Economic

Septembrie nu a fost de bun augur pentru leu

Luna trecută, leul s-a depreciat în faţa principalelor valute, excepţie făcând dolarul american.
Deprecierea dolarului, care de la 3,3510 lei, la finalul lui august, a coborât în 30 septembrie la 3,3051 lei, după ce a fost atins un maxim de 3,4106 lei, s-a datorat deciziei Rezervei Federale americane de a nu renunţa la injecţiile de lichiditate în economia SUA, menţinându-le la un nivel lunar de 85 miliarde dolari, care a luat prin surprindere pieţele. La aceasta s-au adăugat tensiunile din ultimele zile, legate de lipsa unui acord în Congresul american în privinţa bugetului public al SUA.
Francul elveţian, considerat pe pieţele internaţionale drept un refugiu în perioadele de incertitudine, a crescut de la 3,6017 lei, în ultima şedinţă din august, la 3,6505 lei, la finalul lunii trecute, nivel care se mai înregistra în ultima parte din iunie. Creşterea consistentă s-a datorat aprecierii lui faţă de euro la maximul ultimelor cinci luni.
Dacă la finalul lui august cursul euro era de 4,4367 lei, jumătatea lui septembrie aducea un maxim de 4,4847 lei. Pragul de 4,48 lei a mai fost testat de câteva ori pe parcursul lunii trecute, pentru ca la sfârşitul ei media să fie de 4,4604 lei.
Parcursul leului nu a fost afectat de decizia Consiliul de Administraţie al BNR de reducere a dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 4,5% la 4,25%, această scădere fiind deja luată în considerare de investitori.
Procesul de scădere a dobânzii-cheie a început, după mai bine de un an, în iulie, când ea a fost coborâtă de la 5,25 la 5%, şi a continuat în august, la 4,5%. Nivelul dobânzii ar putea să fie ajustat până la sfârşitul anului, potrivit estimărilor Asociaţiei Analiştilor Fi-nanciar-Bancari din România, până la 4%.
În perioada următoare, leul va continua să fe foarte sensibil la factorii externi, însă BNR va putea să monitorizeze cu uşurinţă o eventuală tentativă speculativă, după ce Consiliul Director al FMI a avizat vineri scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române şi a aprobat încheierea unui nou acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv.
Câştigarea alegerilor din Germania de către CDU, partidul condus de premierul Angela Merkel, nu a influenţat foarte mult pieţele internaţionale, care au fost mult mai sensibile la faptul că indicele Ifo, care măsoară moralul investitorilor germani, a crescut în septembrie de la 107,6 puncte, în august, la 107,7 puncte, evoluţie considerată prea fragilă.
În aceste condiţii, perechea euro/dolar nu a ieşit din culoarul 1,3450 – 1,3550 dolari, la finalul perioadei ea fluctuând între 1,3478 şi 1,3512 dolari, investitorii aşteptând rezolvarea crizei bugetului SUA.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe decembrie la 1,3471 – 1,3565 dolari iar pe martie la 1,3455 – 1,352 dolari. Tensiunile din pieţe au produs creşterea preţului futures al unciei de aur cu scadenţa în octombrie de la 1.308 la 1.342 dolari, iar tranzacţiile pe decembrie s-au realizat la 1.335 dolari, mai jos cu peste 350 dolari faţă de începutul anului.
Analiza cuprinde perioada 24 – 30 septembrie

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...