Numeroasele diligenţe efectuate de reprezentanţii CJ Vâlcea pentru salvarea unui monument de arhitectură medievală, Cula Greceanu din Măldăreşti, s-au izbit până acum de uşi închise în diverse ministere. Ultima intervenţie făcută de preşedintele instituţiei, Ion Cîlea, a fost pe lângă Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii, care s-a aflat într-o scurtă vizită de documentare în judeţul Vâlcea. În cadrul întâlnirii cu secretarul de stat, preşedintele Cîlea a readus pe tapet problema Culei Greceanu. „Am profitat de această amiabilă întâlnire şi am discutat în detaliu dificultăţile cu care ne confruntăm pe linia conservării, restaurării şi punerii în valoare a unor importante obiective care trebuie integrate în patrimoniul cultural al judeţului şi al ţării. Încă avem probleme litigioase nerezolvate deoarece clădirea a fost retrocedată urmaşilor foştilor proprietari conform prevederilor Legii nr.10/2001, iar regimul juridic nu ne mai permite s-o menţinem în patrimoniul culturii naţionale”, a precizat Ion Cîlea.
Rămăşiţe ale istoriei
"Încă avem probleme litigioase nerezolvate deoarece clădirea a fost retrocedată urmaşilor foştilor proprietari, conform prevederilor Legii nr.10/2001, iar regimul juridic nu ne mai permite s-o menţinem în patrimoniul culturii naţionale.", Ion Cîlea, preşedinte CJ Vâlcea
La nivel naţional, de exemplu, nu mai există astăzi decât 37 de cule, din care trei în judeţul Argeş, una în Teleorman, iar restul se mai găsesc pe teritoriul judeţelor din Oltenia. Aceste construcţii fortificate au marcat un moment semnificativ în istoria Ţării Româneşti, însă, cu timpul, şi-au pierdut din strălucirea de odinioară. Culele, atâtea câte au rămas, sunt cele mai veritabile mărturii din secolele 17 şi 18, ele fiind folosite la adăpostirea şi protejarea copiilor şi bătrânilor în momente de năvăliri străine şi războaie. Eforturile depuse de forul administrativ judeţean au fost blocate până acum în vreun sertar de birou ministerial, după cum trist constată şi preşedintele Cîlea: „Pentru achiziţionarea Culei Greceanu am întreprins numeroase diligenţe la Ministerul Finanţelor şi la alte instituţii guvernamentale, iar printr-o notă temeinic fundamentată am transmis la Guvern un proiect de hotărâre încă din data de 11 iulie a.c., însă, din păcate, proiectul respectiv s-a împotmolit ori s-a rătăcit prin vreun sertar ministerial”.








