U Craiova a părăsit cupa din eşecul suferit în această seară, la Drobeta Turnu Severin, 0-1 cu Petrolul Ploieşti.
”Lupii galbeni” şi-au confirmat statutul de favorită şi s-au impus prin golul lui Mustivar, din minutul 18, după devierea cu capul a lui Albin.
Cea mai mare şansă a oltenilor a venit în minutul 26, când Baird a recuperat un balon, dar Bornescu a ieşit şi a respins şutul australianului.
Oltenii au presat şi Vasile Gheorghe a ratat şi el o şansă bună, şutând peste poartă în minutul 79.
FC U Craiova a făcut contestaţie după meciul cu Petrolul, acuzând faptul că prahovenii ar fi folosit şase extracomunitari şi nu cinci, limita maximă prevăzută de regulament. Oltenii au crezut că Dean Beţa e străin, dar, după ce şi-au dat seama de penibilul situaţiei şi-au retras contestaţia. Nu e prima gafă hilară a celor de la FC U Craiova. În urmă cu cîteva zile, fanii echipei patronate de Adrian Mititelu au vrut să-i vandalizeze gardul casei lui Pavel Badea, preşedintele rivalei CS U Craiova, dar au nimerit la un vecin.
Oficialii lui FC U Craiova au făcut o contestaţie amuzantă
Astfel, Craiova lui Mititelu rămâne să se concentreze pentru campionat, acolo unde îşi propune promovarea
FC U Craiova: Hotoboc - Mitici, Acka, Ciucă, Săceanu - Cruceru, Nicolae(Goge 60), Bălaşa, Gheorghe - Stoianof, Baird
Petrolul: Bornescu - Alcenat, Benga, Geraldo, Beţa - De Lucas, Mustivar(Romario 73) - Boudjemaa, Albin(Teixeira 85), Fernandez - Camara








