Secretarul Comisiei pentru Egalitatea de Şanse, senatorul Remus Daniel Niţu urmăreşte îndeaproape activităţile Asociaţiei Nevăzătorilor, filiala Vâlcea. Parlamentarul PNL a sprijinit cu consecvenţă un proiect al asociaţiei care vizează realizarea la Jiblea Nouă a unui centru destinat persoanelor cu nevoi speciale, în cadrul căruia beneficiarii se vor putea odihni, recupera şi pot desfăşura diferite activităţi cultural-artistice şi sportive. În prezent, construcţia mai are nevoie de finisaje exterioare şi interioare şi de dotări pentru ca cei 2.000 de nevăzători din judeţul Vâlcea să poată beneficia de această investiţie. Săptămâna trecută, senatorul Dan Niţu a vizitat centrul de recuperare de la Jiblea Nouă, asigurându-i pe reprezentanţii Asociaţiei că va continua să îi sprijine pentru finalizarea proiectului.
Politică
23.09.2013
Senatorul Niţu, alături de nevăzătorii din Vâlcea

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







