Special

Amărăşteni până la capăt

Comuna condusă de Dumitru Drăghici rămâne în zona sărăciei impuse. Alesul din Amărăşti se dovedeşte o adevărată maşinărie de tocat bani.

Localnicii din Amărăşti-Vâlcea sunt denumiţi de multe ori, pe bună dreptate, amărăşteni. Grija primarului Drăghici de a toca cu râvnă bugetul local pe investiţii rămase în stadiu incipient sau prost executate se dovedeşte o constantă durere de cap pentru locuitorii comunei. Mai nou, sub pretextul economiilor făcute la bugetul local, Dumitru Drăghici a decis să taie subvenţia echipei de fotbal din localitate: imensa sumă de 5.000 lei/an. Motivul este de-a dreptul haios: „Nu aveau niciun jucător din localitate şi joacă în altă comună!”. Între timp, însă, alesul amărăştenilor a reuşit să arunce în conturile PROIMSAT nu mai puţin de 325.885 lei pentru demolarea stadionului din comună şi menţinerea lui la nivel de păşune.

Mandatul jafului

Dumitru Drăghici a ajuns primar al comunei Amărăşti în anul 2000, însă loviturile cele mai dure date bugetului local par să fi fost date în perioada 2008-2012. „Sunt cheltuieli care nu îşi au rostul, cel puţin dacă aruncăm o privire la cum sunt menţinute obiectivele în care s-au băgat bani. Inclusiv povestea aceasta cu stadionul şi echipa de fotbal a comunei pare de domeniul fantasticului. Suma totală cheltuită pentru stadion este de 325.885 lei, care a fost încasată de constructorul PROIMSAT. Aceştia au intrat însă în insolvenţă, iar stadiul lucrărilor este menţinut aşa cum se vede. Au dărâmat totul în calea lor, a dispărut şi gardul care înconjura stadionul şi cel de la parcul învecinat, iar primarul Drăghici se miră că echipa joacă prin vecini. Nu vă miraţi de povestea cu gardul pentru că este vorba de peste 600 de bucăţi de ţeavă tubing care au dispărut peste noapte”, explică Dan Andrei Dîrlea Vladu, consilier local. De altfel, acesta a rămas şi singurul om care mai insistă să menţină echipa în campionat, în aşteptarea unui stadion al comunei pe care să poată evolua. „Am acceptat să mă ocup eu de echipă. Cu toate calculele mele, cred că vom cheltui în acest an 7.000 de lei. Alerg după sponsori, văd dacă băieţii au maşini cu care să plecăm la meciuri, plata arbitrilor etc. Primarul a părut decis să renunţe la echipă încă de la mijlocul verii. L-a trimis pe viceprimar şi a retras şi cei 1.400 de lei pe care clubul îi avea în cont la AJF”, susţine Dan Andrei Dîrlea Vladu.

„Dacă mă supără, îi desfiinţez!”

Pentru alesul din Amărăşti, situaţia este de asemenea stânjenitoare, mai ales când află că opozanţii săi au apelat la presă. „M-au reclamat ei şi la DNA. Nu aveam de ce să finanţez echipa. Nu este niciun fotbalist din Amărăşti şi joacă în altă comună, la Guşoeni. Din calculele făcute de mine, cheltuiam vreo 4.000-5.000 lei numai ca să îi înscriu şi în acest an în campionat. Dacă mă supără, îi desfiinţez! Păi eu sunt şi preşedintele clubului. Le cer carnetele fotbaliştilor şi gata! Eu cheltuiesc bani aşa, aiurea, cu o echipă de fotbal? Gândiţi-vă că am făcut investiţiile în apă/ canal şi nu am prea mulţi branşaţi. Eu trebuie să menţin reţeaua funcţională”, se plânge primarul Drăghici. Nici problema stadionului nu rămâne netranşată de alesul amărăştenilor, chit că Dumitru Drăghici inventează de-a valma lucrări în derulare, materiale depozitate pe marginea arenei sportive şi câte şi mai câte. „Constructorul stadionului este PROIMSAT. Au avut un necaz în ultima vreme, au intrat în insolvenţă. Acum, de curând, au adus materiale de construcţie. Sunt puse pe marginea stadionului şi înţeleg că se vor apuca de lucrare. Nu mi-au mai dat un grafic strict de lucrări, eu sper totuşi ca până în 2014 să fie gata”, mai spune Drăghici. Pe marginea stadionului, însă, bălăriile domnesc în voie, contrazicând indiferente spusele primarului.

"Constructorul stadionului este PROIMSAT. Au avut un necaz în ultima vreme, au intrat în insolvenţă. Acum, de curând, au adus materiale de construcţie. Sunt puse pe marginea stadionului (foto) şi înţeleg că se vor apuca de lucrare.", Dumitru Drăghici, primar Amărăşti

Primar haiduc

Dumitru Drăghici s-a instalat în fruntea comunei pe fondul de simpatie creat de înfiinţarea ansamblului popular „Haiducii din Amărăşti”, pe care îl conduce de peste 12 ani. De atunci şi până în prezent, formaţia, alcătuită îndeosebi din angajaţi ai primăriei din comună, s-a înghesuit să îşi aloce fonduri din bugetul local, uneori pe faţă, alteori sub masca altor evenimente culturale. Aceasta în ciuda faptului că haiducii lui Drăghici prestează pe sume consistente diverse concerte publice sau private sub oblăduirea lui Petrică Mâţu Stoian. „În urmă cu doi ani, au aruncat un miliard opt sute de milioane lei vechi pe organizarea festivalului Târg la Amărăşti. În banii aceştia au intrat şi costumele populare şi o instalaţie de sunet pentru un ansamblu de dansuri populare din comună. Numai că noi nu avem dansuri populare în comună. Au avut finanţare printr-un proiect european. Acum nimeni din primărie nu mai ştie unde este instalaţia de sunet şi unde au ajuns costumele. Cel mai probabil, instalaţia este în grija lui Mâţu Stoian, că doar nu degeaba este şi cetăţean de onoare al comunei, iar costumele le folosesc Haiducii”, povesteşte, sub protecţia anonimatului, un alt consilier local. Într-adevăr, pe măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, Primăria Amărăşti fiinţează cu un proiect în valoare totală de 178.404 lei pentru organizarea festivalului Târg la Amărăşti şi achiziţionare costume populare şi echipament de sonorizare pentru ansamblul de dansuri tradiţionale „Flori de Mai”.

Investiţii anapoda

Deşi ar trebui să fie direct interesat de finalizarea Căminului Cultural din comună, Dumitru Drăghici dovedeşte o ştraşnică ardoare de a investi fără cap bani în respectivul obiectiv. Construcţia pe două nivele, începută în 1996, pare un sac fără fund, în 2007 înghiţind 300.000 lei, completaţi cu alţi 130.998 lei în mandatul precedent. „A trebuit să refacem documentaţia. Nu mai era actualizată. Într-adevăr în 2007 am primit sume importante de la Guvern. S-au implicat şi parlamentarii vâlceni. Am beneficiat de două tranşe consistente. Acum suntem cu clădirea la nivel de acoperiş. Ne interesează în special să o conservăm până obţinem alte fonduri”, susţine primarul. Grija pentru conservarea imobilului a fost atât de prioritară, încât clădirea a beneficiat inclusiv de tencuiala interioară fără a avea acoperişul integral montat. „Hai, dom’le, să fim serioşi! Clădirea asta a ajuns fabrică de bani pentru cei din primărie şi pentru constructor. Până acum a înghiţit fonduri cât pentru un cămin cultural şi o scară de bloc. La fel şi stadionul, la fel şi alte investiţii. Oglinzile puse în băile de la şcoală costă 500 lei bucata. Panourile de intrare-ieşire din localitate sunt 262.170 lei. Le-a cumpărat de la una din firmele acelea din Potcoava-Olt. Am auzit că au mai fost cazuri în care au fost implicate primării din Vâlcea în afaceri suspecte cu firme de acolo şi s-au demarat anchete. Poate se trezeşte şi domnul primar Drăghici cu o anchetă de acest gen”, speră Dan Andrei Vladu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...