţi mi-au spus că nu mă pot ajuta. Mi-au cerut până şi bani. Domnul Dobrică, de la fond locativ, mi-a cerut într-un mod indirect bani pentru o locuinţă socială. Copilul meu era bolnav, internat la urgenţe din cauza condiţiilor în care trăiam. Nu aveam bani atunci nici pentru a-mi trata copilul. De unde era să îi dau şi lui Dobrică?”, istoriseşte femeia. Între timp, convinsă că nu o va scoate la cap cu clica formată în Primăria Râmnicului, Verginica Tonescu a făcut plângeri pentru abuzurile funcţionarilor către DNA, Poliţia Vâlcea şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Vâlcea. Plimbată timp de câţiva ani între aceste instituţii, Prefectura Vâlcea şi Primărie, femeia a încercat să găsească o cale de rezolvare a cazului, apelând inclusiv la Preşedintele ţării. Ca urmare, în data de 21.11.2011, consilierul pe probleme cetăţeneşti al preşedintelui Traian Băsescu, Gabriel-Cristian Piscociu, îi comunică primarului Romeo Rădulescu: „Stimate domnule primar, supunem atenţiei dumneavoastră petiţia adresată Preşedintelui României, Domnul Traian Băsescu, cu rugămintea de a dispune verificarea şi analizarea aspectelor semnalate. Vă rugăm să comunicaţi, atât petentului, cât şi Administraţiei Prezidenţiale, modul în care a fost soluţionată petiţia”.
Rădulescu:

„Eu comand aici!”

Modul în care a înţeles alesul temporar al râmnicenilor să rezolve o dramă ce se petrecea sub ochii săi este comun, cel puţin din experienţa Verginicăi Tonescu, administraţiei locale din Râmnicu Vâlcea. „Mi-a spus că nu am să primesc niciodată locuinţă socială pentru că am făcut plângere la DNA. Mi-a zis că numai dacă obţin o hotărâre judecătorească voi beneficia de locuinţă socială în oraş. Apoi ne-a scos afară pe uşă”, povesteşte femeia. Evenimentul este retrăit şi de un protector al celor două nefericite ale sorţii. „Eu le-am găsit într-o noapte, prin februarie în gară. Era un frig de groază. Am ,încercat să le adăpostesc pe unde am putut, ba la câte un proprietar de apartament care nu reuşea să îl vândă, ba printr-o cameră de casă la periferia oraşului. Am încercat să le reprezint în faţa celor de la primărie, dar mi-a fost imposibil. Ceea ce se întâmplă acolo este inimaginabil. Când am fost la domnul primar Rădulescu, a folosit cuvinte foarte jignitoare, iar apoi a spus: «Eu comand aici! Ieşiţi afară>>”, explică şi domnul Nicu, aşa cum îi place binefăcătorului celor două să se recomande. Nu vrea să devină erou public, îi place mai mult umbra anonimatului, dar s-a luptat şi se luptă la fel de îndârjit să găsească o rezolvare acestui caz. “Am găsit pe cineva de la fondul locativ, care m-a dus să văd cu ochii mei un apartament în clădirea de locuinţe sociale de la Căminul de Bătrâni din cartierul Ostroveni, care stătea neocupat de câteva luni. În momentul în care am fost să le comunic acest lucru celor din Primărie mi-au spus că mint şi mai aveau puţin să mă dea pe uşă afară. Asta a fost prin toamna anului trecut”, mai spune protectorul familiei Tonescu. Pentru cele două femei, insesibilitatea funcţionarilor din primărie este aproape de neînţeles. La această oră, ele locuiesc într-un imobil nelocuit în ultimii 20 de ani, într-o singură cameră, făcând tot felul de improvizaţii pentru a trece de pe o zi pe alta. “Nu înţeleg ce au cu mine! Nu am cerut decât să mi se respecte anumite drepturi minime de locuitor al acestui oraş şi al acestei ţări. Am muncit pe unde am putut. Nu am cerut nimic de pomană”, suspină îndurerată Verginica Tonescu.

Săracii bogaţi ai Râmnicului

În urmă cu un an, Săptămâna în Oltenia prezenta ciudăţeniile ivite în rândul chiriaşilor sociali din locuinţele sociale de la fostul Cămin de Bătrâni din Ostroveni. Maşini de lux stau şi acum în parcarea din faţa blocului, semn că bieţii asistaţi sociali şi protectorii lor din Primărie nu se sinchisesc prea mult de dezvăluirile presei. În municipiul Râmnicu Vâlcea au fost construite după revoluţie peste 200 de astfel de apartamente, pe lângă cele amenajate de către municipalitate în căminele de elevi. Ultimele locuinţe sociale au fost repartizate în martie 2010 la Căminul de Bătrâni din cartierul Ostroveni, unde Primăria Râmnicului a construit 94 apartamente cu două camere şi garsoniere pentru râmnicenii care şi-au depus dosare”. Ele au fost date conform criteriilor în vigoare. Dosarele au trecut printr-o comisie, nu-mi aduc aminte acum să vă spun cine era preşedintele de comisie de -atunci. Cert este că locuinţele au fost distribuite cu forme legale. Nu poţi şti ce este cu maşinile. Aceştia pot fi angajaţi şoferi la firme şi maşinile să fie maşini de serviciu, nu personale sau pot fi ale rudelor”, susţinea la acea oră, Romeo Rădulescu, fost primar al Râmnicului.